Poroșenko semnează legea privind prioritizarea aderării Ucrainei la NATO

, , ,
 

 

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a promulgat, joi, o lege prin care aderarea Ucrainei la NATO este o prioritate de interes național a Kievului. „De acum înainte, cursul Ucrainei către accederarea în NATO este clar definit ca unul dintre factorii-cheie a politicii de stat a țării. Am semnat Legea Ucrainei „privind amendamentele pe anumite legi al Ucrainei ce țin de politica externă a țării”, ceea ce determină aderarea la NATO drept una dintre prioritățile și interesele naționale ale statului”, a menționat el pe pagina sa de Facebook.

Rada Supremă de la Kiev (Parlamentul unicameral ucrainean -n.r.), a adoptat luna trecută un proiect de lege care stabileşte politica externă a Ucrainei şi prevede ca prioritate aderarea ţării la Alianţa Nord-Atlantică. Documentul a fost adoptat cu voturile a 276 de deputaţi din Parlamentul ucrainean. În nota explicativă ataşată documentului, se arată că pe baza acestuia urmează să se facă modificările necesare aderării Ucrainei la NATO atât la Legea referitoare la principiile politicii interne şi externe ale ţării, cât şi la Legea privind securitatea naţională a statului ucrainean. Potrivit autorilor proiectului de lege, adoptarea acestui document va contribui la extinderea şi aprofundarea cooperării dintre Ucraina şi Alianţă, va consolida securitatea naţională a ţării şi va aduce o garanţie în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială a statului ucrainean.

„Agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi anexarea unei părţi din teritoriul ucrainean au adus în faţa statului nostru o sarcină urgentă de a asigura în mod real securitatea naţională a ţării” – explică iniţiatorii necesitatea unui astfel de pas din partea Ucrainei. În document se mai subliniază faptul că necesitatea aderării la NATO este demonstrată şi de experienţa unui număr de state vecine ale Ucrainei, pentru care coeziunea a fost ”cel mai eficient instrument de asigurare a securităţii şi menţinerii integrităţii şi suveranităţii teritoriale”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *