NATO nu vrea scut comun cu Rusia

, , , ,
 

nato-russiaSecretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a lansat, joi, la Bratislava, un apel pentru „un adevărat partenariat strategic” între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia, după avertismentul Moscovei privind riscul izbucnirii unui nou Război Rece. Însă a precizat clar că nu poate fi vorba despre un sitem antirachetă comun. „Obiectivul meu este de a dezvolta un adevărat parteneriat strategic între NATO şi Rusia”, a declarat pentru presă Anders Fogh Rasmussen, după o întrevedere cu ministrul slovac de externe, Mikulas Dzurinda, transmite Agerpres. „Am avut anumite dezacorduri, însă există domenii în care avem aceleaşi interese, în special armele de distrugere în masă şi tehnologia rachetelor”, a subliniat Anders Fogh Rasmussen. „Am descis să dezvoltăm o apărare antirachetă a NATO, am invitat Rusia să coopereze în tehnologia antirachetă”, a adăugat el. „Ideea noastră este să avem două sisteme independente care cooperează,un sistem NATO şi un sistem rus, fiecare responsabil cu protecţia teritoriului său, însă capabil să coopereze”, a explicat el. Rasmussen a reafirmat joi că proiectul scutului antirachetă din Europa nu este îndreptat împotriva Rusiei.”Sistemul nostru de apărare antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei, noi nu considerăm Rusia o ameninţare la adresa NATO”, a afirmat el, încurajând Moscova „să se concentreze asupra ameninţărilor reale, în loc să se focalizeze pe fantomele trecutului”.

Basescu ii raspunde lui Medvedev

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR1, că preşedintelui rus Dmitri Medvedev îi va trebui dat „confortul” că elementele scutului antirachetă ce vor fi amplasate în România „nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse”. Băsescu a adăugat că nu are dubii că şi şeful statului rus este gata să garanteze că nicio rachetă de pe teritoriul Federaţiei Ruse nu va atinge vreodată România, transmite Mediafax. Întrebat în legătură cu declaraţiile preşedintelui Dmitri Medvedev potrivit cărora Rusia ar putea abandona noul tratat de dezarmare nucleară START cu SUA cu riscul de a reveni la epoca Războiului Rece, preşedintele a spus că România tratează cu respect poziţia oricui, dar îşi urmăreşte interesul naţional.”Eu n-aş face o dramă din această afirmaţie. România şi-a asumat nişte obligaţii, elemente ale scutului antirachetă româno-american deocamdată – şi mai târziu va deveni un scut NATO – se vor amplasa. Ne vedem de interesul nostru naţional şi tratăm cu respect poziţia oricui”, a spus preşedintele la TVR1. Şeful statului nu a dorit să comenteze declaraţii ale altor oficiali ruşi. „Dacă este de luat în consideraţie o declaraţie, este cea a preşedintelui Medvedev şi trebuie tratată cu condescendenţa necesară unui şef de stat, a unei mari puteri nucleare. Ceea ce nu înseamnă că vreo clipă punem sub semnul întrebării aranjamentul nostru cu Washingtonul. Ceea ce înseamnă că domnului preşedinte Medvedev, la momentul potrivit, va trebui să-i dăm confortul că aceste instrumente militare nu vizează lovituri împotriva Federaţiei Ruse şi mai ales că – n-am niciun dubiu – domnul Medvedev este gata să dea şi dânsul României garanţii că nicio rachetă care există acum pe teritoriul Federaţiei Ruse nu va atinge vreodată teritoriul României”, a comentat preşedintele. El a adăugat că, la rândul său, România constată că nu are nicio garanţie din partea Rusiei. „Dânsul (Dmitri Medvedev, n.red.) doreşte garanţii juridice. Sigur că şi România se întreabă : Oare noi avem vreo garanţie juridică? Constatăm că n-avem. Avem dreptul să discutăm subiectul”, a spus preşedintele.

Militarii rusi reactioneaza

Proiectul de scut antirachetă american în Europa de Est va prezenta un „pericol real” pentru forţele strategice nucleare ruse după 2015, a apreciat vineri un general al Statului Major al forţelor armate ruse. Situaţia se va schimba începând cu a treia şi a patra etapă de modernizare a acestor echipamente după 2015, când scutul va fi dotat cu „până la 300 de interceptori”, a declarat generalul Andrei Tretiak, şeful regiunii Europa de Est a Statului Major, citat de agenţiile ruse. „Va fi un pericol real pentru forţele noastre strategice nucleare”, a adăugat el, subliniind că raza de acţiune a interceptorilor americani din Polonia va fi „foarte aproape de frontierele ruseşti”. Statele Unite şi Polonia au semnat în iulie un protocol ce concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american în Europa, care irită Moscova. O nouă etapă a început la 3 mai, odată cu semnarea unui acord între Statele Unite şi România pentru amplasarea unor elemente ale viitorului scut în această ţară. Moscova, care cere Washingtonului să o implice în acest proiect, a solicitat un minim de garanţii că aceste instalaţii nu constituie o ameninţare împotriva potenţialului său de disuasiune nucleară. „Vom putea vorbi despre cooperare numai dacă vom reuşi să obţinem o garanţie privind scutul american”, a subliniat generalul Tretiak. „O simplă declaraţie nu va fi suficientă. Avem nevoie de un acord juridic viabil”, a adăugat el. La rândul său, şeful Statului Major al forţelor armate ruse, generalul Nikolai Makarov, a declarat că proiectul de scut antirachetă riscă să genereze o nouă cursă a înarmării. „Rusia va fi obligată să ia o serie de măsuri pentru a face faţă scutului, şi din acest moment, sunt sigur că va începe o cursă a înarmării de care nimeni nu are nevoie”, a declarat el, citat de presa rusa. „Declaraţiile părţii americane potrivit cărora scutul din Europa nu ameninţă Rusia sunt, în opinia noastră, pentru moment, afirmaţii fără probe”, a adăugat el.Preşedintele Dmitri Medvedev a avertizat încă o dată, miercuri, împotriva riscului unui nou Război Rece dacă Statele Unite nu vor implica Rusia în proiectul de scut antirachetă. Washingtonul a reafirmat că acest scut „nu va fi îndreptat împotriva Rusiei”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *