Guvernul Filat a cazut sub voturile comunistilor, pedistilor si neafiliatilor

, , , ,
 
Premierul demis al Republicii Moldova, VLad Filat

Premierul demis al Republicii Moldova, VLad Filat

Cabinetul Filat II a cazut marți la vot in Parlamentul de la Chisinau, dupa ce saptamana trecuta fusese initiata o motiune de cenzura impotriva sa. Sustinatorii motiunii au invocat acte de coruptie sustinute sau tolerate de guvern, in special de Vlad Filat, dupa aparitia recenta a unor interceptari telefonice in care premierul indica sefului FISC-ului de peste Prut care sunt firmele care trebuie sau nu controlate. Liderul comunistilor, Vladimir Voronin, a declarat ca dupa demiterea guvernului, in Republica Moldova trebuie sa fie organizate alegeri parlamentare anticipate, pentru a fi schimbata intreaga guvernare. „Astazi 84% dintre cetateni considera ca Moldova merge intr-o directie gresita. Daca e sa fim mai corecti, nu este vorba de Moldova, ci de guvernarea moldoveneasca care merge pe aceasta cale criminala, condamnand statul la disparitie, iar poporul – la saracie si robie. Astfel, solicitand astazi demiterea Guvernului, Partidul Comunistilor declara deschis ca aceasta solicitare inseamna un singur lucru – alegeri anticipate si democratice’, a declarat el. Motiunea a fost votata de 54 deputati, din fractiunea Partisdului Comunistilor, de opozitie, a Partidului Democrat si cativa deputati neafiliati, pentru adoptare fiind necesare 51 de voturi. Partidul Liberal, desi nu a votat motiunea, a declarat ca Vlad Filat ar trebui sa demisioneze. Noi nu participam la vot doar pentru ca motiunea vine din partea comunistilor. Dar, dle Filat, prezenta dvs in fruntea guvernului inseamna moartea Aliantei. Moartea Aliantei inseamna moartea vectorului european. Noi nu putem merge la alegeri cu o alianta in frunte cu dvs’, potrivit liderului PL, Mihai Ghimpu.

Filat a indemnat la boicotarea motiunii

in acelasi timp, Partidul Liberal Democrat, care a invocat mai multe succese ale guvernului Filat, i-a indemnat pe colegii din alianta sa nu voteze motiunea, pentru ca aceasta va avea efecte extrem de negative asupra Republicii Moldova si viitorului sau european. ‘Azi, de fapt, se pune problema motiunii de cenzura nu impotriva guvernului, nu impotriva lui Filat. Motiunea este impotriva statului Republica Moldova, impotriva viitorului nostru european, impotriva bunastarii oamenilor’, a declarat vicepresedintele parlamentului, Liliana Palihovici. De asemenea, potrivit liberal-democratilor, demiterea guvernului va duce inevitabil la alegeri parlamentare anticipate. Vlad Filat a ocupat functia de prim-ministru al Republicii Moldova din 25 septembrie 2009. Actualul guvern este al doilea condus de Filat si a fost investit la 14 ianuarie 2011. Vlad Filat este al doilea premier al Republicii Moldova ca longevitate, dupa Vasile Tarlev (2001-2008) si este cel mai longeviv premier care a condus un guvern de coalitie. Acesta este al doilea guvern din istoria Republicii Moldova care a fost demis prin motiune de cenzura, dupa guvernul Sturza, in 1999.

Ce urmeaza din punct de vedere procedural?

Potrivit legislatiei, Filat urmeaza sa prezinte in decurs de trei zile demisia guvernului in fata presedintelui Nicolae Timofti. Ulterior, seful statului va initia consultari cu fractiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat pentru functia de prim-ministru. Daca in decurs de 45 de zile de la prima solicitare parlamentul nu va accepta vreun candidat, acesta poate fi dizolvat si organizate alegeri parlamentare anticipate. Pana la numirea unui nou guvern, actualul cabinet de ministri va indeplini numai functiile de administrare a treburilor publice. Motiunea a fost votata in contextul unei crize politice din Alianta pentru Integrare Europeana, care practic s-a dizolvat dupa ce Filat a anuntat la 13 februarie ca denunta acordul de constituire a acesteia. Au urmat mai multe atacuri intre Partidul Liberal Democrat pe care il conduce Vlad Filat si Partidul Democrat al presedintelui parlamentului, Marian Lupu. PLDM si opozitia comunista au votat pentru desfiintarea functiei de prim-vicepresedinte al parlamentului, detinuta de Plahotniuc. intre timp, Centrul National Anticoruptie, condus de un apropiat al PDM, a vorbit despre mai multe dosare in care sunt implicati ministri apropiati lui Filat, iar seful fiscului a fost arestat pentru coruptie si abuz de putere. in presa au aparut si inregistrari ale unor convorbiri telefonice in care Filat ii dadea indicatii sefului fiscului. Mai multe intrevederi dintre liderii AIE nu au adus niciun rezultat. De asemenea, presedintele Nicolae Timofti nu a reusit sa-i convinga pe cei trei lideri sa reia negocierile pentru continuarea Aliantei pentru Integrare Europeana.

Scenarii posibile

Dupa demiterea guvernului, exista mai multe scenarii. Unul dintre acestea ar fi ca cele trei partide sa reia negocierile pentru formarea unui nou executiv, dar aceasta posibilitate este destul de complicata, in urma antagonismelor dintre cele trei partide si mai ales pentru ca Lupu a declarat ca nu va accepta un nou guvern condus de Filat, in timp ce formatiunea acestuia a anuntat ca va accepta doar aceasta candidatura. Un alt posibil scenariu ar fi formarea unui guvern de coalitie intre comunisti si Partidul Democrat sau Partidul Liberal Democrat, dar comunistii au declarat in repetate randuri ca nu vor accepta un guvern de coalitie si se pronunta pentru alegeri parlamentare anticipate. De fapt, scenariul anticipatelor pare sa fie cel mai plauzibil in situatia creata. incepand cu anul 2009, in Republica Moldova au avut loc deja trei scrutine parlamentare. Guvernul Filat 2 a fost investit in funcție pe data de 14 ianuarie 2011, prin votul celor 59 de deputati din Alianta pentru Integrare Europeana și a fost format din 21 de membri. Investirea Guvernului Filat 2 a avut loc in urma semnarii Acordului de Constituire a AIE. Conducerea Guvernului a fost asigurata de premierul Vlad Filat si de patru viceprim-ministri, dintre care doi fara portofoliu. Este vorba despre vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, si de viceprim-ministrul pentru problemele sociale, Mihai Moldovanu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *