CIA ajută FSB la dejucarea unui atentat al ISIS la Sankt Petersburg

, , , , ,
 

CIA a ajutat FSB la oprirea unui atac terorist la Sankt Petersburg, după ce a transmis informații relevante față de un atac ce era plănuit de ISIS. Pe data de 15 decembrie, Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) a raportat că şapte membri ai unei celule teroriste afiliate organizaţiei Stat Islamic au fost reţinuţi pentru plănuirea unor atacuri. Aceştia ar fi vrut să folosească arme şi dispozitive explozive improvizate în locuri aglomerate din Sankt Petersburg, în data de 16 decembrie. Unul dintre cei reţinuţi a mărturisit în faţa instanţă că a plănuit un atentat asupra Catedralei Kazan.

După intervenție, Putin i-a spus lui Trump să transmită mulţumiri directorului CIA şi ofiţerilor de informaţii americani. Potrivit preşedintelui rus, informaţiile CIA au fost suficiente pentru a expune şi a reţine teroriştii. „Preşedintele rus a mulţumit omologului său american pentru informaţii împărtăşite de Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA), care au ajutat la urmărirea, expunerea şi arestarea unui grup de terorişti care au plănuit explozii la Catedrala Kazan din Sankt Petersburg şi în alte locuri aglomerate din acel oraş”, se arată în comunicatul Kremlinului.

La rândul său, Vladimir Putin l-a asigurat pe Donald Trump că „serviciile de securitate ruse vor împărtăşi rapid şi necondiţionat, prin intermediul canalelor partenere, orice informaţie despre posibile ameninţări teroriste la adresa Statelor Unite şi a cetăţenilor săi”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *