Chisinaul vine cu o oferta politica pentru liderii separatisti de la Tiraspol

, , , , , ,
 

leancaAutoritatile de la Chisinau incearca sa detensioneze situatia acutizata cu Tiraspolul si a venit joi cu o oferta politica pentru liderii separatisti de peste Nistru. „Chisinaul este gata sa ofere regiunii transnistrene o autonomie larga, de tipul celei din Catalonia”, a declarat premierul Iurie Leanca in cadrul unui interviul acordat publicatiei ruse Vedomosti. Acesta a mai afirmat ca autoritatile de la Chisinau nu planifica „sa elaboreze un plan de solutionare cuprinzator (de tipul memorandumului Kozak, -n.r.), ci se va concentra pe pasi mici, intelegand foarte bine care sunt limite de care autoritatile moldovenesti nu pot trece”. „Suntem gata sa oferim regiunii transnistrene o autonomie larga, astfel incat statul sa fie unit si, in acelasi timp, functional, iar ramurile Guvernului sa nu poata fi paralizate apriori. Desigur, ne putem elabora un document ambitios, dar nu cred ca acesta va avea mari perspective. Sevciuk, la o conferinta in Germania a propus experienta Sudanului, nu cred ca e cea mai buna solutie in cazul nostru. Suntem o tara europeana , si trebuie sa preluam exemplele tarilor europene, cum ar fi cel din Catalonia. Nu uitati doar in Chisinau sunt mai multi cetateni rusi decat in toata Transnistria”, a mai spus Iurie Leanca.

Beneficiile UE

In ceea ce priveste beneficiile UE, Leanca a spus ca acestea vor viza cetatenii de pe ambele maluri ale Nistrului. „Obtinerea unui regim fara vize din punct de vedere psihologic, probabil, are cel mai mare impact: omul se simte liber. Sunt convins ca nu vor exista probleme cu elaborarea deciziei de anulare a vizelor. Nu ma tem ca odata cu deschiderea frontierelor din Republica Moldova vor pleca toti cetatenii sai, sunt sigur ca mobilitatea va capata un caracter normal: oamenii vor putea calatori liber, intre Chisinau si tarile Schengen”, a spus premierul de la Chisinau, conform portalului Unimedia.info. El a mai spus ca de liberalizarea vizelor pentru UE vor beneficia si cei circa 300.000 de posesori de pasapoarte moldovenesti. „Dar asta nu este cel mai important. Mult mai important este ca apropierea de UE va avea beneficii si oportunitati pentru businessul de pe malul stang, inclusiv pentru mediul de afaceri din Rusia, care detine active substantiale in regiune. Se deschid oportunitati unice pe piata europeana. in contextul unei solutii politice, vom fi gata sa vorbim despre drepturile de proprietate in Transnistria in baza principiului declarativ, ceea ce va permite intreprinderilor sa acceseze credite si fondurile regionale,” a mai spus Leanca.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *