CE: Republica Moldova, tot mai aproape de libera circulatie in UE

, , , ,
 

Executivul european a decis avansarea Republicii Moldova la cea de-a II-a faza a dialogului privind liberalizarea regimului de vize, a anuntat miercuri Cecilia Malmström, Comisar European pentru Afaceri Interne, in cadrul unei intrevederi cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat. Comisarul european a salutat eforturile Republicii Moldova in acest sens, mentionand ca a inregistrat progrese remarcabile in dialogul pe marginea liberalizarii regimului de vize pentru cetatenii moldoveni, potrivit unui comunicat al executivului de la Chisinau. „Faptul ca am reusit sa trecem de faza intai reprezinta pe de o parte capacitatea guvernului de a-si indeplini angajamentele, iar pe de alta parte demonstreaza ca aceasta cooperare inceputa acum doi ani si opt luni vine sa realizeze un sir de avantaje si obiective pentru cetateni”, a declarat premierul Vlad Filat. Tot miercuri, comisarul Malmstrom si premierul Filat au semnat amendamente ale actualului Acord privind facilitatrea regimului de vize. Potrivit acestor amendamente, care ar urma sa intre in vigoare pana la sfarsitul anului, au fost extinse facilitatile pentru obtinerea vizelor pentru cetatenii Republicii Moldova, dar si categoriile de persoane care bot beneficia de vize gratuite. De asemenea, prevad simplificarea procedurii de eliberare a vizelor si abolirea vizelor pentru detinatorii de pasapoarte de serviciu. Republica Moldova a initiat dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE in iunie 2010, iar in luna ianuarie 2011 a semnat Planul de actiune. Initial, Chisinaul dadea asigurari ca va obtine regim liberalizat de vize pentru cetatenii moldoveni pana la sfarsitul acestui an, dupa care au renuntat ca acest termen se amana deoarece s-a intarziat cu implementarea actiunilor necesare.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *