Valea Timocului: Limba “vlaha”, impusa in bisericile ortodoxe din regiune

, , , ,
 

Romanii din Valea Timocului, amenintati cu limba "vlaha" de Biserica Ortodoxa Sarba

Preotul Boian Alexandrovici, liderul ortodocsilor romani din Valea Timocului, şi-a arătat îngrijorarea, duminică, într-o declaraţie pentru AGERPRES, faţă de decizia Episcopului Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS) din Timoc, Iustin, de a introduce limba vlahă în slujbele şi rugăciunile care se oficiază în bisericile din regiunile Timoc, Morava şi sudul Dunării. “E drept, majoritatea acestor sfinte lăcaşe, zidite cu efortul comunităţilor de români, au fost naţionalizate şi introduse, după 1833, fără consultarea credincioşilor, în patrimoniul BOS. Firesc ar fi acolo să se slujească în limba moştenită din străbuni, limba română şi nu într-un dialect care cuprinde 80% cuvinte sârbeşti, iar restul sunt în graiul arhaic românesc”, a precizat Alexandrovici, citat de mass-media de la Bucuresti.
În opinia lui Boian Alexandrovici, protopop al Protopopiatului ‘Dacia Ripensis’ din Serbia de nord-est, BOS continuă să sfideze istoria şi, prin presiuni, şantaj şi diversiune, să se alăture cercurilor antiromâneşti care resping categoric identitatea românească a populaţiei majoritare din cele 158 de localităţi din acest spaţiu.

Intelegeri “sfinte”

“Episcopul sârb Iustin a făcut promisiunea, la o întâlnire cu membrii Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe, cu sediul în Petrovăţ, că imediat după formarea alfabetului vlah cu litere chirilice în biserici va fi introdusă aberanta limbă vlahă. Din păcate, 80 % dintre slujitorii de altar din bisericile comunităţilor româneşti nu cunosc decât limba sârbă. Cum va fi utilizată aşa-zisă limbă vlahă, greu de înţeles”, a afirmat preotul Boian Alexandrovici. În context, el a mai arătat că episcopul sârb Iustin este autorul unui fals grosolan, el şi-a permis să înlocuiască fără nici o justificare cuvinte din rugăciunea Tatăl Nostru”, versetul “VIE ÎMPĂRĂŢIA TA” fiind înlocuit cu “SÎ VINĂ ŢARA TA”, iar în loc de “PÎINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE”, el spune “PÎNEA VEŢÎ CEA DE TOAT ZÎLELE”.
Preotul român Boian Alexandrovici, cel care a avut curajul în anul 2005 să construiască, după aproape 180 de ani, prima biserică românească în Timoc, consideră că hotărârea BOS de a dezbina şi diviza comunitatea românească, este un nou atentat la identitatea celor peste 300.000 de români din Serbia de nord-est. Cu toate acestea, el nu exclude posibilitatea ca neînţelegerile apărute între Biserica Ortodoxă Română şi BOS să fie soluţionate cât mai urgent de Comisia mixtă formată prin acordul bisericilor surori, iar clerul sârb să înceteze definitiv acţiunile de deznaţionalizare şi învrăjbire a credicioşilor, idiferent că aceştia îşi spun români, rumâni sau vlahi.

Rezistenta identitara

Asociaţia Iniţiativa Culturală Românească din localitatea Jîtcoviţa, situată la circa 15 kilometri de oraşul sârbesc Golubăţ, a început saptamana trecuta demersurile de sesizare a instituţiilor internaţionale cu privire la abuzul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe de a oficializa limba vlahă.Preşedintele respectivului ONG, Iviţa Glisici, a declarat pentru AGERPRES, preluat de mass-media de la Bucuresti, că în structura actuală a acestui forum care activează în regiunile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării se află un număr de 19 membri ai unor partide sârbeşti care sunt ostile elementului etnic românesc şi au inventat, cu sprijinul autorităţilor de la Belgrad, o limbă artificială, inexistentă până acum – limba vlahă şi minoritatea vlahă.”S-a mers pe ideea că dacă românii din dreapta Dunării îşi mai zic şi vlahi, ei nu sunt de origine latină, ci provin, teză vehiculată de câţiva ani în această parte a Serbiei, din filonul slav”, a mai precizat Glisici. În opinia lui Glisici, românii din Serbia de nord-est sunt supuşi, după semnarea, luna trecută, la Bruxelles, a Protocolului cu privire la drepturile lor legitime, la tot felul de provocări şi intimidări pentru a-i obliga să renunţe la propria identitate şi a opta pentru etnia vlahă. “O delegaţie a aşa-zişilor vlahi a fost primită la începutul lunii martie de Boris Tadici. Cu acest prilej membrii acesteia l-au convins pe preşedinte că vlahii se bucură de toate drepturile şi libertăţile unei minorităţi naţionale din Serbia. Dacă am admite că în Timoc ar exista o astfel de minoritate, ce se întâmplă cu cea românească, unde sunt drepturile românilor la limba maternă, la biserică, la învăţământ şi mass-media?”, a afirmat Glisici.

OSCE, ultima solutie?

Într-un memoriu pentru OSCE, Glisici a mai arătat că minoritatea românilor din Serbia are nevoie de protecţia garantată de Constituţie şi normele europene în ceea ce priveşte libera exprimare şi educaţie în limba română. “Din păcate, autorităţile statului îi sprijină pe liderii entităţilor culturale pentru a determina populaţia să renunţe la opţiunea pro-românescă. Li s-a promis acestora unităţi şcolare în limba vlahă, biserici şi publicaţii, sfidând astfel recomandările europene şi ale Bucureştiului în legătură cu necesitatea de a se acorda celor peste 300.000 de români din Serbia de nord-est acces la valorile lor culturale şi istorice, la tradiţiile şi obiceiurile moştenite din străbuni”, a spus Glisici. Potrivit sursei citate, românii din Timoc, Morava şi sudul Dunării nutresc speranţa că după alegerile locale şi parlamentare care vor avea loc în 6 mai 2012, noii reprezentanţi ai autorităţilor administrative teritoriale şi guvernamentale vor respecta cu adevărat democraţia în cele 154 de localităţi cu populaţie majoritar românească şi nu le va fi teamă că românii vor cere autonomie sau vor avea o altă pretenţie teritorială.

Protest politic

Consilierii pro-români din Consiliul Naţional al Minorităţii Vlahe (CNMV) din Serbia de nord-est s-au autosuspendat din acest forum înfiinţat pentru apărarea drepturilor etnice a populaţiei din zonele istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării, relateaza mass-media de la Bucuresti, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Liderul acestora, Drăgan Demici, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute, pentru agentia de presa “Agerpres”, că decizia respectivă este rezultatul nemulţumirilor minoritarilor români faţă de hotărârea CNMV de a standardiza aşa-numita limbă vlahă.
“Noi nu putem să fim de acord cu inepţiile unor cercuri ostile românismului. Limba vlahă a fost inventată pentru a diviza puternica comunitate a românilor, formată din peste 300.000 de români, şi pentru a falsifica istoria românilor din dreapta Dunării”, a mai afirmat Demici. Potrivit declaraţiilor sale, în Serbia de nord-est românii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de vlahi, iar limba vorbită de ei, lingvistic vorbind, este un grai românesc, aşa cum în România se întâlnesc în diferite regiuni cele oltenesc, bănăţean, moldovenesc, ardelenesc, etc. “Nimeni nu este împotrivă să se numească român sau vlah. Dar nu putem accepta interesul autorităţilor pentru recrearea unui alfabet chirilic, pentru promovarea tezei că vlahii nu sunt români, ci sârbi vlahizaţi”, a fost de părere Demici.

Tratat ignorat

Semnarea la sfârşitul lunii februarie 2012, la Bruxelles, a Protocolului din România şi Serbia, prin care ultima s-a angajat să garanteze drepturi minoritarilor români, nu a influenţat cu nimic poziţia cercurilor anti-româneşti, acestea continuând să creeze animozităţi în relaţiile dintre români şi vlahi, ele fiind adâncite de liderii celor două grupuri. “Acesta este motivul pentru care noi suntem revoltaţi şi am hotărât să protestăm prin absenţa de la şedinţele CMNV. Iniţial, în urma alegerilor din 2009, am fost şapte membri, acum mai suntem doar patru. Restul au fost determinaţi, prin şantaj sau presiune, să-şi schimbe opţiunea şi să treacă în tabăra celor care resping originea română a populaţiei din Timoc, Morava şi sudul-Dunării”, a explicat Demici.

Provocare prezidentiala

Boris Tadic, preşedintele Serbiei, continuă să susţină că românii din Valea Timocului nu au motive să fie nemulţumiţi. “Membrii acestei comunităţi se bucură de toate drepturile şi libertatăţile unei minorităţi naţionale în Serbia”, se arată în acordul semnat recent de presedintele sarb Tadici cu membrii Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe.
Gestul României de a nu se opune aderării Serbiei la Uniunea Europeană, după ce Belgradul a semnat un protocol în care a promis că va respecta drepturile minorităţii româneşti, nu a fost apreciat de preşesintele sârb Boris Tadic. Recent, Tadic a convocat la discuţii membrii conducerii Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe (CNMV), entitate de stat controlată de partidele aflate la guvernare in Serbia. În ciuda faptului că minorităţii româneşti de pe Valea Timocului i s-a refuzat sistematic accesul la învăţământ şi la religie în limba maternă, preşedintele Serbiei a semnat cu liderii Consiliului un acord comun, în care se specifică faptul că „că membrii acestei comunităţi se bucură de toate drepturile şi libertăţile unei minorităţi naţionale în Serbia, garantate de Constituţie”. Asta după ce Serbia a obţinut acordul de asociere cu UE, în urma semnării tratatului bilateral cu România, privind promisiunea fermă de a respecta drepturile comunităţii româneşti.

Recunoştinţă faţă de preşedintele Tadic

La şedinţă au participat, printre alţii, preşedintele CNMV Radiša Dragojević şi vicepreşedinţii Miletic Mihajlovic şi Dragi Damjanovic, toţi membri ai Partidului Socialist, din coaliţia de guvernare. Semnarea acordului nu a fost singurul moment penibil al întâlnirii dintre Boris Tadic şi conducerea Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe, relateaza mass-media de la Bucuresti. Reprezentanţi ai unei minorităţi pe care nu o reprezintă (cei mai mulţi dintre ei nu sunt de etnie română sau vlahă după teoria sârbească a originii populaţiei din Valea Timocului), liderii Consiliului nu au scăpat prilejul de a-şi complimenta conducătorul.
Potrivit postului de radio sarb B92, aceştia “şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu dobândirea statutului de candidat pentru aderarea la UE şi de recunoştinţă faţă de preşedintele Tadic care a avut o poziţie fermă faţă de respectarea libertăţilor şi a drepturilor minorităţilor naţionale, în conformitate cu Constituţia Serbiei şi a instrumentelor internaţionale în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale”. Mass-media sarba mai notează că Boris Tadic şi conducerea Consiliului au concluzionat că “este necesar să se promoveze şi să se încurajeze în continuare dezvoltarea economică a Serbiei de Răsărit”.

Limba vlaha, arma strategica

Serbia a mai făcut un pas spre asimilarea populaţiei româneşti de pe Valea Timocului. După modelul sovietic al “limbii moldoveneşti”, autorităţile sârbe au inventat “limba vlahă”, adoptând, recent, un aşa-zis alfabet vlah, cu grafie slavonă. În fapt, este vorba de alfabetul sârbesc, căruia i-au mai fost adăugate cinci caractere. În total, sunt 35 de semne grafice, corespunzătoare, chipurile, aşa-zisei limbi a vlahilor. În opinia autorului, literele în plus ar permite redarea tuturor sunetelor „limbii vlahe”.
“Părinţii” alfabetului sunt Sinisa Celojevic, unul dintre liderii Consiliului Naţional al Minorităţii Vlahe (CNMV) şi Asociaţia culturala Gergina, acuzata ca fiind o fateta a serviciilor de securitate sarbe. Potrivit cotidianului sârbesc “Politika”, autorii au testat alfabetul doar pe Internet (forumuri de discuţii).

Asimilarea etnicilor români, în linie dreaptă

Sinisa Celojevic, a recunoscut, fără să vrea, că adoptarea alfabetului vlah s-a făcut pentru a şterge, de fapt, originile reale ale populaţiei româneşti din Timoc. “Este important să punem capăt acestei dezbateri permanente dacă vlahii care trăiesc în Serbia la sud de Dunăre vorbesc limba vlahă sau limba română. Şi deoarece acum nu mai există niciun fel de piedici, putem începe să tipărim reviste şi cărţi în limba vlahă. Astfel, vom putea prezenta bogăţia limbii vlahe care este diferită de limba română” , a declarat, tranşant, pentru “Politika”, Sinisa Celojevic.
Decizia de adoptare a alfabetului vlah a fost luată în ciuda faptului că, pe 27 ianuarie 2012, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprobat un amendament privind introducerea unui mecanism de monitorizare a modului în care sunt respectate drepturile minorităţii române din Serbia. Mass-media de la Bucuresti mentioneaza ca forurile ştiinţifice/academice de la Belgrad au refuzat să se implice în această falsă construcţie.

Consiliu nereprezentativ

Organizaţiile româneşti din Timoc au tras un semnal de alarmă, încă de anul trecut, asupra demersurilor autorităţilor de la Belgrad de a standardiza “limba vlahă”, considerate drept o tentativă de asimilare. “Acest Consiliu, care nu-i mai reprezintă pe românii din Timoc , a luat hotărârea absurdă de a folosi în scris alfabetului chirilic. Condamnăm la modul cel mai ferm această hotărâre luată special pentru asimilarea totală a populaţiei româneşti din Timoc”, a declarat Predrag Balasevic, liderul Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia, citat de cotidianul roman “Adevarul”.
Autorităţile sârbe încearcă de mai multă vreme să controleze comunitatea românească din Valea Timocului. În 2010, autorităţile sârbe au anchetat peste 300 de români timoceni. Belgradul a pus permanent piedici Biserii Ortodoxe Române în Timoc şi a refuzat introducerea de ore de limba română în şcolile din localităţile în care etnicii români sunt majoritari. Procuratura şi securitatea sârbă au dus o campanie sistematică de intimidare a populaţiei, făcând presiuni, în timpul recensământului, ca vlahii să nu-şi declare identitatea românească.

Standardizare cu forţa

“Standardizarea” limbii vlahe a a fost obiectivul declarat al celor care, în 2009, au câştigat prin fraudă alegerile pentru conducerea CNMV. Consiliul este o entitate oficială, care primeşte anual de la Belgrad un buget de câteva zeci de mii de euro, chipurile, pentru activităţi de prezervare a culturii şi tradiţiilor specifice acestei minorităţi.
De fapt, autorităţile sârbe se folosesc de Consiliu pentru a asimila forţat comunitatea românească din Valea Timocului, susţin reprezentanţii organizaţiilor româneşti din Serbia. Dovada că această instituţie este controlată de stat stă faptul că toţi liderii Consiliului sunt, în acelaşi timp, şi membri ai partidelor sârbeşti aflate la guvernare, arata sursele locale, citate de mass-media de la Bucuresti.
În plus, cei mai mulţi dintre aceştia nici măcar nu sunt etnici vlahi/români. Pentru a justifica această “ciudăţenie”, vicepreşedintele CNMV, socialistul Miletic-Tica Mihailovic, invocă, în mod cu totul şi cu totul forţat, un drept fundamental garantat de Constituţia Sârbă: acela de a-ţi declara apartenenţa naţională la orice etnie doreşti, arata mass-media romana. “Toţi cetăţenii, fără diferenţă, aparţinând sau nu unei etnii în mod oficial, au dreptul de a-şi exprima apartenenţa naţională aşa cum doresc. Este dreptul absolut al cetăţeanului, garantat de Constituţie şi nu este dator să prezinte dovezi sau explicaţii, nici să răspundă la orice întrebări. Înseamnă că cineva poate spune <<sunt englez>>, cu toate că este cunoscut că nu este englez. Deci, oricine are un motiv, fie după origine, fie după sentiment sau poate are o prietenă sau o nevastă vlahă sau îi place să joace hora vlahilor, deci, dacă are acest sentiment, poate să se declare vlah”, a declarat Mihailovic.

4 raspunsuri
  1. Vlah Tioceanu
    Vlah Tioceanu says:

    ТАЈКА АЛ НОСТРУ +++++ TAJKA ANUOSTRU.

    Тајка ал ностру карjе јешћ пи черјурј.
    Сй сă сфйнцаскă нумиљи тјеље;
    сй винă ймпарацйја тја:
    сй фије воја тја
    шй пи помйнт ка пи черј.

    Пйња вијацй дăњо йн тоатă зăоа;
    Шй њи проста пакаћиљи ноаштре,
    кă шй ној простйм ла тотнат
    карjе је даторњику ал ностру;
    шй ну ње ймпорта ла черкарjе;
    нума скоаћиње ђила ал рăу.
    ++++++++++++
    Tajka anuostru karje ješ pră śerjurj.
    Sî să sfîncaskă numilji atîalje;
    sî vină cara atîa;
    sî fije vuoja atîa
    šî pră pomînt ka šî pră śerj.

    Pînja vijecî dîanjo astădz;
    Šî nje opruostîa dătorijilji anuoaštre,
    kum šî nuoj oprostîm lu datuornjiśi anuoštri;
    šî nu nje aduśe la śerkarje;
    ma nje skuoaće dî la rîau.

    Răspunde
  2. Mio
    Mio says:

    Un popor cine a trait fara sarbi mult mai linistit,
    iar timpul este asa trebuie se aceptaze vecinu cum este!

    IAR
    da sarbu aceptaze,
    sau face razboie la totsi vecini si singuri sunt noi de pe Valea Timocului cine tacem!

    DECIE?

    Cine iubeste se fie calcat pe cap, se ride de iel, sei spune iel nue romain iel este valah sau sarb?

    Suntem en timpul unde si noi am inteles cine este sarbu,
    este o grupa sociala cien numai poate se aibe loc la masa noastra!

    Cum vecin mai vorbim da mai bine su ne fie langa noi din cazul de barbarizmul sarbesc,
    mai bine departe se duce sau se intoarce de acolo de unde a venit.

    Formule sunt conoscute,
    facem cum a facut ei cu alti sau cu noi.

    Limba sarba aruncati en gunoi,
    afacere, scimbare, casatorie si alte lucrur numai faceti cu sarbu.

    Ei a devenit en timpul de astezi mai departe de cit noi,
    se impozeaze cum om cine vrea si controleaza administratia si astreinge impozitul cu singur gest scris pe hartie.

    DECIE?

    Are iel mai mare dreptate de cit noi,
    de cit noi cine suntem popor vechi pe teritoriu unde suntem tot astezi dopar maine poate nu!

    Din pacate casatporie intre noi si sarbi ne aduce rau,
    ei fac influenta si nuùai respecta poporul nostru!

    Decie mai aceptam pe ei cine fac casatoprie cu sarbi en casa,
    poate fii si frate, soare nu vad rost se ne culcam la picoarele lor.

    Voi cine aveti un sarb en casa voi faceti rau deca sarbi nu ne respecta si situatia merge despre rau, tare rau,
    Boian Aleksandrovic a inteles asa ceva,
    da iel de mama sarba si tatal romain a inteles ca sarbi joaca joc bolnav.

    Din pacate nu sunt multi ca iel sau este unic.

    Se traesce si se traesce poporul nostru.

    Mio Noroc

    Răspunde
  3. Vio
    Vio says:

    Jalnic… Romanii din Banatul Sirbesc sint fericiti ca nu au trebuit sa treaca printr-o asemena asimilare fortata. Din pacate, multi dintre ei se asimiliaza de voie buna si nesiliti de nime, prin casatorii mixte, sau plecind la oras unde coppii lor nu mai au ocazia de a vorbi zilnic romaneste.

    Daca Romanii de pretudindeni, in orisice parte a lumii se gasesc, inceateaza sa mai vorbeasca limba parinteasca cu copii, acestia la rindul lor nu vor mai fi Romani niciodata, decit ca genealogie si istorie a familiei.

    Jumate din copii Romanilor nascuti in strainatate nu mai vorbesc romaneste, dar ai Tiganilor vorbesc toti tiganeste, si in plus si limba tarii de unde au plecat, inclusiv romaneste.

    Dar… e greu sa fii Romin de la distanta. Realitatea celor dezradacinati este diferita de cea a celor din Romania, uneori atit de vitrega incit chiar si simpla intrebare “Esti Roman?” nu mai are acelasi inteles.

    E ciudat ca Tatal Nostru sufera modificari in timp, dar ar fi bine ca aceste modificari care, adevarat, au existat dintotdeauna, sa nu-l schimbe pina la de nerecunoscut pentru toti Romanii lumii.

    Răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] din Tatăl nostru, pe care l-am găsit postat ca un comentariu al utilizatorului Vlah Timoceanu, aici, în două variante (transcrierea dintre paranteze îmi aparţine; din păcate nu am putut reda […]

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns la Vio Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *