Turcia are ca obiectiv atragerea a 50 de milioane de turişti şi majorarea veniturilor din acest sector la 50 de miliarde de dolari, până în 2023, a afirmat ministrul Culturii şi Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în timpul vizitei în Qatar.
Există proiecte majore de turism în regiunea turcă a Mării Egee, care vor sprijini economia naţională timp de 50 de ani, a declarat oficialul turc, adăugând că de la începutul anului a scăzut numărul turiştilor arabi în Turcia.
Declin semnificativ
Pe fondul efectelor pandemiei de COVID-19, industria turismului din Turcia a înregistrat anul trecut un declin de 65%, o cifră devastatoare, dar în ultimele luni se observă o redresare a numărului vizitatorilor străini, a apreciat Ersoy. Acesta a anunţat că numărul turiştilor străini a crescut în iulie 2021 cu 367,5%, la 4,36 milioane, faţă de doar 932.927 în perioada similară din 2020. În perioada ianuarie-august 2021 au fost peste 14 milioane de vizitatori străini, o creştere cu 94% faţă de perioada similară din 2020, dar o scădere de 55% faţă de perioada similară din 2019.
Acesta a explicat că în domeniul turismului Turcia concurează cu Spania şi Grecia, dar aceste ţări sunt mai puţin afectate de pandemie.
Contribuție majoră
Ersoy a observat că există o legătură inversă între lira turcească şi redresarea turismului: „Când lira se depreciază, exporturile cresc şi sectorul turismului beneficiază deoarece oferă produse de înaltă calitate la preţuri mai scăzute”.
Contribuţia sectorului turismului la economia Turciei este de 12%, constituind principala sursă de venituri externe, a explicat a afirmat ministrul Turismului.
Recent, Nuri Ersoy a declarat că autorităţile de la Ankara îşi menţin în continuare estimările referitoare la 25 de milioane de vizitatori şi venituri de 20 de miliarde de dolari din turism în acest an, chiar şi aşa departe de cele 34,5 miliarde de dolari înaintea pandemiei, în 2019. (K.P.)
0 Comentarii