Tatarii din Dobrogea isi prezinta traditiile la Techirghiol si Cobadin

, ,
 

Mai multe evenimente dedicate promovării tradiţiilor şi culturii tătarilor din Dobrogea vor avea loc, la sfârşitul săptămânii, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele oraşului Techirghiol şi în localitatea Cobadin.
Reprezentanţii filialei Techirghiol a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România au anunţat că, sâmbătă, ansamblul “Can-su” va participa la o defilare care va începe la ora 19,30, după care va evolua în cadrul spectacolului de dansuri tradiţionale ale comunităţilor etnice. Seria manifestărilor va continua duminică cu un concurs de artă culinară la care vor participa reprezentante ale diferitelor filiale ale UDTTMR, şi cu momentul artistic “Obiceiuri de logodnă la tătari” – interpretare din opera lui Negip Hagi Fazîl, în regia scriitoarei Ghiuner Acmola. De asemenea, va mai avea loc un moment folcloric, prilej pentru spectatori să descopere frumuseţea muzicii tătăreşti, şi va fi interpretat în limba tătară imnul localităţii Techirghiol, au menţionat organizatorii.
În ceea ce priveşte tradiţia culinară, turiştii care se află la Techirghiol pot admira gospodinele tătăroaice care vor prepara, pe parcursul evenimentelor organizate, vestitul şuberek. Preparatele care vor fi înscrise la concursul de artă culinară vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii cu vânzare. Tot duminică, în comuna constănţeană Cobadin, filiala UDTTMR din localitate organizează, începând cu ora 17,30, “Festivalul şuberekului”, ajuns anul acesta la a IV-a ediţie.
Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural şi va debuta cu concursul de specialităţi culinare din bucătăria tătărească, în special şuberek, urmând apoi un spectacol susţinut de ansambluri tătăreşti ale UDTTMR, printre care “Karasu” din Medgidia, “Canlar” din Cobadin, ansamblul de dansuri pentru copii “Koz Moşak” din Cobadin, corul de femei “Kubadin Kýzlarý”, formaţia vocal-instrumentală “Gener Elfyn”. În cadrul spectacolului va evolua şi ansamblul “Tuna” din Bursa – Turcia.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *