Merkel catre Filat: Sprijinim integritatea Republicii Moldova

Merkel catre Filat: Sprijinim integritatea Republicii Moldova

Filat si Merkel (gov.md) Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a avut joi, la Berlin, o intrevedere cu Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane. „Noi intelegem situatia Moldovei, deoarece Germania a fost afectata de scindare. Ne bucuram mult ca, in luna iunie, vor fi reluate negocierile in formatul 5+2, cu participarea tuturor partilor implicate”, a spus joi Angela Merkel, in timpul intalnirii de la Berlin. Angela Merkel a declarat ca destinul Republicii Moldova este marcat de conflictul transnistrean, iar solutia care va fi identificata trebuie sa asigure o viata mai buna tuturor cetatenilor Republicii Moldova, intr-o tara unita. Cancelarul german a precizat ca, in discutiile purtate cu presedintele Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei solutii care sa conduca la reintegrarea Republicii Moldova. Angela Merkel a precizat ca Uniunea Europeana poarta raspundere pentru identificarea unei solutii a conflictului transnistrean. Referindu-se la Parteneriatul Estic, Angela Merkel a spus ca la finele lunii septembrie, Presedintia polona a UE va organiza un summit al Parteneriatului Estic, iar Germania va depune toate eforturile pentru ca Moldova sa fie pe agenda discutiilor. Prim-ministrul Vlad Filat a multumit cancelarului german pentru atitudinea pe care o are fata de R. Moldova, precizand ca Germania joaca un rol important in parcursul european al Chisinaului si in cea ce tine de “reintegrarea RM”. „Mizam ca in iunie vor fi reluate negocierile in formatul 5+2 pentru identificarea unei solutii viabile si durabile pentru problema transnistreana”, a spus Filat. Inainte de intrevedere, Angela Merkel i-a prezentat premierului moldovean sala de sedinte, unde se intrunesc membrii Cabinetului german, si a facut o succinta descriere a modului in care se desfasoara sedintele. La intrevedere au mai participat vicepremierii Iurie Leanca, ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene, Eugen Carpov, responsabil de reintegrare, dar si Ambasadorul Republicii Moldova in Germania, Aureliu Ciocoi. Vlad Filat a reconfirmat ireversibilitatea procesului reformelor initiate in diverse domenii si angajamentele asumate atit pe plan intern, cit si extern. Un subiect aparte l-a constituit problematica transnistreana si evolutiile din ultima perioada. Partile au mentionat necesitatea reluarii neconditionate a negocierilor in format 5+2. In luarea sa de cuvint, Angela Merkel a salutat prezenta premierului R. Moldova la Berlin, precizind ca aceasta este a doua vizita de acest fel. Cancelarul german a spus ca Moldova a demarat un amplu proces de reforme, economia tarii fiind in proces de transformare spre una functionala si ca partea germana sprijina Moldova pe aceasta cale. Cancelarul a precizat ca Uniunea Europeana poarta raspundere pentru identificarea unei solutii a conflictului transnistrean. La finalul discursului sau, Merkel a afirmat ca sprijina foarte mult Republica Moldova, iar pentru premierul Filat are o simpatie. Vlad Filat a mentionat ca, in cadrul discutiilor, a remarcat ca Moldova este implicata in realizarea angajamentelor asumate fata de partenerii externi, iar in Parteneriatul Estic Chisinaul a depus eforturile necesare pentru a beneficia de toate oportunitatile pe care le ofera acesta. Prim-ministrul a relevat ca aceasta atitudine faciliteaza obtinerea de catre Moldova a regimului liberalizat de vize cu UE, accesul la piata europeana, apropie tara noastra de valorile europene. Premierul a tinut sa aminteasca faptul ca Moldova are mari asteptari de la Summit-ul Parteneriatului Estic si si-a exprimat speranta ca, in cadrul acestui Summit, va fi prezentata o analiza ampla a dezvoltarii Parteneriatului Estic, iar aprecierile date statelor vor fi facute in baza meritelor fiecareia dintre tari.

Share our work
William H. Moser, noul ambasador al SUA la Chisinau

William H. Moser, noul ambasador al SUA la Chisinau

William H. Moser (centru), noul ambasador al SUA la Chisinau (foto veteranstoday.com)

William H. Moser (centru), noul ambasador al SUA la Chisinau (foto veteranstoday.com)

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a numit un nou ambasador in Republica Moldova, pe diplomatul de cariera William H. Moser din statul Carolina de Nord. Moser ar urma sa-l inlocuiasca pe actualul ambasador la Chisinau Asif J. Chaudhry, care se afla la post din septembrie 2008. Numirea noului ambasador mai trebuie aprobata de Senatul Statelor Unite. William H. Moser este diplomat de cariera si indeplineste in prezent functia de asistent adjunct pentru management de logistica la Departamentul de Stat. De cand a intrat in diplomatie in 1984, printre numirile interne si externe ale lui Moser s-au numarat urmatoarele functii: director de servicii globale de sprijin si inovatie: consilier de management la ambasada din Kiev: ofiter de management de post la biroul afacerilor Orientului Mijlociu si Asiei de sud; atasat pentru energie/ ofiter economic si ofiter de management la ambasada din Alma Ata; ofiter militar politic la biroul de sprijin regional si de asistenta in domeniul securitatii, ofiter administrativ al ambasadei din Paramaribo; ofiter pentru management financiar si disbursing la ambasada din Caior, ofiter consular si asistent de personal la ambasada din Bonn; ofiter pentru servicii generale la ambasada din Bamako. Dl. Moser a primit Bachelor of Arts la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill, transmite Europa Libera. Actualul ambasador, Asif J. Chaudhry, a prezentat scrisorile sale de acreditare in calitate de Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Statelor Unite ale Americii in Republica Moldova in data de 24 septembrie 2008. Ambasadorul Chaudhry este diplomat de cariera si membru senior al Serviciului Diplomatic al SUA. Dumnealui a servit in calitate de Administrator Adjunct al Biroului Analiza Globala din cadrul Directiei Relatii Externe a Departamentului Agricultura. Inainte de aceasta functie, dumnealui a activat in calitate de Ministru Consilier pentru agricultura in cadrul Ambasadei SUА din Cairo, Asistent al Managerului General pentru Vanzari (MGV) din cadrul Directiei Relatii Externe a Departamentului Agricultura a SUA unde a servit in calitate de Consilier Principal al MGV in programele de asistenta cu bunuri pentru fosta Uniune Sovietica si alte state din Europa de Est. Anterior Ambasadorul Chaudhry a activat in calitate de Consilier pe Probleme Agricole in cadrul Ambasadei SUA din Moscova si in calitate de Atasat pe Probleme Agricole in cadrul Ambasadei SUA din Varsovia. Ambasadorul Asif J. Chaudhry s-a nascut si a fost educat intr-o familie de fermieri, in oraselul mic Nindowal din Pakistan. Dumnealui a obtinut diploma de licenta la Universitatea din Punjab, diploma de magistru la Universitatea Americana din Beirut si doctoratul la Universitatea de Stat din Statul Washington. Ambasadorul Chaudhry are competente lingvistice in limbile rusa, urdu, punjabi, araba si poloneza. Dumnealui este casatorit cu doamna Charla Chaudhry si au doi fii si o fiica.

SUA sprijina dezvoltarea Republicii Moldova

Marti, la Chisinau, a avut loc deschiderea seminarului „Desfasurarea afacerilor cu SUA”. Seminarul este organizat de catre Ambasada Statelor Unite ale Americii in R. Moldova si Camera de Comert a Statelor Unite in Moldova, la el a participat Ambasadorul SUA in Moldova, Asif Chaudhry, si John Maxemchuk, presedintele Camerei de Comert a Statelor Unite in Moldova (AmCham Moldova), dar si premierul Vlad Filat. Ambasadorul SUA la Chisinau a confirmat sprijinul tarii sale pentru dezvoltarea Republicii Moldova pe toate dimensiunile de colaborare. Asif Chaudhry a anuntat ca Ambasada SUA va oferi mai multe oportunitati de instruire pentru oamenii de afaceri din Moldova, mentionind in mod special doua dintre acestea – Programul SABIT si Programul Cochran, lansate in cadrul evenimentului in cauza. Ambasadorul american a precizat ca, prin intermediul acestor programe, va fi asigurata instruirea si perfectionarea profesionala a specialistilor din domenii prioritare pentru economia Moldovei: agricultura, tehnologiile informationale, comert etc. Iar scopul seminarului de astazi este familiarizarea participantilor cu oportunitatile de dezvoltare a relatiilor comerciale si de afaceri cu SUA, precum si identificarea partenerilor in SUA pentru valorificarea acestor oportunitati. Ambasadorul SUA in Republica Moldova a mentionat, de asemenea, ca tara sa este al treilea, cel mai mare investitor in economia Republicii Moldova si a dat asigurari ca SUA va sustine in continuare reformele democratice si dezvoltarea economica a tarii. De asemenea, in luarea sa de cuvint, prim-ministrul moldovean a mentionat ca acest eveniment este o oportunitate de a discuta despre relatiile comerciale intre Moldova si SUA, despre investitiile straine directe si de a identifica impreuna modalitatea pentru dezvoltarea lor in continuare. „Promovarea relatiilor comerciale moldo-americane, precum si a investitiilor straine, sint importante si pentru a fortifica relatiile intre oamenii din SUA si Moldova, iar acest lucru aduce multe beneficii pentru ambele tari”, a spus Vlad Filat.

Share our work
Cum isi sarbatoreste R. Moldova de 9 mai ocupantii si criminalii stramosilor

Cum isi sarbatoreste R. Moldova de 9 mai ocupantii si criminalii stramosilor

Vlad filat de 9 mai 2011 Sute de mii de eroi si martiri se rasucesc in mormant astazi, 9 mai 2011. Sute de mii de romani basarabeni, deportati si ucisi in indepartate si reci siberii, urla din morminte cand vad ca nepotii si stranepotii lor nu numai ca i-au uitat, dar mai si sarbatoresc cu fast ocuparea pamantului sfant de catre invadatorii si criminalii sovietici. Mii de oameni, printre care demnitari de stat si cetateni simpli au participat astazi, la Chisinau, la festivitatea consacrata aniversarii “a 66 de ani de la Victoria asupra fascismului”, organizata la Complexul Memorial ” Eternitate”. Stefan cel Mare si Sfant ar trebuie sa iasa din mormantul de la Putna si sa strige: “Rusine! Blestemati fiti in veci!”. Fariseismul noii puteri de la Chisinau nu are margini. Isi spune pro-europeana, se intituleaza pompos Alianta pentru Integrare Europeana. In fiercare zi suntem asaltati de stiri cu drumul european al bucatii de Basarabie numita Republica Moldova. Valorile europene in sus, valorile europene in jos, zi de zi. Nimic mai fals. Ce se intampla zilele acestea nu arata decat ca raspund in continuare la comenzile Kremlinului. In frunte cu Vlad Filat, care nu de putine ori si-a dat arama pe fata. „Sinteti purtatorii unor nobile virtuti si ne inchinam in fata Dumneavoastra cu admiratie si mindrie pentru faptele de eroism pe care le-ati facut pentru a asigura un viitor mai bun viitoarelor generatii. Ne bucuram pentru ca mai sunteti in viata si vedeti cum va cresc nepotii si cum se dezvolta tara in care ati revenit dupa lupte crincene. Vrem ca eroismul si curajul Dumneavoastra sa ni-l lasati ca mostenire pentru generatiile viitoare”, le-a spus prim-ministrul ocupantilor supravieturitori, chiar in limba rusa. Acelasi Filat care in urma cu un an isi calca in picioare aliatul, omul care a avut curajul si taria de caracter de a spune un NU hotarat Moscovei. Este vorba despre Mihai Ghimpu, cel care, pe cand ocupa functia de presedinte interimar al R. Moldova, a spus ca el nu poate sa mearga la Moscova de 9 mai si nici militarii moldoveni nu au de ce sa defileze in Piata Rosie. Ghimpu declara atunci ca nu sunt motive pentru care Republica Moldova ar participa la parada de 9 mai: “Cum sa participi alaturi de aceasta armata care ne-a adus comunismul, ne-a deportat in Siberia, ne-a colectivizat, ne-a provocat foamete? Si astazi se afla in cetatea lui Stefan cel Mare. Aceasta armata a stat la baza formarii Transnistriei. Un popor nu a castigat niciodata, daca in prim plan nu a fost demnitatea”. Demnitatea, un cuvant care ii este strain lui Vlad Filat. Pentru ca a facut ce a facut si tot a trimis militarii moldoveni sa defileze la Moscova. Iar astazi a ales sa ii sarbatoreasca pe ocupanti. Macar comunistii lui Voronin sunt sinceri si spun lucrurilor pe fata, fara a se ascunde dupa lozinci europene.

Sarbatoarea “antifascismului” la Chisinau

In mesajul adresat veteranilor, Vlad Filat a remarcat ca bunastarea si prosperitatea nu se pot realiza intr-o lume sfisiata de razboaie si terorism, ca numai pacea si intelegerea pot asigura linistea si bunastarea oamenilor. Premierul le-a urat veteranilor sanatate, putere de munca, intelegere, viata multa si prosperitate, aducind acestora „calde multumiri si plecaciuni de recunostinta pentru merite si jertfire de sine”. Potrivit Presedintelui interimar al R. Moldova, Marian Lupu, veteranii au fost primii care, prin spriritul lor de sacrificiu, au intrezarit o Europa a noilor valori, o Europa fara razboaie, o Europa a libertatii. La eveniment au participat si reprezentanti ai ambasadelor si misiunilor internationale acreditate in R. Moldova. Si partidele extraparlamentare, dar si opozitia au organizat actiuni consacrate zilei de 9 Mai. Reprezentantii PCRM au desfasurat un mars pina la Complexul Memorial „Eternitate”, blocind pentru circa o jumatate de ora deplasarea transportului, marcind evenimentul separat de autoritati. De asemenea, scrie presa de la Chisinau, la 66 de ani de la victoria asupra nazismului in urma celui de-al doilea razboi mondial, Piata Marii Adunari Nationale a fost impanzita de sustinatori ai PCRM, dar, mai ales, ai candidatului PCRM la primaria capitalei, Igor Dodon. Sute de oameni au iesit in centrul capitalei, cu panglici „Sf. Gheorghe” prinse in piept si la maini, cu steaguri cu simbolica PCRM si cu solutia lui Dodon pentru capitala. Dupa ce a marsaluit in centru capitalei, multimea a pornit spre complexul memorial „Eternitate”, unde principalii lideri politici au depus coroane de flori in aceasta dimineata. „Slava eroilor care au varsat sange pentru apararea patriei”, a rostit presedintele Parlamentului, presedinte interimar, Marian Lupu, in fata veteranilor. De asemenea, in urma cu doar cateva zile, osemintele a 28 de militari, care au cazut in luptele de la capul de pod Serpeni, in perioada aprilie – august 1944, au fost reinhumate in satul Speia, raionul Anenii Noi. Alexei Petrovici, conducatorul clubului istorico-patriotic, care pe parcursul mai multor ani se ocupa de cautarea osemintelor ostasilor cazuti pe cimpul de lupta in cel de-al doilea razboi mondial, a mentionat ca organizatia pe care o conduce, desfasoara operatiunea de cautare in zona respectiva al doilea an consecutiv. In 2010 au fost depistate si reinhumate osemintele a 38 de militari, o parte din care au fost identificati. „Anul acesta nu am reusit sa identificam pe cineva, dar organizatia noastra va lucra in directia respectiva, deoarece aceste persoane merita acest lucru pentru fapta lor de eroism”, a mentionat Petrovici. Prezent la eveniment, Igor Dodon, candidatul PCRM la functia de primar al capitalei, a apreciat efortul tinerii generatii in lucrul de cautare si reinhumare a ostasilor, care si-au jertfit viata pentru libertatea si prosperare generatiilor de astazi. „Este foarte important, ca anume tinara generatie este preocupata de procesul de cautare, identificare, reinhumare a osemintelor ostasilor cazuti. Aceasta ne demonstreaza, o data in plus, ca, in pofida eforturilor unor forte, tinerii nostri au o stima si un respect fata de militarii, care au invins fascismul, au adus pacea si linistea popoarelor lumii”, a spus Dodon. In opinia Ambasadorului Federatiei Ruse in Republica Moldova, Valeriu Kuzmin, prezenta masiva a locuitorilor raionului Anenii Noi, in special a tinerilor, la manifestarea de reinhumare a ostasilor cazuti in luptele de acum 67 de ani, demonstreaza ca in pofida diferitor viziuni asupra evenimentelor de atunci, urmasii eroilor poarta un respect deosebit fata de curajul si barbatia lor, demonstrate in luptele cu cotropitorii nazisti. Si ca tacamul sa fie complet, Moldpres scrie: “In timpul operatiunii Iasi-Chisinau, in urma careia a fost eliberata Republica Moldova de sub ocupatia fascista, la Capul de pod Serpeni, in primavara – vara anului 1944, s-au dat cele mai singeroase lupte dintre armatele sovietice si germane, numai trupele sovietice pierzind circa 20 de mii de militari”. Orice comentariu este de prisos.

21 de ani de la Podul de Flori. Isi mai aduce cineva aminte?

S-au implinit pe 6 mai 2011 21 de ani de la Podul de flori, actiune marcata prin deschiderea granitelor de la nedreptul hotar romano-sovietic de la Prut. Insa, cine isi mai aduce aminte? Sute de romani, de pe ambele maluri ale Prutului, au trecut pentru cateva ore hotarul, fara pasapoarte, doar cu flori in maini, la cele opt puncte de frontiera deschise cu aceasta ocazie. Se estimeaza ca doar la vama Ungheni au ajuns circa 250 de mii de persoane. Cetatenii Republicii Moldova au venit cu flori, vin si alte cadouri, in timp ce romanii au daruit manuale scolare, volume de literatura si dictionare ale limbii romane, transmite Romania Actualitati. La 6 mai 1990, localitatile de granita intre Romania si Republica Moldova au fost deschise in intervalul 06:00-18:00, putandu-se trece de o parte si de alta a frontierei doar cu buletinul. Intalnirea a fost emotionanta, marturisesc cei care au trait acele clipe, fie pe podurile de pe Prut, fie acasa, in fata televizorului. Altii nu isi amintesc de acel eveniment si spun ca cetatenii romani atunci au trecut ilegal hotarul. Actiunea de acum 21 de ani a fost organizata de Liga culturala pentru unitatea romanilor de pretutindeni, in colaborare cu Asociatia culturala Bucuresti-Chisinau si Frontul Popular din Moldova. La scurt timp dupa Podul de flori, procedurile de trecere a frontierei moldo-romane au fost simplificate considerabil. Insa, in ultima vreme, se remarca, din nou, o complicare a procedurilor.

Ia maldavan, ia nenaviju rumin! „Spasibo dedu za pobedu!”

Ce s-a intamplat zilele acestea la Chisinau, in afara de zbaterile unei campanii electorale fraticide? Un singur exemplu, dat de Vadim Vasiliu, in Jurnal de Chisinau: miercuri, un lant uman – format din cateva sute de tineri – tinea in fata Arcului de Triumf o panza de 365 de metri pe care erau imprimate culorile panglicii Sfantului Gheorghe, neagra si portocalie. Potrivit manifestantilor, aceasta panglica a Sfantului Gheorghe este cea mai lunga din lume. Tinerii scandau in rusa: „Mir! Mai! Pobeda!” („Pace! Mai! Victorie!”), „Pomniu! Gorjus’!” („Tin minte! Ma mandresc!”). Actiunea a fost organizata de Liga Tineretului Rus din Republica Moldova, membrii acesteia evidentiindu-se prin fulare specifice alb-albastre, cu insigna ligii. Unul dintre tineri (nu a vrut sa-si dea numele) ne-a comunicat ca aproape jumatate dintre participantii la actiune sunt membri ai Ligii Tineretului Rus, iar ceilalti sunt elevi de prin scoli generale, licee si colegii, scrie Jurnal.md. Iulia, o tanara activista a Ligii Tineretului Rus, afirma ca aceasta este una din cele 66 de manifestatii pe care le organizeaza liga cu ocazia celor „66 de ani de la eliberarea Moldovei si a intregii lumi de fascisti”. Iulia ne-a relatat ca activistii lor au mers prin scoli si au chemat copiii, iar acestia au venit benevol la manifestatie. Intrebata daca activistii au fost si prin scolile cu predare in limba romana, Iulia a spus ca manifestatia lor este deschisa pentru toti cei care vor sa-si arate „recunostinta fata de eroii sovietici care au luptat impotriva ocupatiei romano-germano-fasciste”. Scrie autorul de la Jurnal de Chisinau: Un tanar pe nume Alexandr mi-a spus ca „pentru Liga Tineretului Rus nu conteaza culoarea pielii sau apartenenta la o natiune”. La doar cativa pasi distanta de Alexandr, se afla un alt tanar, care ne-a declarat: „Eu sunt moldovean de la Chisinau. Toti cei care sunt nascuti in Moldova sunt moldoveni! Ei nu sunt romani sau rusi, ci moldoveni!”. Intrebat daca el crede cu adevarat ceea ce spune si daca a ajuns la aceasta idee fara ajutorul cuiva, el mi-a raspuns: „Ia maldavan, ia nenaviju rumin” si a continuat sa imparta foi volante cu site-ul moldovenii.md.Un alt activist al Ligii Tineretului Rus, Vladimir Karmanov, a spus ca aceasta manifestatie este si un protest impotriva Legii veteranilor, conform careia veteranii armatei sovietice au acelasi statut si drepturi ca si veteranii care au luptat in Armata Romana.

Share our work
Sa fie mana Bruxelles-ului? Filat il scoate din cursa pe Bodiu si il sprijina pe Chirtoaca

Sa fie mana Bruxelles-ului? Filat il scoate din cursa pe Bodiu si il sprijina pe Chirtoaca

Victor Bodiu si Vlad Filat

Victor Bodiu si Vlad Filat

Lumea politica de la Chisinau a fost zguduita azi dimineata de un anunt surpriza facut de liderul PLDM. Astfel, premierul Vlad Filat a precizat ca partidul pe care il conduce isi retrage candidatul – Victor Bodiu – alegand, in schimb, sa sustina candidatul Partidului Liberal, actualul primar de Chisinau, Dorin Chirtoaca. Merita mentionat ca aceasta schimbare surprinzatoare vine in contextul in care personaje importante din cadrul PLDM – Alexandru Tanase, care a renunta la functia de ministru al Justitiei, alegand, in schimb, calitatea de membru al Curtii Constitutionale, si Mihai Godea, care a si anuntat ca va candida ca independent la primaria Chisinaului – au decis sa paraseasca formatiunea de peste Prut, acuzand conducerea de tendinte nedemocratice. Insa, cel mai important este ca, zilele acestea, Vlad Filat a participat la Bruxelles, la Conferinta de lansare a Forumului UE – Republica Moldova. Evenimentul a intrunit experti din Republica Moldova si Uniunea Europeana. Pe langa delegatia oficiala, la eveniment au fost prezenti mai multi reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Cu aceasta ocazie, Filat a spus ca sprijinul oferit de UE este o motivatie puternica pentru Alianta pentru Integrare Europeana, care si-a confirmat drept obiectiv prioritar integrarea europeana a R. Moldova. „Suntem constienti ca creditul de incredere acordat de UE trebuie sa fie valorificat de Guvern, prin implementarea reformelor de europenizare, atit de necesare tarii”, a declarat Vlad Filat. Ce se ascunde in spatele acestor declaratii, inca mai ramane de vazut. Dar, nu este exclus ca, vazand alterarea stabilitatii politice de la Chisinau, oficialii europeni sa-l fi convins pe Vlad Filat sa renunte la ambitiile sale si sa-l fi determinat sa incerce salvarea, pe ultima suta de metri, a Aliantei care poate mentine Republica Moldova pe linia integrarii europene.

Sprijin pentru Chirtoaca

PLDM si-a retras candidatul din cursa electorala pentru primaria capitalei si il va sustine pe actualul edil al capitalei Dorin Chirtoaca. Anuntul a fost facut vineri, in cadrul unui briefing, de catre liderul PLDM, Vlad Filat. Potrivit lui Filat, cita de presa de la Chisinau, lucrurile nu merg bine in AIE, iar atacurile si conflictele din ultimile luni ar putea arunca Moldova intr-un haos. „In urma ultimilor evaluari si din dorinta de a nu lasa capitala comunistilor, PLDM a luat o decizie strategica sa sustina candidatul AIE cel mai bine pozitionat. PLDM il va sprijini in cursa electorala pe Dorin Chirtoaca”, a spus Filat. El a adaugat ca aceasta decizie este una asumata si a fost sustinuta de intreaga echipa. „Nu este vorba de o cedare ci este un sacrificiu pentru a aduce linistea si cistigul alegerilor din primul tur”, a afirmat Filat. Liderul liberal democratilor a lansat un apel de solidarizare si catre ceilalti colegi din AIE. „Sper ca gestul va fi unul de mobilizare. In ceia ce priveste campania electorala noi vom munci pentru un scor bun pe tara”. Fostul candidat PLDM la primaria capitalei Victor Bodiu, prezent si el la eveniment, a spus ca nu este suparat pentru aceasta decizie si o sprijina sincer, iar in campanie va lucra pentru lista de consilieri. „Este un anunt despre viitorul Aliantei pentru Integrare Europeana. Voi fi scurt, pentru a nu lasa loc de interpretari. Lucrurile nu arata deloc bine in ce priveste viitorul AIE. Conflictele din AIE s-au transformat intr-un adevarat razboi intern, mai ales in campania pentru Chisinau. Toti am gresit in campanie. Ce este important, sa ne trezim la timp. Sa lasam orgoliile, sa aratam ca suntem responsabili, ca nu avem interese inguste de partid”, a precizat Vlad Filat, citat de unimedia.md. „Va spun aceste lucruri deoarece am fost tinta unei campanii murdare. Numai in ultima luna zeci de colegi din PLDM au fost incercati prin diferite metode si indemnati sa paraseasca PLDM. Astfel de actiuni, nu am mai intalnit, nici pana la, nici dupa ce comunistii cautau votul de aur in partidul nostru”, a punctat Filat. „Noi am decis sa le raspundem tuturor celor care ne ataca murdar, printr-un mare gest de generozitate politica, printr-un gest care sa salveze Moldova de revenirea PCRM la putere. Nu putem opri revenirea PCRM doar prin declaratii. Am luat o decizie strategica, nu una politica. Primaria trebuie sa fie castigata de candidatul AIE din primul tur. Avem semnale ingrijoratoare. Pentru binele Aliantei am decis sa-l retragem pe Victor Bodiu din cursa electorala si sa-l sustinem pe Dorin Chirtoaca – actualul primar al Capitalei”, a conchis Vlad Filat fara sa mai faca alte comentarii.

Share our work

Forumul UE-R. Moldova aduce Chisinaul mai aproape de Europa

Forum_RM_UE_1 Sprijinul oferit de UE este o motivatie puternica pentru Alianta pentru Integrare Europeana, care si-a confirmat drept obiectiv prioritar integrarea europeana a R. Moldova. „Suntem constienti ca creditul de incredere acordat de UE trebuie sa fie valorificat de Guvern, prin implementarea reformelor de europenizare, atit de necesare tarii”, a declarat Vlad Filat. Prim-ministrul a participat ieri, la Bruxelles, la Conferinta de lansare a retelei Forumului UE – Republica Moldova. Evenimentul a intrunit experti din Republica Moldova si Uniunea Europeana. Pe linga delegatia oficiala, la eveniment au fost prezenti mai multi reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Forumul UE-Moldova are drept scop instituirea unei platforme permanente de discutii intre expertii care sint interesati de sustinerea eforturilor multidimensionale a Moldovei de a se integra in Europa, inclusiv prin lansarea de proiecte comune. Pentru acest an, sint programate organizarea a patru ateliere de lucru la Bruxelles cu participarea expertilor din Moldova, care se vor referi la prioritatile Moldovei in relatia cu UE. De asemenea, in 2011 este planificata lansarea unei pagini web a acestui forum. Initiativa de a organiza aceasta retea apartine Misiunii Republicii Moldova acreditata pe linga structurile UE, Fundatiei Open Society, Fundatiei Est- Europene, Parteneriatului European pentru Democratie, Fundatiei Pan Europa Romania, PNUD Moldova.

„Proiect moldovenesc, regional si european”

In luarea sa de cuvint, premierul Filat a precizat ca acest proiect este, in egala masura, moldovenesc, regional si european, si isi propune modelarea cooperarii in vederea facilitarii procesului de integrare europeana a Republicii Moldova, in functie de prioritatile dialogului RM-UE. Vlad Filat a mentionat ca reteaua respectiva creeaza mai multe oportunitati pentru comunitatea de afaceri, societatea civila, parteneri de dezvoltare, think-tank-uri, jurnalisti, politicieni si personalitati atit din Uniunea Europeana, cit si din Republica Moldova. „Platforma pe care o lansam acum este una deschisa. Initiativa consistenta si pragmatica a Forumului UE-Moldova va explora potentialul inca nevalorificat al cooperarii RM-UE. Va aduna si coordona resurse si actori din Bruxelles, din capitalele statelor membre ale UE, precum si de pe intreg teritoriul Republicii Moldova, creind un proces de durata”, a declarat prim-ministrul. Filat a spus ca, in relatiile cu UE, Moldova avanseaza rapid. „Atunci cind se contureaza o perspectiva clara, chiar si reformele dificile sint mai bine intelese si mai lesne promovate in societate. Am inregistrat un progres consistent in negocierea Acordului de Asociere RM-UE. Ne-am asumat o agenda ambitioasa, cu obiective importante. Am demarat procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE. Un instrument util pentru a atinge acest obiectiv este si implementarea proiectelor Parteneriatului de Mobilitate intre Republica Moldova si UE. De asemenea, am intreprins o serie de actiuni in vederea lansarii negocierilor pe marginea crearii Zonei de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator”, a amintit in context Vlad Filat. Prim-ministrul a mentionat ca obiectivele enumerate mai sus se regasesc permanent pe agenda cooperarii noastre cu UE in cadrul Parteneriatului Estic, atit pe dimensiunea bilaterala, cit si cea multilaterala. „In acest context, voi reitera ca resursele financiare planificate pentru Parteneriatul Estic sint importante. Pozitia noastra este ca aceste fonduri urmeaza a fi distribuite conform principiului recent lansat de catre UE – „mai multa asistenta pentru mai multe reforme”. Speram ca comunicarea privind Politica Europeana de Vecinatate, care este acum in curs de definitivare, sa transpuna de o maniera eficienta acest principiu in raport cu statele Parteneriatului Estic”, a declarat premierul moldovean. Vlad Filat si-a exprimat certitudinea ca recunoasterea de catre Uniunea Europeana a unei perspective europene pentru Republica Moldova va da Moldovei motivatia necesara pentru a realiza pina la sfirsit reformarea tuturor domeniilor de activitate.

Problema transnistreana

„Cu certitudine, perspectiva aderarii la blocul comunitar va impulsiona acest proces. Statele care au parcurs aceasta cale au trait experienta data. Astfel, prin intermediul dumneavoastra, al celor prezenti in sala, putem sa invatam si sa aplicam in practica lectiile invatate si experientele traite atit in consolidarea societatii civile, cit si in realizarea reformelor, cum ar fi in domeniul justitiei si afacerilor interne sau in implementarea standardelor fitosanitare si diversificarea resurselor energetice”, a spus premierul. Filat s-a referit si la conflictul transnistrean, precizind ca acesta este un subiect de discutie permanent. „In acest context, anume societatea civila joaca un rol considerabil in ceea ce priveste realizarea masurilor de consolidare a increderii intre ambele maluri ale riului Nistru, pentru reintegrarea tarii. RM apreciaza si incurajeaza eforturile UE si ale statelor membre ale Uniunii Europene de a contribui la consolidarea retelelor si proiectelor comune pentru toti cetatenii Republicii Moldova, inclusiv societatea civila din regiunea transnistreana”, a declarat Vlad Filat. La final, Premierul i-a invitat pe cei prezenti la eveniment sa participe la realizarea viziunii actualei guvernari – crearea unei Moldove europene, prospere si democratice. „Ne dorim o Moldova care isi aduce contributia sa la stabilitatea europeana, la prosperitatea europeana si o Moldova care este un partener credibil pentru Uniunea Europeana”, a declarat rim-ministrul.

“Sunteti in Europa”

„Acum, Moldova este un stat independent, liber si democratic si, chiar daca nu sinteti membri ai Uniunii Europene, sunteti in Europa si este datoria noastra de a va ajuta”, a spus Hans-Gert Pottering. In luarea sa de cuvint, Dr. Hans-Gert Pottering, fost Presedinte al Parlamentului European, presedinte al Fundatiei Konrad Adenauer, membru al Parlamentului European, a spus ca in Uniunea Europeana exista o dorinta foarte mare de a ajuta Moldova, precizind ca tara se afla pe calea cea buna. Oficialul a mentionat ca nu trebuie sa se uite cit este de dificila trecerea de la un sistem totalitar sau comunist la unul democratic. La randul sau, Dr. Miroslav Lajcak, director pentru Rusia, Vecinatatea Estica si Balcanii de Vest al Serviciului european extern de actiune, a afirmat ca deja de un deceniu Moldova si Uniunea Europeana au stabilit relatii si scopuri asupra carora se munceste, dar in special in ultimele luni au fost obtinute rezultate palpabile. Miroslav Lajcak a precizat ca UE ajuta Republica Moldova pe calea reformelor fiind si cel mai mare donator. Astfel, in perioada 1991-2009, UE a alocat Republicii Moldova peste 270 milioane de euro sub forma de granturi, iar pentru 2010-2014 planifica sa acorde inca 550 milioane de euro. De asemenea, Markus Meckel, membru al Consiliului director al organizatiei Parteneriat european pentru democratie, a spus ca Moldova inregistreaza multe progrese si succese, iar in cadrul Parteneriatului Estic tara noastra este un model si reprezinta speranta Uniunii Europene. El a indemnat Republica Moldova sa continue calea reformelor, precizind ca Uniunea Europeana este alaturi de tara noastra. Sorin Mereacre, presedintele Fundatiei Est-Europene din Moldova, a facut o trecere in revista a schimbarilor pozitive care au loc in tara noastra, precizind ca mass-media a devenit mai libera, jurnalistii nu sint hartuiti cum se intimpla anterior, iar procesele electorale din ultima perioada, practic, au intrunit toate cerintele internationale. El s-a referit si la problemele care exista, dar si la provocarile prin care trece tara noastra, precizind ca Moldova trebuie sa devina membra a familiei europene si in acest proces societatea civila joaca un rol foarte important. Sorin Mereacre a mentionat ca in scurt timp Guvernul de la Chisinau va primi un set de propuneri si initiative din partea societatii civile, care au drept scop apropierea Moldovei de UE.

Share our work