Bogdan Aurescu s-a intalnit cu Vasile Sturza, consilier al presedintelui R. Moldova pentru reintegrare

Bogdan Aurescu s-a intalnit cu Vasile Sturza, consilier al presedintelui R. Moldova pentru reintegrare

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut marţi o întrevedere cu Vasile Sturza, consilier al preşedintelui Republicii Moldova pentru reintegrare.
În cadrul dialogului au fost trecute în revistă, în detaliu, evoluţiile recente în dosarul transnistrean, perspectivele viitoarelor reuniuni formale „5+2”, precum şi situaţia politică şi economică din regiunea transnistreană. Bogdan Aurescu a reafirmat susţinerea pentru identificarea unei soluţii viabile în cadrul formatului de negociere „5+2”, care să conducă la soluţionarea reglementării transnistrene în condiţiile respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute.
La sfârşitul lunii mai, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, în marja reuniunii Comitetului Miniştrilor al organizaţiei de la Strasbourg. Potrivit MAE, ministrul Afacerilor Externe şi secretarul general al Consiliului Europei au trecut în revistă proiectele de cooperare bilaterală şi au evocat teme de interes comun, precum stabilitatea regională sau conflictele îngheţate, cu specială referire la perspectiva reglementării conflictului transnistrean.Cu această ocazie, România şi-a reiterat sprijinul pentru integritatea teritorială a R. Moldova şi a exprimat speranţa obţinerii de progrese în cadrul formatului de negociere 5+2.

Share our work