Antonio Guterres rămâne la cârma ONU

Antonio Guterres rămâne la cârma ONU

ONU, paralizat de pandemie

ONU, paralizat de pandemie

Consiliul de Securitate a aprobat acordarea unui al doilea mandat lui Antonio Guterres la conducerea ONU. Noul mandat va fi exercitat între 2022 şi 2026. În această perioadă se consideră că Guterres se va concentra pe rezolvarea de conflicte din diferite regiuni.

Secretar general al ONU din ianuarie 2017, fostul premier portughez a fost singurul candidat în cursă. Alte 12 candidaturi individuale nu au fost acceptate pe motiv că nu au fost susţinute de una din cele 193 de ţări membre ale Organizaţiei. Decizia lui Guterres de a rămâne la cârma ONU este considerată o soluție de compromis.

Consiliul de Securitate, arbitru suprem

În cadrul unei scurte sesiuni în spatele uşilor închise, Consiliul de Securitate, esenţial în procesul de numire, a decis în unanimitate să recomande Adunării Generale a ONU să prelungească mandatul secretarului general. Confirmarea oficială a Adunării este aşteptată în câteva săptămâni.

După un prim mandat consacrat limitării consecinţelor potenţial drastice pentru Organizaţie ale politicii unilaterale a lui Donald Trump, Antonio Guterres va trebui să aibă „un plan de luptă pentru toate crizele arzătoare”, consideră un diplomat.

În acest domeniu, bilanţul său din ultimii cinci ani este unul slab, în contextul în care Siria, Yemen sau Mali sunt încă în căutarea unei soluţii politice. A fost găsită o denumire pentru Macedonia, care a devenit Macedonia de Nord. În Libia a demarat un proces de pacificare, însă acolo ONU are un rol marginal. O parte din criticii său au rămas surprinși de decizia luată de Guterres de a rămâne la cârma ONU.

Ambiții strategice

Antonio Guterres este un adept al unei diplomaţii de culise. El a afirmat că va depune toate eforturile pentru a evita o agravare a conflictului din Cipru. El va mai încerca să limiteze conflictul civil din regiunea etiopiană Tigray şi să impulsioneze activitatea Consiliului de Securitate.
Antonio Guterres a fost acuzat că rezultatele primului său mandat sunt limitate. Un exemplu dat este pasivitatea ONU în faţa genocidului asupra etnicilor rohingya în Myanmar începând din 2017.

La începutul lunii mai, Antonio Guterres sublinia că „elementele cheie ale activităţilor” sale se bazează pe discreţie.

„Uneori, pentru a fi eficient, trebuie să acţionezi discret, pentru a stabili canale de legătură între părţi. Ele sunt esenţiale pentru a evita ce e mai rău în confruntări şi pentru a încerca să găsim soluţii”, a spus el atunci. (N.G.)

Share our work
Antonio Guterres rămâne la cârma ONU

Consiliul de Securitate, paralizat de pandemie

ONU, paralizat de pandemie

ONU, paralizat de pandemie

Paralizia Consiliului de Securitate al ONU în faţa pandemiei de COVID-19 este o ruşine, a apreciat vineri preşedintele în exerciţiu pentru luna mai al acestui organism, ambasadorul Estoniei, Sven Jürgenson, relatează New York Times, citat de agenția de presă KARADENIZ PRESS.

Întrebat despre posibilitatea votării unei rezoluţii propuse de Tunisia şi Franţa şi aflată în dezbatere încă din luna martie, diplomatul eston a răspuns că ar fi preferat să fie adoptată „încă de acum trei săptămâni”. „Este o adevărată ruşine că nu am fost capabili să ne exercităm responsabilitatea”, a adăugat înaltul diplomat din Estonia, membru nepermanent al Consiliului din luna ianuarie 2020.

Blocaj diplomatic

Un vot asupra acestei rezoluţii „ar putea avea loc săptămâna viitoare”, dar există în continuare dificultăţi, a avertizat el. „Discuţiile continuă la nivel înalt” pentru a ieşi din impas, a adăugat diplomatul estonian, refuzând să identifice responsabilii pentru acest blocaj.

Potrivit unor surse diplomatice, proiectul este blocat de SUA şi de China din cauza unei menţiuni care ar urma să fie introdusă în text. China „insistă pentru o menţionare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii” în rezoluţie, în timp ce SUA „nu vor acest lucru”, au explicat pentru agenția AFP aceste surse.

Proiectul de rezoluţie are menirea de a întări cooperarea internaţională în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi de a susţine un apel al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în vederea unei încetări a ostilităţilor în circa 20 de ţări aflate în conflict cu scopul de a înlesni lupta împotriva COVID-19.

Critici la nivel înalt

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat revent lipsa de leadership în ceea ce priveşte răspunsul la coronavirus şi solidaritatea redusă demonstrată de marile puteri la adresa ţărilor mai defavorizate, relatează agenția EFE, citată de KARADENIZ PRESS. „Sunt deosebit de îngrijorat de lipsa de solidaritate faţă de ţările în curs de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte echipamentul pentru a răspunde pandemiei de COVID-19, care se poate extinde la fel ca un incendiu, cât şi pentru a înfrunta impactul dramatic de ordin social şi economic”, a declarat Guterres într-o conferinţă de presă online.

În plus, înaltul diplomat portughez a deplâns faptul că liderii G20 nu i-au acceptat propunerea referitoare la crearea unui mecanism pentru a-şi coordona acţiunile anti-COVID-19 şi că acţionează fiecare pe cont propriu, ceea ce creează riscul ca virusul să nu dispară, ci doar „să se plimbe” dintr-un loc în altul.

„Este neplăcut că nu a fost posibil pentru comunitatea internaţională să găsească un mecanism de leadership solid în ceea ce priveşte lupta împotriva pandemiei”, a insistat el. Întrebat în legătură cu presupusa lipsă de leadership internaţional, Guterres a calificat drept „evident” faptul că există această carenţă şi că întreaga comunitate internaţională „este divizată într-un moment în care ar fi mai important ca oricând să fie unită”.

China, statul în care a apărut pentru prima dată virusul, şi SUA, mare putere globală şi ţara cea mai afectată, se află în conflict pe tema COVID-19, fapt ce a împiedicat asumarea unor iniţiative mondiale de proporţii şi care a devenit evident în Consiliul de Securitate al ONU, unde diferendele dintre Beijing şi Washington au împiedicat până acum adoptarea unei rezoluţii referitoare la pandemia cu noul coronavirus. (N.G.)

Share our work