Serbia doreste conferinta internationala privind Kosovo

, ,
 

kosovo1Ministrul de interne sîrb, Ivica Dacic, a declarat că Serbia nu ar putea să privească în altă parte în cazul unui atac armat al premierului kosovar Hasim Taci împotriva sîrbilor, iar realitatea este că în prezent există două Kosovo – unul sîrb şi unul albanez, scrie presa locala, preluata de cea internationala. În opinia sa, soluţia pentru problema Kosovo se găseşte în organizarea unei conferinţe internaţionale în scopul creării condiţiilor pentru ca sîrbii şi albanezii să trăiască în pace în secolele care vor urma. Într-o declaraţie pentru reporteri după discursul său de la summitul economic al Republicii Serbia, Dacic a subliniat că ţara sa nu doreşte un nou război în Balcani şi este dispusă să se angajeze într-un dialog. “Însă pentru a rezolva problema Kosovo este nevoie de un compromis în care fiecare va primi un pic de ceea ce nu a dorit”, a subliniat el. “Nu avem nici un motiv de dispută cu Bruxelles-ul, însă trebuie să subliniem poziţia noastră politică. Acesta a respectat întotdeauna realitatea de pe teren, şi realitatea de pe teren astăzi este că avem, practic, două Kosovo, unul sîrb şi unul albanez”, a mai spus Ivica Dacic.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *