Se revolta militarii, politistii si pompierii din Ungaria

, , , ,
 

Militarii maghiari protesteaza la Budapesta

Militarii maghiari protesteaza la Budapesta

Aproximativ 10.000 de militari, politisti, pompieri, gardieni si vamesi au protestat sambata la Budapesta impotriva masurilor de austeritate luate de guvernul Viktor Orban. Guvernul FIDESZ, care se bucura de sprijinul unei majoritati confortabile in parlament, a lansat recent un pachet de reforme fiscale destinat mentinerii deficitului comercial la 3% din PIB, plafon impus de Uniunea Europeana. Printre masurile controversate se numara reducerea perioadei de acordare a ajutorului de somaj, inasprirea conditiilor de acordare a pensiilor persoanelor cu dizabilitati si renuntarea la pensionarea anticipata. Sindicatele politistilor, militarilor, pompierilor si vamesilor si-au unit fortele intr-o actiune comuna de protest, desfasurata in fata cladirii parlamentului, cerand, printre altele, mentinerea actualelor prevederi legale privind sistemul de pensii. De asemenea, participantii la miting au mai cerut si marirea salariilor, pentru a compensa pierderile rezultate in urma celor patru ani in care acestea au fost inghetate, dar si mentinerea actualelor pensii ale celor trecuti in rezerva. “A venit timpul sa fim de neclintit, pentru ca ni s-a luat totul… ne-au mai ramas doar pensionarea anticipata si onoarea si nu ii vom lasa sa le ia si pe astea”, a declarat, in uralele multimii, Kornel Arok, liderul Sindicatului Independent al Pompierilor (HTFSZ). In timpul marsului catre parlament, protestatarii au deschis mai multi hidranti si au folosit fumigene si sirene. De asemenea, au purtat un cosciug si pancarte cu mai multe mesaje, printre care se putea citi: “Vrem salarii europene, nu austeritate”. “Am depus juramantul de credinta in aceasta piata, acum 30 de ani, dar niciodata nu am crezut ca o sa ma intorc aici in aceste conditii”, a declarat, pentru Reuters, un politist in rezerva care a preferat sa nu isi decline identitatea. “Suntem foarte hotarati, pentru ca nu avem de ales. Este de neimaginat ce le face guvernul unor oameni de care are nevoie in fiecare zi…care isi risca viata zi de zi”, a spus, la randul sau, Attila Acs, un pompier pensionat. Membrii sindicatelor din domeniul apararii si ordinii publice sunt decisi sa protesteze pana cand guvernul Orban le va garanta printr-un acord ca li se vor respecta cererile.

Pompieri maghiari protesteaza la Budapesta

Pompieri maghiari protesteaza la Budapesta

Proteste si impotriva modificarii Constitutiei

Si alte sindicate, dar si partidele de opozitie si societatea civila au organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, o serie de manifestatii la Budapesta, pentru a protesta fata de masurile de austeritate si noua Constitutie controversata pe care o vrea premierul Viktor Orban. Partidele de opozitie – verzi-stanga (LMP), socialisti (MSZP) – si Carta Democratica, o organizatie neguvernamentala apropiata socialistilor si condusa de fostul premier Ferenc Gyurcsany, s-au alaturat miscarii, pentru a protesta fata ceea ce ei numesc “Constitutia unipartita”. Pentru criticii sai, textul denumit de presa “Constitutia Orban”, este o crima la adresa libertatii si constituie, inainte de toate, un mijloc pentru premier de a-si consolida puterea. Contestatarii spun ca aceasta incalca libertatile fundamentale, este discriminatorie si antidemocratica. Oamenii adunati in centrul Budapestei au ascultat discursuri, prin care a fost criticat guvernul condus de Viktor Orban si proiectul viitoarei Constitutii, elaborat de partidul de guvernamant FIDESZ. In discursul sau, Ferenc Gyurcsany a afirmat ca actualul premier a tradat republica, ca a calcat in picioare libertatea presei, ca foloseste o parte a procurorilor in scopuri politice, ca intimideaza instantele si ca izoleaza Ungaria de Europa. Parlamentul de la Budapesta voteaza luni proiectul noii Constitutii. Una dintre modificarile aduse Constitutiei limiteaza atributiile Curtii Constitutionale. Potrivit proiectului, Curtea nu va mai putea decide pe viitor in privinta chestiunilor privind bugetul decat in anumite conditii, transmite Radio Romania Actualitati. Astfel, Curtea Constitutionala va putea controla si anula legi referitoare la buget sau taxe numai in cazul in care prevederile acestora aduc atingere demnitatii oamenilor, dreptului la protectia datelor personale, libertatii gandirii, constiintei si religiei sau drepturilor aferente cetateniei ungare.

Secretarul general al ONU atentioneaza Ungaria

Ungaria trebuie sa consulte institutiile internationale in legatura cu noua sa Constitutie, a precizat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, citat de Agerpres. “Stiu ca exista ingrijorari la nivel international” in legatura cu noua Constitutie a Ungariei, a declarat Ban Ki-moon la Budapesta, dupa o intrevedere cu presedintele ungar Pal Schmitt. “As aprecia ca guvernul ungar sa accepte sfatul altor institutii, din Ungaria, de pe langa Consiliul Europei sau Natiunile Unite”, a adaugat secretarul general al ONU. Desi orice tara este libera sa-si stabileasca propria Constitutie, “cand astfel de legi sunt adoptate, este responsabilitatea guvernului sa se asigure ca aceasta respecta toate angajamentele internationale, intre care protectia libertatii de expresie si a mass-media”, a insistat Ban Ki-moon.

Militarii, politistii, gardienii si pompierii au protestat si miercuri

Aproximativ 100 de militari activi si in rezerva au protestat miercuri, 13 aprilie, in fata parlamentului din Budapesta, fata de masurile de austeritate ale guvernului Orban si proiectului noii Constitutii. Membrii Sindicatului Militarilor (HOSZ – Honvédszakszervezet) au denuntat faptul ca militarii din Ungaria sunt prost platiti si ca executivul doreste sa ii lase si fara ultimul drept, acela al trecerii in rezerva inainte de termen. Potrivit presedintelui organizatiei, Janos Czövek, militarii unguri lupta pentru drepturile lor, mai ales ca, in ultmii ani, veniturile lor nu numai ca nu crescut, ci chiar au scazut in termeni reali cu pana la 35-40 la suta. In aceste conditii, sustine reprezentantul HOSZ, militarii din Ungaria se confrunta cu grave probleme financiare. Actiunea de protest a militarilor a avut si un moment inedit, organizatorii aducand mai multi soldatei de jucarie in fata cladirii parlamentului din Budapesta. De asemenea, potrivit agentiei maghiare de presa MTI, tot miercuri, in timpul unei conferinte de presa, sindicalistii din politia maghiara au denuntat politica guvernului Viktor Orban. Presedintele Sindicatului Independent din Politiei (FRSZ), Geza Pongo, a declarat ca, in primele zece luni de mandat, guvernul FIDESZ a lovit in politisti prin intermediul a zece masuri diferite. Printre acestea se numara introducerea unei prevederi care permite disponibilizarea politistilor fara nici un fel de explicatie, dar si interzicerea dreptului fostilor politisti de a candida la alegerile locale sau parlamentare. Geza Pongo a mai denuntat si introducerea unor reglementari stricte legate de viata privata de politistilor, precum si introducerea unei “verificari a bunei-credinte“, care permite unor agenti provocatori sa testeze cinstea politistilor aflati la datorie. Liderul sindical a reamintit ca, sambata, 16 aprilie, la Budapesta, politistii, pompierii, vamesii, gardienii din inchisori si pompierii vor protesta fata de planurile guvernului Orban de a le limita drepturile si beneficiile.Angajatii din aceste structuri doresc ca drepturile lor sa fie mentinute si dupa trecerea in rezerva, salariile sa fie indexate in functie de inflatie, sa le fie platite orele suplimentare, sa beneficieze de echipamente de protectie eficiente si sa aiba conditii mai bune in domeniul sanatatii.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *