R. Moldova, tara asociata UE in Cercetare si Dezvoltare Tehnologica

, , ,
 

ASM PC7Comisarul European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, şi academicianul Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, au semnat marţi, la Bruxelles, Memorandumul de Înţelegere între Comunităţile Europene şi Republica Moldova privind asocierea Republicii Moldova la cel de-al Şaptelea Program Cadru al Comunităţii Europene pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică (PC7). În luarea sa de cuvînt, Máire Geoghegan-Quinn a salutat întegrarea Republicii Moldova în marea familie PC7, menţionînd că evenimentul de astăzi este începutul unei cooperări pe termen lung de care va beneficia Republica Moldova şi va îmbogăţi comunitatea ştiinţifică europeană. Astfel, Republica Moldova devine prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic şi a doua inclusă în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care obţine statutul de ţară asociată la PC7. În urma asocierii, Republica Moldova obţine drepturi similare statelor membre ale UE, devenind membru al Spaţiului European de Cercetare, ceea ce îi va permite: să coopereze în calitate de partener egal în toate concursurile anunţate de PC7; să devină parte componentă a unei reţele europene a oamenilor de ştiinţă, a mediului de afaceri şi factorilor de decizie care stabilesc obiectivele şi priorităţile europene în domeniul cercetării-inovării; să beneficieze de potenţialul şi excelenţa ştiinţifică europeană pentru soluţionarea problemelor interne. Spre deosebire de o ţară terţă (statut pe care l-a deţinut ţara noastră pînă în prezent), un stat asociat dispune de dreptul de a iniţia proiecte de cercetare şi crea consorţiumuri europene, participă la toate ofertele de finanţare, detaşează reprezentanţi în comitetele de administrare şi în grupurile de lucru ale PC7 şi ale Spaţiului European de Cercetare, beneficiază de suportul Comisiei în consolidarea reţelei de Puncte Naţionale de Contact PC7. Totodată, participă la iniţiativele de cercetare ce cad sub incidenţa articolelor 169 şi 171 din Tratatul de instituire al Comunităţii Europene (cum ar fi Programul “Eurostar” sau Iniţiativele Tehnologice Comune ce promovează parteneriatele public-privat), dispunînd de aceleaşi drepturi şi obligaţii în materie de proprietate intelectuală ca şi statele membre participante etc. PC7 este principalul instrument pentru finanţarea cercetării ştiinţifice în Europa, avînd în perioada 2007-2013 un buget de peste 53 miliarde de euro. Participarea la PC7 este deschisă unei game largi de organizaţii şi persoane – centre de cercetare, universităţi, IMM-uri, corporaţii multinaţionale, organe ale administraţiei publice şi persoane fizice.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *