R Moldova, laudata de Tarile Baltice si Grupul Visegrad

de | mart. 6, 2012 | R. Moldova, Știri, UE, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Statele din Grupul Vişegrad, Ţările Baltice şi Danemarca îşi exprimă sprijinul pentru perspectiva europeană a statelor din Parteneriatul Estic şi remarcă în contextul cooperării bilaterale progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său european.

Statele din Grupul Vişegrad, Ţările Baltice şi Danemarca îşi exprimă sprijinul pentru perspectiva europeană a statelor din Parteneriatul Estic şi remarcă în contextul cooperării bilaterale progresele obţinute de Republica Moldova în parcursul său european.
Vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat luni, la Praga, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe ai Grupului de la Vişegrad, Republica Cehă deţinând Preşedinţia acestei structuri de cooperare regională.  La întâlnirea desfăşurată în format extins au fost invitate Ţările Baltice, Danemarca ce deţine în prezent Preşedinţia prin rotaţie a UE, şi statele Parteneriatului Estic, instituţiile europene fiind reprezentate de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentat pentru afacerile externe şi politica de securitate, şi Comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule.
Iurie Leancă a punctat dinamica pozitivă înregistrată în raport cu Republica Moldova într-un timp relativ scurt de la Summit-ul de la Varşovia. Exemple concludente în acest sens le constituie parafarea Acordului privind Spaţiul Aerian Comun cu UE, iniţierea negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi concluziile pozitive ale Raportului Comisiei Europene de evaluare a progreselor în implementarea primei etape a dialogului privind liberalizarea regimului de vize. De asemenea, şeful diplomaţiei de la Chişinău a pledat pentru necesitatea elaborării Foii de Parcurs, care va identifica priorităţile dimensiunilor bilaterală şi multilaterală ale Parteneriatului pe termen scurt, până în al doilea semestru al anului 2013, în baza principiilor mai mult pentru mai mult şi al diferenţierii.
În marja reuniunii, Iurie Leancă a avut întrevederi cu Comisarul Stefan Fule, Pia Olsen Dyhr, ministrul pentru Comerţ şi Investiţii al Danemarcei, Milan Jezovica, secretarul de Stat al MAE al Slovaciei. De asemenea, Iurie Leancă a participat la Consiliul Miniştrilor de Externe ai statelor membre ale Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM desfăşurat la Praga pe marginea reuniunii Grupului de la Vişegrad.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri