OCEMN: Turcia militeaza pentru rezolvarea conflictelor inghetate din zona Marii Negre

, , ,
 

Turcia vrea ca statele din regiunea Mării Negre să-şi amplifice dialogul la nivel politic pentru a aborda conflictele îngheţate din zonă.
„Avem conflicte îngheţate. Până acum nu le-am putut rezolva, dar trebuie sa încercăm să le administrăm”, a afirmat un oficial turc, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului. Din categoria conflictelor îngheţate recunoscute de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi din regiunea Mării Negre fac parte cele din Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia şi Osetia de Sud.
Turcia găzduieşte marţi, la Istanbul, cel de-al 20-lea summit, aniversar, al şefilor de stat sau de guvern din Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN-BSEC), România fiind reprezentată de preşedintele Traian Băsescu şi de ministrul de externe Andrei Marga. Cele 12 state membre OCEMN – Rusia, Turcia, Bulgaria, România, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Albania şi Serbia – urmăresc o mai bună cooperare economică în zona Mării Negre, care să consolideze pacea şi stabilitatea în regiune.
La summitul de marţi, care este acoperit mediatic de sute de jurnalişti veniţi din zeci de ţări, iau parte şase şefi de stat – Abdullah Gül (Turcia), Tomislav Nikolic (Serbia), Traian Băsescu (România), Ilham Aliev (Azerbaidjan), Mihail Saakaşvili (Georgia) şi Nicolae Timofti (Republica Moldova) – şi doi şefi de guvern – Boiko Borisov (Bulgaria) şi Sali Berisha (Albania). Rusia şi Ucraina sunt reprezentate la nivelul vicepremierilor, iar Grecia şi Armenia, la nivelul Ministerelor de Externe.

20 de ani de la lansarea OCEMN

Summitul, co-prezidat de Serbia, ca deţinătoare a preşedinţiei organizaţiei în prima jumătate a acestui an, şi de Turcia, care va prelua conducerea timp de şase luni la 1 iulie, marchează împlinirea a exact 20 de ani de la lansarea, la Istanbul, a acestei iniţiative regionale, inspirată de Ankara şi devenită oficial în 1999 organizaţie de cooperare axată în principal pe aspecte economice, transmite Agerpres. „OCEMN ar trebuie să acopere şi dialogul pe chestiuni politice”, a precizat oficialul turc, adăugând că ţara sa, în calitate de viitoare deţinătoare a preşedinţiei organizaţiei, dar şi de iniţiatoare a acestui proiect de cooperare regională, va lucra la o nouă viziune.
Pentru o mai bună cooperare economică “trebuie să ai un anumit nivel de dialog politic, pe care nu îl poţi nega”, a adăugat el. „Dacă ne confruntăm cu conflicte, atunci ar trebui să putem vorbi despre ele. Ar trebui să putem discuta şi alte chestiuni, nu doar economice”, a mai afirmat înaltul oficial.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *