Jandarmi romani din Afganistan au fost decorati

, ,
 

jandarmi_4Membrii primului contingent de jandarmi români participanţi la misiunea de instruire NATO Training Mission din Afganistan au primit medalii, decoraţii şi embleme.
Pentru profesionalismul cu care şi-au desfăşurat activitatea în teatrul de operaţii, ministrul Administraţie şi Internelor i-a felicitat pe jandarmi, apreciind că aceşti „bravi eroi” au avut o contribuţie deosebită la afirmarea Jandarmeriei Române, Ministerului şi, implicit, a României în străinătate.
Comandantul contingentului de jandarmi care a participat la misiunea din Afganistan, locotenent colonel Sebastian Cucoş, a oferit ministrului Drapelul României, cu semnăturile celor 66 de jandarmi care au făcut parte din contingent, arborat în timpul misiunii din Afganistan.
În cadrul ceremoniei care a avut loc la sediul MAI, „pentru fapte deosebite care au contribuit la prestigiul României şi fapte de eroism săvârşite pe timpul îndeplinirii misiunilor cu rezultate meritorii în teatrul de operaţii din Afganistan”, 6 ofiţeri au fost recompensaţi cu „Emblema de Onoare a Jandarmeriei Române”. Cu prilejul acestui moment festiv, 21 de jandarmi au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.
De asemenea, pentru modul exemplar în care au reprezentat Jandarmeria Română  în teatrul de operaţii, 16 ofiţeri au primit emblema de merit „În slujba păcii” clasa a II-a, iar 41 de subofiţeri au primit distincţia de serviciu „Misiuni în străinătate”.
Începând cu luna mai 2011, 66 de jandarmi români au participat la misiunea de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan, aceştia având ca misiuni pregătirea poliţiştilor afgani pentru prevenirea şi aplanarea conflictelor, instruirea privind procedeele folosite pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică şi utilizarea armamentului din dotare. În prezent, alţi 66 de jandarmi reprezintă România în activităţile specifice desfăşurate în cadrul misiunii de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *