Istanbul: Nicolae Timofti si Abdullah Gül despre relatiile R Moldova-Turcia

, , ,
 

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut luni, la Istanbul, o întrevedere cu preşedintele Turciei, Abdullah Gül.
Cei doi şefi de stat au constatat că relaţiile politice şi economice dintre Republica Moldova şi Turcia sunt în ascensiune şi au salutat finalizarea negocierilor pe câteva acorduri bilaterale, între care Acordul privind liberalizarea regimului de vize, Acordul de readmisie şi Acordul privind crearea unei Zone de Liber Schimb moldo-turc. Nicolae Timofti şi Abdullah Gül au stabilit un set de acţiuni pe care guvernele celor două ţări ar urma să le întreprindă în timpul apropiat pentru a spori schimburile comerciale moldo-turce, inclusiv investiţiile turce în economia Republicii Moldova. Preşedintele Timofti a trecut în revistă un şir de proiecte investiţionale de succes, dezvoltate în Republica Moldova de companii turce, în domenii precum industria hotelieră, medicină şi telefonia mobilă. La rândul său, Abdullah Gül şi-a exprimat speranţa că asemenea investiţii vor creşte exponenţial după ce regimul comercial dintre cele două ţări va fi liberalizat.

“Minoritatea găgăuză să se întoarcă cu faţa spre Occident”

Nicolae Timofti şi Abdullah Gül au abordat în cadrul discuţiei şi chestiunea găgăuză. Şeful statului turc a declarat că autonomia teritorială Gagauz Yeri reprezintă un “pod al prieteniei” între Turcia şi Republica Moldova. Preşedintele Timofti a afirmat, la rândul său, că Republica Moldova a creat condiţii în regiune pentru studierea de către etnicii găgăuzi a culturii, istoriei şi limbii găgăuze. Nicolae Timofti şi-a exprimat încrederea că etnicii găgăuzi vor susţine ideea de integrare europeană a Republicii Moldova şi a pledat pentru ca elitele politice şi culturale de la Comrat să arate mai multă loialitate faţă de statul Republica Moldova. “Doleanţa noastră este ca minoritatea găgăuză să se întoarcă cu faţa spre Occident, acolo unde Republica Moldova îşi vede viitorul”, a declarat preşedintele Timofti.
De asemenea, Nicolae Timofti a vizitat şi casa-muzeu Dimitrie Cantemir din Istanbul şi a depus flori la placa comemorativă a marelui domnitor şi cărturar. Timofti a vizitat la Istanbul şi Patriarhia Constantinopolului, unde s-a întâlnit cu patriarhul ecumenic Bartholomeu I al Bisericii Ortodoxe din Europa cu sediul la Istanbul. Preşedintele Timofti i-a înmânat preasfinţiei sale Bartholomeu cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, Ordinul Republicii, pentru contribuţia sa la dezvoltarea ortodoxiei şi în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa la edificarea şi dotarea unui liceu din raionul Ungheni.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *