Georgia. Ivanisvili vrea negocieri directe cu Abhazia si Osetia de Sud

, ,
 

Coaliţia lui Bidzina Ivanişvili, “Visul georgian”, care a câştigat recentele alegeri parlamentare din Georgia, şi-a anunţat duminică intenţia de a începe un dialog cu regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia fără intermedierea Rusiei.
“Tema principală va fi crearea unor strânse relaţii între părţi şi începerea unui dialog direct”, a declarat presei locale un consilier al lui Bidzina Ivanişvili. Consilierul Volski a subliniat că noul guvern ce va rezulta din alegeri va flexibiliza legislaţia georgiană cu privire la “teritoriile ocupate”, în intenţia de a crea o bază pentru restabilirea relaţiilor cu cele două teritorii separatiste. “Nu credem că trebuie să le numim neapărat marionete ale Rusiei”, a subliniat consilierul lui Bidzina Ivanişvili. “Visul georgian” consideră că trebuie să se “mărească în mod considerabil” implicarea societăţii internaţionale în relaţiile Georgiei cu cele două teritorii separatiste şi să se pregătească “o serioasă bază politică pentru negocieri de anvergură”.
Georgia a pierdut orice control asupra celor două teritorii după conflictul militar din august 2008. După câştigarea alegerilor, Bidzina Ivanişvili a dat asigurări că “îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia este dificilă, dar nu imposibilă” şi a apreciat că va fi nevoie de cel puţin cinci ani pentru a reuşi acest lucru. “Dacă vrem să recuperăm integritatea teritorială a Georgiei, să recuperăm Osetia de Sud şi Abhazia, păstrând în acelaşi timp relaţii amicale cu Rusia, acesta nu este un obiectiv pe termen scurt”, a recunoscut Bidzina Ivanişvili într-un interviu. “Vrem să aderăm la NATO şi la UE, dar în acelaşi timp vrem să avem relaţii normale cu Rusia”, a mai spus Ivanişvili.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *