Editorial: Dosarul transnistrean – între jocuri politicianiste interne și ecuația regională tulbure

, , ,
 

Tanc sovietic amplasat în mijlocul orașului Tiraspol, regiunea separatistă transnistreană

Dosarul transnistrean a stagnat în ultimii trei ani de zile în care liderii părților implicate nu au făcut mai multe decât poze pentru rețelele de scoializare, fără vreun rezultat palpabil în urma întâlnirilor avute. Aleși lideri aproape simultan, unul la Chișinău și celălalt la Tiraspol, în urmă cu aproape trei ani, Igor Dodon și Vadim Krasnoselski s-au întâlnit recent deja pentru a șasea oară.

Cel puțin din partea lui Dodon, aceste întâlniri au fost mai mult exerciții de PR în urmă cărora s-a dorit construirea unei imagini de mediator în conflictul transnistrean. Pe de cealaltă parte, Vadim Krasnoselski a urmat doar indicațiile Moscovei de face act de prezență la aceste întâniri, fără a pune ceva concret pe masa discuțiilor.

O situația de tip „win-win” din punct de vedere imagologic, dar sterilă în privința rezolvării unor chestiuni concrete aflate pe agenda Chișinău-Tiraspol. Pe de cealaltă parte, aspectele palpabile ale negocierilor ce au fost ambalate în așa-numitul „Pachet Berlin” au fost discutate la nivel comisiilor celor două părți de sub tutela guvernului.

În toți acești ani, Dodon și Kransnoselski s-au tatonat. În timp ce în stânga dreapta Nistrului s-a creat o percepție generală justificată că mai degrabă Chișinăul a ieșit păbugit și a făcut prea multe concesii în comparație cu ce a primit, pe celălalt mal s-au obținut beneficii economice și sociale considerabile.

Politica „pașilor mici” a adus mai degrabă beneficii pentru autoritățile secesioniste, fără ca aceștia să dea vreun semn că ar dori discutarea celor mai fierbiente subiecte și anume cel politice ale problemei.

„Coșul politic” al dosarul transnistrean rămâne un subiect tabu pentru Tiraspol. În timp ce Chișinăul militează și oferă o formă de autonomie extinsă în cazul regiunii transnistrene, Tiraspolul rămâne ancorat în ideea de independență și alipire la Federația Rusă.

Dispute și prerogative

Kransnoselki observa ca, în 2018, au avut loc circa 95 de întâlniri la nivel de experți, anul acesta numai 20 de astfel de întrevederi au avut loc, cele două părți au evitat discuțiile pe acest dosar. În mare parte din cauza concentrării atenției de campania electorală pentru alegerile parlamentare și locale, dar și pe fondul unui apetit redus al guvernului Sandu de a se ocupa de această chestiune.

Mai ales că, în această ecuație a guvernării, socialiștii și-au luat partea leului insistând pe portofoliului Reintegrării care a fost dat pe mâna lui Vasile Șova.

Din perspectiva blocului ACUM, prioritățile de natură socio-economică au luat față acestui dosar ce este tărăgănat de mai bine de 27 de ani.

Dar acest vid de interes major al jumătății pro-europene din guvern a deschis fereastra unei implicări mai mari din partea președintelui Dodon și a apăratului său care încearcă să arondeze tot mai multe teme de politică externă care cad în prerogativele executivului.

Dacă în 2017 și 2018 s-au făcut pașii concreți în dosar, prin cele opt puncte ale „Pachetului Berlin”, în 2019 s-a constatat o stagnare. Cea mai recentă rundă de negocieri purtată în formatul „5+2”, pe 9-10 octombrie la Bratislava, nu a adus niciun rezultat concret. Chiar și comunicarea de după conferință a lăsat de dorit.

Numai șeful OSCE din Moldova Claus Neukirch a vorbit vag în numele tuturor, fără a menționa ceva concret.

Înainte de Bratislava, Vasile Șova a elaborat un document privind o posibilă soluție politică, care nu a fost agreat însă de cei de la ACUM, fapt ce indică disensiuni și în sânul alianței de guvernare pe acest dosar.

Un alt aspect important de la Bratislava este că părțile nici măcar nu au pomenit despre distrugerea/evacuarea munițiilor rusești din regiunea transnistreană, aspect pe care Dodon a pornit un adevărat turneu occidental în lunile august-septembrie. Cu toate acestea, OSCE se arată încrezătoare în urmă discuțiilor de la Bratislava și concretizarea lor la începutul acestei săptămâni în Bavaria, Germania.

În cadrul „turneului” său european recent, președintele Dodon a încercat să se urce pe acest val și să devină din nou jucător în negocierilor Occidentului cu Rusia. Un fel de punte între Est și Vest, atât de prezentă în retorica socialiștilor în ultima decadă. Astfel, ideea evacuării munițiilor din Transnistria pare să fi murit din fașă, așa cum de altfel s-a mai întâmplat în discutarea aspectelor militare ale acestui dosar.

Dividende politice

Socialiștii, în frunte cu Igor Dodon, vor o soluționare cât mai rapidă a dosarul în sens politic, în timp ce timpul are răbdare cu transnistrenii. Conflictul din estul Ucrainei, care tinde să devină unul similar cu cel al Transnistriei, lucrează în favoarea politicienilor de la Tiraspol. Atenția s-a mutat spre Ucraina, iar Transnistria a rămas în periferia intereselor Occidentului în cadrul negocierilor cu Rusia.

Din 2014, de la anexarea Crimeii și conflictul regiunile răsăritene ale Ucraina – Donbas și Lugansk – interesul Vestului pe dosarul transnistrean s-a diminuat treptat. Relevanța unei soluționări a dosarului transnistrean ar fi acum mai degrabă egală cu găsirea unui tipar pentru soluționarea conflictelor din Ucraina.

Regimul de la Tiraspol nu are nici cel mai mic interes de a intra în partea politică a dosarului, iar cel care se grăbește este acum Igor Dodon.

În perspectiva campaniei electorale pentru al doilea mandat, Dodon nu are o temă concretă cu care veni și tocmai de aceea încearcă să forțeze „cartea transnistreană”. Asta pentru a putea posta în președintele puternic care rezolva criza transnistreană după aproape trei decenii. Tema emoțională a „patriotismului” și a datoriei se va afla în nucleu retoricii de campanie pentru prezidențialele de anul viitor.

Pe de altă parte, Krasnoselski a testat la ultimele alegeri parlamentare puterea electoratului regiunii sale în economia scrutinelor organizate de Chișinău. Este imposibil de crezut că acele sute de microbuze și autocare ar fi putut fi organizate de peste Nistru fără acceptul diriguitorilor de la Tiraspol.

Organizarea și logistica de atunci au fost proba vie a ceea ce înseamnă federalizarea în logica „plnaului Kozak” și influxul de votanți de stânga, majoritatea plătiți, în luarea deciziilor capitale ce țin de viitorul politic ar R. Moldova.

Tocmai de aceea, liderul regiunii secesioniste care încerca să scoată acum maxim din relația cu Dodon și nevoia acestuia și de voturile locuitorilor din stânga Nistului. Pentru a-l îndupleca, Dodon și PSRM vor fi nevoiți să facă concesii și mai mari față de Tiraspol.

Precedent periculos

Această stare de fapt ar putea avea un efect multiplicator. Nevoia de susținere posibilă tot mai mare a lui Dodon în perspectiva prezidențialelor de anul viitor a deschis și altora apetitului pentru a cere concesii și mai mari de la Chișinău.

Bașcanului regiunii autonome găgăuze, Irina Vlah, a simțit acest lucru și a declarat deschis în cadrul unei emisiuni televizate că legile privind statutul UTA Găgăuză, dar și cel al Transnistriei, trebuie să fie identice, adică sub formă de autonomie largită.

Punerea pe același palier a UTA Găgăuzia și Transnistria este reeditarea ideilor enunțate de planul Kozak ca principiu, numai că acum Comratul vrea o pondere și mai mare din punct de vedere politic. Astfel, în loc de reintegrarea acestei mici regiuni, asistăm la noi tendințe centrifuge ce vin pe un fond de cedare pregătit de președintele Igor Dodon în luma alegerilor prezidențiale din 2020.

La rândul său, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a declarat în urma cu câteva săptămâni că legislativul va încercarea adoptarea „proiectelor de lege găgăuze” până pe 23 decembrie, atunci când va fi sărbătorită cea de-a 25-a aniversare în autonomie.

Toate aceste mișcări sinusoidale din triunghiul Chișinău-Tiraspol-Comrat, cu Igor Dodon și Socialiștii în mijloc, anunță vremuri interesante din punct de vedere securitar pentru Republica Moldova. Dacă deocamdată Ucraina este focar regional de instabilitate, anul 2020 se anunță unul de încercare și pentru Republica Moldova.

Articolul a fost publicat în ediția din luna octombrie a Buletinului informativ „Sinteze și Dezbateri de politică externă”  al FES

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *