Daghestan. Armata a bombardat o scoala

, , ,
 

Obuzele de mortier care au căzut joi asupra unei şcoli-internat din Caucazul rus, provocând pagube materiale dar nu şi victime, au fost trase din greşeală de o unitate militară angajată într-o operaţiune antiteroristă.
Surse poliţieneşti locale citate de agenţiile de presă ruse au apreciat vineri, după incident, că la originea acestuia s-au aflat exerciţiile de tir de pe un poligon situat în vecinătate, ceea ce Ministerul Apărării a dezminţit însă. Vineri, într-un comunicat, departamentul militar al Comitetului de anchetă al Rusiei a indicat că a descoperit originea tirurilor ce au determinat “căderea de muniţii necunoscute” de la şcoala din Buinansk, în republica rusă Daghestan.
“Ancheta a permis să se stabilească faptul că în respectivul district se afla în curs din 5 septembrie o operaţiune antiteroristă, cu scopul localizării şi neutralizării de rebeli”, potrivit comitetului. “La 13 septembrie, la ora 05.20, comandantul unităţii s-a înşelat transmiţând ordinul de a deschide focul, ceea ce a determinat o eroare de traiectorie de 800 de metri”, a explicat aceeaşi sursă.
“A rezultat explozia a trei obuze de mortieră de 120 mm pe teritoriul şcolii-internat nr. 3 din oraşul Buinansk”, mai precizează Comitetul de anchetă. Urmează să se ia o decizie cu privire la consecinţele pe care le va avea acest incident, arată, în fine, sursa citată. Daghestanul, republică instabilă din Caucazul rus învecinată cu Cecenia, este teatrul unor confruntări periodice între forţele de ordine şi rebeli islamişti

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *