Axa militara Grecia-Israel ameninta Turcia

de | aug. 18, 2010 | Alte regiuni, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Liderii israelieni si greci au discutat extinderea relatiilor militare bilaterale, inclusiv schimbul de informatii militare si efectuarea de manevre comune, relateaza surse oficiale israeliene, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Premierul israelian Netanyahu avertizeaza Turcia de la Atena

Premierul israelian Netanyahu avertizeaza Turcia de la Atena

Liderii israelieni si greci au discutat extinderea relatiilor militare bilaterale, inclusiv schimbul de informatii militare si efectuarea de manevre comune, relateaza surse oficiale israeliene, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. La sfarsitul vizitei de doua zile in Grecia, primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, cel mai important oficial israelian care a vizitat statul elen, a declarat cele doua natiuni vor „deschide un nou capitol”. El a mai declarat reporterilor ca impreuna cu prim ministrul grec George Papandreou a discutat cooperarea militara.

Forme de cooperare

Un oficial din anturajul lui Netanyahu a declarat ca discutiile „au explorat cimentarea unei cooperari mai stranse intre industriile militare si armatele celor doua tari”. La randul sau, un oficial grec, vorbind in conditii de anonimat, a confirmat ca cei doi oficiali „au vorbit despre noi forme de cooperare in domeniul apararii si probleme de securitate”, inclusiv efectuarea de exercitii militare comune si schimburi de cunostinte tehnologice.
Din delegatia israeliana au mai facut parte reprezentanti ai serviciilor militare de informatii israeliene, precum si inalti responsabili din industria de armament israeliana. Surse locale au speculat pe marginea posibilei implicari a firmelor israeliene in vastele programe de modernizare ale echipamentului militar, lansate de catre Atena, inclusiv in domeniul aviatiei militare si a flotei maritime.

Rivali traditional

Israelul incearca extinderea relatiilor cu Grecia dupa ce cooperarea militara cu Turcia, considerat anterior partenerul sau strategic din Mediterana, s-a oprit brusc dupa un raid israelian la bordul navei unei flotile turce care transporta ajutoare in Fasia Gaza in luna mai 2010.
Reamintim ca Grecia este rivalul traditional al Turciei in Marea Mediterana, cele doua state, membre NATO, fiind foarte aproape de declansarea unor conflicte armate in secolul 20.
Israelul considera ca Grecia este gata de a crea legaturi cu Tel Aviv-ul, deoarece simte ca aliatii arabi traditionali ai Atenei pare ca se opun aliantei mai putin decat in trecut, din cauza temerilor impartasite de multe state din Orientul Mijlociu, relativ la programul nuclear iranian. Netanyahu este primul premier israelian care a vizitat Grecia. Relatiile dintre cele doua tari au inceput numai in 1990, mult timp dupa ce Israelul a demarat relatii similare cu alte tari europene. Israelul si Grecia au semnat un acord de cooperare in domeniul apararii in 1994.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concurs eseuri