Consultări pentru viitorul Republicii Moldova

Consultări pentru viitorul Republicii Moldova

Vlad FilatPrim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, intenţionează să înceapă un “amplu process” de consultare a societăţii în contextul scandalurilor şi acuzaţiilor reciproce din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.

Purtătorul de cuvânt al premierului, Igor Volniţchi, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă că şeful guvernului va invita reprezentanţii societăţii civile, ai partidelor politice, inclusiv ai opoziţiei, ambasadorii acreditaţi la Chişinău pentru a discuta contextul în care activează guvernul, evoluţia procesului de integrare europeană, lupta cu corupţia.

Filat a anunţat, prin purtătorul său de cuvânt, că în această perioadă nu va face declaraţii referitoare la procesul de consultări şi nu va răspunde atacurilor politice.

La 8 iulie, potrivit Agerpres, Filat va prezenta concluziile în urma consultărilor şi poziţia sa despre viitorul guvernului pe care îl conduce. Consultările vor începe luni, 4 iulie, a anunţat Volniţchi.

Declaraţiile premierului Vlad Filat vin în contextul unui scandal în cadrul AIE, care s-a amplificat în ultima săptămână, în urma acuzaţiilor dure dintre acesta şi reprezentanţii Partidului Democrat, condus de preşedintele interimar Marian Lupu.

Filat acuză că reprezentanţii democraţilor, în special prim-vicepreşedintele parlamentului, Vlad Plahotniuc, stau în spatele mai multor companii importante din Republica Moldova, în timp ce Lupu l-a acuzat pe Filat că pregăteşte distrugerea AIE şi crearea unei alianţe cu Partidul Comuniştilor.

Share our work
Iniţiativă de reformare a justiţiei în Republica Moldova

Iniţiativă de reformare a justiţiei în Republica Moldova

Presedintele Legislativului de la Chisinau, Marian Lupu

Presedintele Legislativului de la Chisinau, Marian Lupu

Un grup de lucru de pe lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova va elabora o strategie de reformare a sistemului judiciar, care urmează să fie votată în parlament până la finele acestui an. Această strategie este necesară inclusiv pentru a putea accesa fonduri europene pentru reforma justiţiei, a declarat preşedintele interimar, Marian Lupu, după şedinţa Consiliului pentru reforma justiţiei. Potrivit lui, Republica Moldova va putea primi 60 de milioane de euro pentru implementarea acestei strategie.

Strategie pe 5 ani

Ministrul justiţiei Oleg Efrim a precizat că proiectul strategiei este prevăzut pentru o perioadă de cinci ani. Acesta urmează să reprezinte viziunea autorităţilor în vederea reformei în justiţie şi care să asigure finalitatea acesteia. Potrivit lui, strategia se bazează pe şapte piloni, printre care reforma sistemului judecătoresc şi a procedurilor penale. Agepres precizează că forul, creat la finele lunii mai, prin decretul lui Marian Lupu, are funcţia de coordonare a autorităţilor publice şi monitorizarea proiectelor privind reforma justiţiei. Reforma justiţiei şi a organelor de drept este o necesitate în contextul procesului de integrarea europeană şi trecerea la etapa de postmonitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei.

Share our work
Chirtoacă reales primar al Chişinăului

Chirtoacă reales primar al Chişinăului

Actualul primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă obţine un nou mandat de patru ani, în conformitate cu rezultatele date publicităţii de Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova.

dorin-chirtoaca 7372Chirtoacă obţine o victorie la limită, în faţa contracandidatului său, comunistul Igor Dodon, cu 50,6% de voturi. Victoria lui Chirtoacă vine după ce, practic toată noaptea de după alegeri, Igor Dodon avea un rezultat mai bun. Şi de această dată, votul din suburbii a fost decisiv, având în vedere că în oraşul Chişinău, Chirtoacă a acumulat mai puţine voturi decât Dodon.

Potrivit Agepres, aceasta este cea de  a treia campanie electorală consecutivă, când candidatul comuniştilor la funcţia de primar al Chişinăului obţine un scor mai bun în primul tur, ca să fie învins în cel de-al doilea. La scrutinul care s-a desfăşurat duminică, în urma căruia au fost aleşi 511 primari, reprezentanţii partidelor care formează Alianţa penru Integrare Europeană au obţinut o victorie clară în faţa comuniştilor. Astfel, partidele membre ale AIE au obţinut aproape 400 de mandate de primar, în comparaţie cu 86 de primari comunişti.

Comuniştii nu recunosc rezultatul

Candidatul communist, Igor Dodon, a apreciat în cadrul unui briefing că diferenţa mică, de 1%, dintre el şi Dorin Chirtoacă nu poate fi considerată înfrângere şi a acuzat fraudarea alegerilor. Dodon a criticat atât procesul de întocmire a listelor, transportarea “masivă” a alegătorilor, inclusiv din România, precum şi modalitatea “vicioasă” a voturilor. Igor Dodon a mai declarat că formaţiunea sa va utiliza toate instrumentele legale pentru a-şi “apăra voturile”. El însă a refuzat să spună ce anume va întreprinde.
Secretarul Consiliului electoral de circumscripţie a municipiului Chişinău, Victor Perţu, a negat acuzaţiile aduse de comunişti. El a declarat pentru Agerpres că în ziua alegerilor nu au existat asemenea contestaţii şi a calificat declaraţiile lui Dodon ca fiind politice.

Share our work
Procuratura de la Chişinău acuză SIS-ul de interceptări ilegale

Procuratura de la Chişinău acuză SIS-ul de interceptări ilegale

Serviciul de Informatii si Securitate (SIS) de la Chisinau, supus reformei de noua putere

Serviciul de Informatii si Securitate

Procuratura Republicii Moldova a declanaşat o cauză penală împotriva unor angajaţi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale primarului de Chişinău Dorin Chirtoacă şi ale fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu. Potrivit Agerpres, procuratura acuză că o subdiviziune specială a SIS a interceptat convorbirile celor doi în perioada ianuarie-septembrie 2009, în timpul fostei guvernări comuniste.

Anterior, Procuratura Generală a expediat în judecată cinci dosare similare, în care figurează 17 personalităţi cunoscute în Republica Moldova, în special politicieni, precum fostul ministru al justiţiei Alexandru Tănase, fostul lider al Alianţei Moldova Noastră Serafim Urecheanu sau fostul prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat Mihai Godea. Aceştia erau lideri ai opoziţiei anticomuniste în Republica Moldova, în acea perioadă. Convorbirile telefonice ale acestora au fost interceptate în anul 2009, începând cu campania preelectorală pentru alegerile parlamentare, protestele din aprilie 2009 şi până la schimbarea conducerii SIS în septembrie 2009.

Share our work
La Tiraspol, Voronin văzut ca proromân

La Tiraspol, Voronin văzut ca proromân

voronin smirnovLiderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, l-a acuzat pe fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin că “a făcut totul pentru a distruge naţionalitatea moldovenească şi pentru a apropia totul de români, deşi declară contrariul”. “Numai la noi au rămas adevăraţi moldoveni, care scriu şi citesc în chirilică. În Moldova, deja de 20 de ani nu se mai învaţă istoria statului ei, ci a celui vecin, România”, a deplâns Smirnov, într-o declaraţie citată de agenţia Regnum şi preluată de Agerpres.

În aceeaşi declaraţie, liderul separatiştilor de la Tiraspol a afirmat că “poporul transnistrean s-a revoltat, atunci când, cu ajutorul naţionalismului, a început crearea unui stat mononaţional”. “Eu până acum nu înţeleg cine sunt locuitorii Moldovei – moldoveni sau români, şi spre ce tind ei – spre Uniunea Europeană sau NATO?”, a adăugat Smirnov.

Fiind întrebat cât de necesar este dialogul în formula 5+2 pentru reglementarea transnistreană, Smirnov a apreciat că acest format, cel puţin, nu permite o nouă vărsare de sânge, continuând că, “dacă faţă de Transnistria nu ar fi fost utilizate metode de presiune politice şi economice”, atunci “ar fi fost posibilă apropierea poporului din Transnistria de cel din Moldova”.

Smirnov a mai declarat că modelul de unificare al Germaniei nu este unul potrivit pentru relaţia moldo-transnistreană.

“Noi suntem de acord cu unirea, dar, împreună cu Moldova, să ne unim cu Rusia. De ce? Noi nu am ieşit din URSS, iar Rusia este succesorul acesteia. În Germania a avut loc o dezbinare în timpul războiului. Iar noi ne-am străduit să păstrăm unitatea cu Republica Moldova ca să nu dezbinăm societatea, am solicitat să fie creată o zonă economică unică. Însă, oficialii de la Chişinău ne-au refuzat. Nici legal, nici istoric, nici economic, noi nu am trăit în acelaşi stat cu Republica Moldova, chiar dacă am făcut parte din RSSM. Am fost mereu separaţi în toate domeniile. Exemplul Germaniei de Vest şi celei de Est nu este potrivit pentru noi”, a susţinut Smirnov.

Cel mai important, a ţinut el să sublinieze, “este să fim recunoscuţi de Rusia pentru că spre Rusia tindem”.

Declaraţiile lui Smirnonv intervin la două zile după ce cancelarul german Angela Merkel a declarat, în cadrul unei întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, că Uniunea Europeană poartă răspunderea pentru identificarea unei soluţii la conflictul transnistrean.

La rândul său, Vlad Filat a afirmat că Republica Moldova mizează ca în luna iunie să fie reluate negocierile în formatul 5+2.

“Noi înţelegem situaţia Moldovei, deoarece Germania a fost afectată de scindare. Ne bucurăm mult că în luna iunie vor fi reluate negocierile în format 5+2, cu participarea tuturor părţilor implicate”, a afirmat Angela Merkel.

Share our work