Lupu nu este de acord cu modificarea statutului Gagauziei

, , , , ,
 

Presedintele Parlamentului de la Chisinau, Marian Lupu, a precizat joi, in cadrul unei scrisori trimise Adunarii populare din Gagauzia, ca statul acestei autonomii nu poate fi modificat iar cei care lanseaza apeluri impotriva statului trebuie pedepsiti. Reactia lui Lupu vine dupa ce organizatia „Consiliului Unirii” a solicitat examinarea modificarii legii despre statutul Gagauziei. In scrisoare, presedintele parlamentului spune ca astfel de masuri antistatale sunt aplicate de catre „grupuri marginale”. Potrivit lui Marian Lupu, fractiunea PD elaboreaza mai multe initiative legislative, care prevad pedepsirea autorilor unor asemenea actiuni, potrivit Publika.md. La finele lunii noiembrie, organizatia „Consiliul Unirii” a solicitat excluderea unor articole din legea despre statutul Gagauziei, inclusiv dreptul autonomiei la autodeterminare externa in caz de schimbare a statutului Republicii Moldova. In paralel, in luna noiembrie a anului trecut, Miscarea social-politica „Gagauzia Noua” a hotarat sa adere la Partidul Democrat condus de Marian Lupu. Decizia a fost adoptata cu votul a peste 1.400 de delegati prezenti la congresul miscarii, care s-a desfasurat la Comrat. Primul care a semnat cererea de aderare la PD a fost chiar liderul miscarii, Nicolae Dudoglo. In Adunarea Populara de la Comrat sunt 22 de deputati care au fost alesi din partea miscarii „Gagauzia Noua”.

1 răspunde
  1. grigore
    grigore says:

    Sunt complet de acord cu Lupu, si consider ca republica moldova are la moment probleme cu mult mai prioritare care necesita o solutionare rapida…asa ca acest gen de intrebari care au la baza divizarea si mai mult a RM, nu pot si nu reprezinta nicdecum o prioritate pentru directia de politica interna si externa a RM.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *