Israelul cere sanctiuni impotriva Iranului

, ,
 

israel_iranPremierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut, în şedinţa săptămânală a guvernului, ca în paralel cu dezvoltarea apărării active să fie luate măsuri pentru întărirea protecţiei populaţiei în oraşe, în cadrul apărării pasive.
Ministrul apărării Ehud Barak a cerut comunităţii internaţionale să continue logica sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran până la capăt. Programul nuclear iranian face obiectul întrevederilor pe care le au în Israel doi emisari americani. În controversa dintre Israel şi Statele Unite asupra unui eventual atac împotriva Iranului, la Ierusalim au început consultări americano-israeliene.
Consilierul special pentru securitate naţională al Casei Albe, Tom Donilon, s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Administraţia americană solicită timp pentru ca sancţiunile împotriva regimului regimului de la Teheran să fie eficiente. Un înalt oficial american a declarat, sub condiţia anonimatului, pentru presa israeliană că în ultimele şase luni mesajele care ajung la Washington subliniază probabilitatea unei lovituri militare israeliene.
Chiar dacă încă nu a fost luată o decizie, pentru administraţia de la Washington este clar că opţiunea militară este luată în considerare serios. Diplomaţi de la Viena citaţi de agenţiile de presă internaţionale au declarat că Teheranul a pregătit un nou site subteran la Fordo pentru instalarea a mii de centrifuge din noua generaţie care ar putea fi utilizate pentru ridicarea nivelului de îmbogăţire a uraniului, material ce poate fi folosit pentru fabricarea de ogive nucleare.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *