Georgia dejoaca un atentat la sediul NATO de la Tbilisi

, , ,
 

Georgia Russia

Autoritatile georgiene au anuntat luni seara ca au arestat un suspect care planuia sa comita un atentat impotriva Biroului NATO din Tbilisi, subliniind ca acest act a fost comandat de Rusia si de separatistii din regiunea rebela Osetia de Sud. „Un nou atentat a fost dejucat”, a anuntat Ministerul de Interne intr-un comunicat. Suspectul a marturisit ca adjunctul garzilor de frontiera ruse din regiunea georgiana separatista prorusa Osetia de Sud si doi ofiteri ai politiei locale i-au dat ordin sa detoneze explozibil la Biroul NATO din Tbilisi, a adaugat ministerul. O inregistrare video a politiei, difuzata de televiziunea georgiana, a aratat distrugerea de catre experti a unei bombe prezentate drept dispozitivul exploziv care urma sa fie utilizat in acest atentat. „Potrivit marturiei suspectului, o recompensa de 2.000 de dolari i-a fost promisa pentru a comite un atentat” impotriva Biroului NATO, a adaugat ministerul. In ultimele luni, autoritatile georgiene au afirmat ca au dejucat mai multe tentative de atentate pe teritoriul acestei foste republici sovietice si ca au arestat mai multi suspecti. Joi, Ministerul georgian de Interne a anuntat arestarea unui barbat si unei femei, suspectati ca pregateau o serie de explozii pe teritoriul georgian, comandate de ofiteri rusi, potrivit autoritatilor de la Tbilisi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *