Firmele romanesti iau cu asalt piata mondiala de armament

, , , ,
 

Romania a inarmat regimurile africane

Romania a inarmat regimurile africane

Romania a vandut, in primele sase luni ale anului, armament si produse militare in valoare de peste 43 de milioane de euro, cei mai importanti clienti fiind tarile din Orientul Mijlociu (11,5 milioane), SUA (10,5 milioane) si Georgia (1,8 milioane), potrivit unui raport al ANCEX , relateaza agentia NewsIn, preluata de mass-media de Bucuresti. Raportul ANCEX vine la scurt timp dupa ce delegatia Romaniei a participat la lucrarile celei de-a XV-a Plenare a Aranjamentului de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme conventionale si de produse si tehnologii cu dubla utilizare (AW), care au avut loc la Viena. Dezbaterile Plenarei AW din acest an s-au concentrat pe modul in care acest mecanism multilateral de cooperare a contribuit la mentinerea securitatii si stabilitatii la nivel regional si global.
Conform obligatiilor anuale, asumate de autoritatile de la Bucuresti, Autoritatea Nationala de Control al Exporturilor (ANCEX) a inaintat Uniunii Europene un raport privind exporturile Romaniei de armament si munitie in primul semestru al anului 2009. Astfel, din datele furnizate UE, reiese ca firmele romanesti de armament au vandut, in primul trimestru, arme si munitie totalizand 18.889.973 de euro, in timp ce in al doilea trimestru valoarea exporturilor a crescut la 24.263.431 de euro. Conform documentelor ANCEX, Romania a acordat, in aceeasi perioada, 268 de licente de export pentru armament si munitie in valoare de 95,86 de milioane de euro – 49,14 milioane de euro in trimestrul I si 46,71milioane de euro in trimestrul II. Licentele se acorda pentru o suma maxima la care pot ajunge exporturile si in care exportatorii trebuie sa se incadreze. Raportul ANCEX nu contine date privind firmele care au facut aceste exporturi si nici despre producatori. In acelasi timp, in perioada mentionata nu este inregistrat niciun refuz de acordare a vreunei licente de export.

Topul vanzarilor

La fel ca in 2008, in topul tarilor care au primit armament si munitie din Romania se situeaza state din Orientul Mijlociu – Israel, Egipt, Irak, Emiratele Arabe Unite, Iordania si Oman, dar si Statele Unite ale Americii, Afganistan, Pakistan sau India. Din Europa, cele mai importante contracte incheiate de Romania sunt cu Georgia, in timp ce de pe continentul african principalele destinatii ale armelor romanesti sunt Burkina Faso, Gabon si Etiopia.
La randul sau, SUA au cumparat din Romania zeci de mii de pusti, mitraliere, carabine si pistoale automate. In prima parte a anului, SUA si-a intensificat relatiile comerciale cu Romania in ceea ce priveste negotul cu armament, astfel incat a comandat produse in valoare de 10,5 milioane de euro, in conditiile in care pe parcursul intreg anului 2008 au cumparat arme si munitie de doar 11,5 milioane de euro. De asemenea, raportul ANCEX arata ca Romania a acordat in semestrul I 46 de licente de export pentru Statele Unite in valoare de peste 20 de milioane de euro. Astfel, armata americana a cumparat din Romania 35.211 de pusti semiautomate cu luneta, 26.000 de pusti semiautomate, 3.801 de pistoale mitraliera, 7 carabine, 10 mitraliere, dar si accesorii pentru pusca semiautomata, munitie pentru arme de calibru mic, focoase pentru lovituri de iluminare, zale pentru cartuse, masina de incarcat zale, lovituri de iluminare pentru aruncator 120 mm, munitie de manevra sau componente pentru echipamente navale.
Israel, Irak si Emiratele Arabe Unite – cei mai importanti clienti ai Romaniei din Orientul Mijlociu
Israelul a incheiat, in primul semestru din 2009, contracte in valoare de 4,6 milioane de euro cu firmele romanesti de armament, care au obtinut 47 de licente de export in valoare de aproximativ 13 milioane de euro. Cele mai cautate produse militare de catre israelieni au fost: accesorii pentru arme de calibru mic, componente pentru rachete aer-aer, componente pentru vehicule militare de teren, subansamblu electronic pentru prelucrare automata date, componente pentru aeronave, subansamblu pentru computer militar de bord, echipament pentru formare de imagini si componente pentru acesta, cabluri electrice cu conectori. De asemenea, Romania a vandut containere pentru lansatoare de rachete, echipamente de vizualizare pe timp de noapte sau dispozitive si verificatoare pentru productie software simulator si aparatura de verificare.

Filiera irakiana

In Irak, in prima jumatate a anului, Romania nu a trimis niciun fel de produse militare, insa a acordat o licenta de export in valoare de 12.587.811 de euro pentru masini militare cu platforma si macara. Reamintim ca si in anii trecuti SUA au inzestrat fortele armate ale guvernului din Irak cu armament romanesc. Potrivit unei surse din cadrul Ministerul Apararii de la Bucuresti, citata in exclusivitate de agentia de presa KARADENIZ-PRESS, SUA au cumparat cantitati insemnate de armament, in principal de infanterie si munitie, precum si aruncatoare, care au fost ulterior transferate fortelor armate irakiene si fortelor paramilitare kurde din nodrul Irakului. Anterior, mass-media de la Bucuresti sublinia, citand surse oficiale, ca „cele mai mari contracte de vinzari de armament sint cu firmele americane care participa la reconstructia Irakului”. Cel mai mare contract de vinzari de armament pe care l-a avut Romarm dupa revolutie a fost cu Statele Unite. Valoarea sa a fost de 30 de milioane de dolari si s-a derulat pe o perioada de un an si jumatate (2003-2004), mai relateaza sursa citata. Totodata Romania a facut donatii importante de armament pentru Irak in 2005 si 2006. La cererea NATO, Romania a oferit armatei irakiene 6.000 de arme AK-47, 500 de mitraliere, 300 de pusti cu luneta si 100 de lansatoare de rachete. Conform mass-media de la Sofia, Irakul reprezinta cea mai mare piata de desfacere pentru industria de armament din statul balcanic, alaturi de Afghanistan.

Arme pentru Orient

Din regiunea Orientul Mijlociu, alte tari care s-au aratat interesate sa incheie contracte cu Romania au fost Emiratele Arabe Unite, Oman, Iordania si Egipt. Potrivit statisticii ANCEX, in Emiratele Arabe s-au vandut piese de schimb pentru elicoptere militare de transport in valoare de peste 5,1 milioane de euro, in Oman au fost trimise instalatii si echipamente pentru avioane militare de transport totalizand peste 1,8 milioane de euro, in timp ce Egiptul a cumparat agregate pentru motor pentru un avion militar de lupta in valoare de aproape 500.000 de euro. Contracte cu Romania au mai incheiat si Iordania – 421.068 euro, pentru lovituri antitanc, si Omanul, cu 53.234 de euro pentru piese de schimb pentru un elicopter militar de transport.
Pe fondul razboiului din Afganistan, firmele romanesti de armament au vandut, in prima parte a anului, arme si munitie in aceasta tara valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro. Raportul ANCEX releva ca Romania a acordat 13 licente de export totalizand peste 8 milioane de euro. Astfel, autoritatile de la Kabul au cumparat pistoale mitraliera (15.800 de bucati), dar si munitie pentru arme de calibru mic, munitie normala si trasoare pentru mitraliera sau piese de schimb pentru elicopterele militare de transport. Totodata, in Pakistan, tara vecina cu Afganistanul, au fost vandute produse militare de aproape 600.000 de euro, insemnand piese de schimb pentru elicopterele militare de transport si atac.
Potrivit statisticii ANCEX, alte destinatii ale armamentului romanesc in Asia au mai fost India – o licenta de export in primul trimestru in valoare de 11.614.622 euro pentru perfectionarea unui motor pentru avion militar de lupta, Vietnam-o licenta de 3.035.126 euro pentru avion militar de antrenament si componente pentru acesta (10 bucati) si Coreea de Sud care a cumparat produse de 57.930 de euro – aruncator de grenade antitanc (2 bucati) si lovituri pentru aruncator de grenade antitanc.

Piata caucaziana

Georgia, care in 2008 s-a aflat in stare de razboi, a cheltuit in prima parte a anului 2009 aproape 1,8 milioane de euro pentru a cumpara din Romania munitie de manevra pentru arme de calibru mic si munitie pentru mitraliera. De ansamblu, firmele romanesti au obtinut patru licente de export in Georgia, in valoare de peste 8 milioane de euro pentru: aruncator de grenade cu accesorii (677 bucati), munitie pentru arme de calibru mic lovituri pentru aruncator de grenade, munitie de manevra pentru arme de calibru mic sau  munitie pentru mitraliera.
Reamintim ca in timpul conflictului dintre Georgia si Rusia din august 2008, mediile ruse au „infierat” faptul ca Romania a furnizat arme Georgiei, insa autoritatile romane au aratat la vremea respectiva ca exporturile au fost perfect legale, Georgia nefiind o tara supusa vreunui embargo international cu privire la exportul de armament. Si anul acesta, in preajma implinirii unui an de la conflictul ruso-georgian, Rusia a acuzat cu precadere Statele Unite si Ucraina ca reinarmeaza Georgia, pregatind-o de un nou conflict. Rusia nu dispune de informatii care sa arate ca Romania a furnizat armament Georgiei, declara la 6 august 2009 ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Rusiei in Romania, Alexander Churilin.
In acelasi timp, raportul ANCEX arata ca Romania a vandut produse militare de 582.035 euro in Azerbaidjan, tara care a avut in trecut un conflict deschis cu Armenia, relatiile dintre cele doua tari ramanand tensionata. Azerii s-au aratat interesati sa cumpere din Romania tevi pentru pistol mitraliera, lunete de ochire pentru arme de calibru mic, tevi pentru aruncator de grenade aparat de ochire pe timp de noapte pentru aruncator de grenade, scule pentru executie componente mecanice in valoare de 722.051 euro, dar si scule pentru executie componente mecanice si optice pentru aparat de ochire pentru mortiere in valoare de 358.018, pentru toate acestea existand deja licentele de export.

Clienti europeni

In statele din Uniunea Europeana, firmele din Romania au vandut in prima jumatate a anului armament si munitie in valoare de 3,5 milioane de euro. Cel mai important client a fost Marea Britanie, care a cheltuit 1.475.037 euro pentru pistoale mitraliera (34 bucati), pusca mitraliera (100 bucati), mitraliera (100 bucati), lunete pentru arme de vanatoare, parasute pentru recuperare avion tinta, accesorii pentru parasuta, componente pentru motor avion maritim de recunoastere, pachete balistice pentru veste antiglont, plus 192.471 de euro dati pentru lunete pentru arme de vanatoare, accesorii pentru pistol mitraliera, parasuta recuperare avion tinta, parasuta pentru materiale componente pentru motor avion militar, componente pentru veste antiglont manuale de utilizare pentru mitraliera. Alti clienti importanti ai Romaniei din Uniunea Europeana au mai fost: Belgia (aproape 700.000 de euro), Olanda (769 498 euro ), Croatia (aproape 375.000 euro) sau Italia (337.000 euro).
In Africa, exporturile romanesti de armament au fost directionate doar catre cinci tari, valoare contractelor fiind mai mica de doua milioane de euro. Astfel, pentru Gabon exista o licenta de export in valoare de 1.060.231 euro pentru elicopter militar de transport, in Burkina Faso au fost vandute rachete nedirijate pentru aruncatoarele de rachete in valoare de aproximativ 700.000 de euro, in timp ce in Etiopia, Africa de Sud sau Mauritania s-au exportat produse de aproape 50.000 de euro.

Diplomatia armelor

Ambasadorul Cornel Feruta, reprezentantul permanent al Romaniei pe langa organizatiile internationale de la Viena, a condus delegatia Romaniei la lucrarile celei de-a XV-a Plenare a Aranjamentului de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme conventionale si de produse si tehnologii cu dubla utilizare (AW), care au avut loc la Viena, informeaza serviciul de presa al Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti, citat de mass-media locala. Dezbaterile Plenarei AW din acest an s-au concentrat pe modul in care acest mecanism multilateral de cooperare a contribuit la mentinerea securitatii si stabilitatii la nivel regional si global. Au fost reafirmate importanta schimburilor de informatii intre statele participante, actualizarea listelor de control al exporturilor de produse si tehnologii militare si cu dubla utilizare (civila si militara) in conformitate cu evolutiile tehnologice in domeniile vizate, precum si tendintele de pe piata transferurilor de produse cu relevanta strategica.
Statele participante la AW au adoptat decizii referitoare la modificari ale listelor de produse si tehnologii supuse regimului de licentiere si la continuarea in 2010 a activitatilor de codificare a unor standarde avansate in activitatile de licentiere a transferurilor de produse strategice. S-a subliniat importanta dialogului cu statele neparticipante la aranjament si cu organizatiile internationale in vederea promovarii celor mai bune practici in domeniul controlului exporturilor, reiterandu-se cu acest prilej interesul statelor AW de a accepta noi participanti care sa intruneasca criteriile prestabilite de participare la acest regim de control al exporturilor. Statele participante au adoptat decizii referitoare la modificari ale listelor de produse si tehnologii supuse regimului de licentiere si la continuarea in 2010 a activitatilor de codificare a unor standarde avansate in controlul exporturilor.

Legislatie internationala

Aranjamentul de la Wassenaar pentru controlul exporturilor de arme conventionale si produse si tehnologii cu dubla utilizare a fost infiintat in 1996 cu scopul de a contribui la securitatea si stabilitatea globala si regionala, prin promovarea transparentei si a unei mai mari responsabilitati in transferurile de arme conventionale si produse si tehnologii cu dubla utilizare. Liniile directoare ale acestui regim multilateral de control al exporturilor si listele de arme conventionale si de produse si tehnologii cu dubla utilizare supuse regimului de control sunt cuprinse in documentul „Elemente Initiale”, adoptat de statele fondatoare la 3 aprilie 1996. Listele se actualizeaza anual cu ocazia plenarei. Statele AW urmaresc coordonarea politicilor nationale de control al exporturilor si promovarea celor mai bune practici in materie de licentiere si enforcement, principalul mecanism de cooperare al acestui regim de control fiind cel al schimbului de informatii cu privire la transferurile internationale si refuzurile de export ale statelor AW cu statele neparticipante. In prezent, 40 de state participa la AW, acesta reunind cea mai mare parte a producatorilor si exportatorilor de armamente conventionale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *