Brexit aruncă în aer Parlamentul de la Londra

, ,
 
UK, afară din UE

UK, afară din UE

Parlamentarii britanici au respins printr-un vot extrem de strâns, miercuri seara, opţiunea unui Brexit fără acord, vot ce deschide calea pentru formularea unei cereri de amânare a ieşirii Marii Britanii de UE, relatează Reuters, preluată de agenția AGERPRES, citată de KARADENIZ PRESS. 312 de parlamentari britanici au votat în favoarea amendamentului A, în timp ce 308 de parlamentari au votat împotrivă.

Amendamentul buclucaș

Amendamentul A, prezentat de Caroline Spelman, membră a Partidului Conservator și fost ministru în guvernul condus de David Cameron, şi susţinut de parlamentari din mai multe partide, exclude un Brexit fără acord, în orice circumstanţă.
Votul de miercuri a avut loc după ce cu o zi înainte Parlamentul Regatului Unit a respins ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra. Pentru acord – modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie – au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391. Înfrângerea suferită de premierul Theresa May a fost categorică, deşi mai puţin severă decât cea de la începutul anului, când au fost doar 202 de voturi în favoarea acordului şi 432 împotrivă.
În condiţiile în care parlamentarii au respins miercuri un Brexit fără acord, joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Telenovelă politică

În ianuarie 2019, Camera Comunelor de la Londra a respins proiectul de Acord Brexit cu un raport de voturi de 432/202.
Premierul Theresa May a declarat că miercuri va supune votului Camerei Comunelor o moţiune care prevede ieşirea Marii Britanii din UE fără niciun acord Brexit. Dacă această posibilitate va fi respinsă, se va pune oficial problema amânării ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, programată pe 29 martie.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Theresa May a anunţat luni seară că obţinuse clauze juridice pentru garantarea statutului temporar al măsurilor adoptate la frontiera irlandeză.

Premierul-britanic-Theresa-May-insistă-pentru-Brexit

Premierul-britanic-Theresa-May-insistă-pentru-Brexit

Regrete europene

Uniunea Europeană regretă respingerea Acordului Brexit de către Camera Comunelor, anunţă Preşedinţia Consiliului European, precizând că amânarea Brexit va fi aprobată doar în anumite condiţii. „Regretăm rezultatul votului din această seară şi suntem dezamăgiţi că Guvernul britanic nu a fost în stare să obţină majoritatea pentru acordul negociat. Uniunea Europeană a făcut tot ce este posibil pentru ajungerea la un acord. Date fiind clauzele suplimentare de garantare oferite de UE în decembrie, în ianuarie şi ieri, este greu să spus ce mai putem face. Dacă există vreo soluţie la actualul impas, aceasta poate fi găsită doar la Londra”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
„Dat fiind că mai sunt doar 17 zile până pe 29 martie, votul de astăzi a amplificat semnificativ probabilitatea producerii unui Brexit fără acord. Noi vom continua pregătirile pentru a ne asigura că putem face faţă unui astfel de scenariu. Dacă Marea Britanie va formula o solicitare rezonabilă pentru amânare, UE va analiza cererea şi va decide prin unanimitate. UE va cere o justificare credibilă pentru posibilitatea prelungirii negocierilor şi pentru durată. Va trebui asigurată funcţionarea eficientă a instituţiilor UE”, precizează oficialul european.

Un nou referendum

În același timp, primarul Londrei, Sadiq Khan, membru al Partidului Laburist (de opoziţie), a cerut Guvernului Theresa May să organizeze un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.
„Salut votul de respingere a Acordului Brexit propus de Guvern, un acord prost. Premierul trebuie să plaseze pe primul loc oraşul nostru şi ţara noastră şi să anuleze clauza Articolului 50” al Tratatului comunitar, care prevede posibilitatea ieşirii din Uniunea Europeană, a declarat Sadiq Khan, citat de Sky News.
„A venit vremea ca cetăţenii britanici să aibă ultimul cuvânt despre Brexit”, a precizat primarul Londrei.
La rândul său, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (de opoziţie), a propus marţi seară convocarea alegerilor parlamentare anticipate sau negocieri politice pentru ajungerea la un acord care să primească votul Camerei Comunelor. „Premierul Theresa May este în criză de timp. Poate că ar trebui să organizăm alegeri generale”, a declarat Jeremy Corbyn, propunând ca soluţie alternativă negocieri cu Partidul Conservator, aflat la putere, pentru ajungerea la consens privind Brexit.

Demers pe Twitter

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că le va cere statelor membre ale UE să ia în considerare o amânare extinsă a ieşirii Londrei din blocul comunitar, ‘dacă Marea Britanie consideră necesar’, cu o săptămână înainte ca liderii europeni să discute acest subiect în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, relatează DPA. „În consultările mele înainte de (summitul UE), voi face apel la UE27 să fie deschisă la o prelungire extinsă dacă Marea Britanie consideră necesar să îşi regândească strategia privind Brexit-ul şi să obţină consens asupra acesteia”, a scris Tusk pe Twitter.
Liderii din UE ar urma să ia o decizie privind orice solicitare de prelungire a Brexit-ului din partea Marii Britanii la summitul lor de la 21-22 martie, dacă va fi înaintată o astfel de cerere după votul de joi din Camera Comunelor.
Premierul britanic Theresa May se pregăteşte să le ceară parlamentarilor săi să voteze din nou asupra acordului de ieşire din UE, pe care l-au respins deja de două ori, înainte de data efectivă de ‘divorţ’, la 29 martie. Camera Comunelor urmează să voteze joi dacă va cere o prelungire a perioadei de negociere a Brexit-ului.

Divorț obligatoriu

La rândul său, eurodeputata Danuta Hubner a spus că Marea Britanie va primi cel mai probabil aprobarea Uniunii Europene pentru o amânare a Brexit-ului dacă Londra va cere acest lucru, dar blocul comunitar nu îşi va schimba acordul de ‘divorţ’ în această perioadă şi nici nu va negocia legăturilor viitoare, potrivit Reuters.
Danuta Hubner, care face parte dintr-o comisie specială de şase membri ce se ocupă de Brexit în Parlamentul European, a subliniat că acordul dintre UE şi Marea Britanie privind Brexit-ul este final. „Nu va fi nicio redeschidere a acordului, nu vor mai fi negocieri. Acest acord este final”, a spus eurodeputata pentru Reuters. „Ne îndreptăm spre o prelungire. Însă, în absenţa unui acord aprobat până la 29 martie, nu este clar pe ce bază şi de ce să le oferim o prelungire scurtă”, a adăugat ea.
Danuta Hubner a spus că o extindere mai lungă, până la 30 iunie sau chiar mai târziu, ar prelungi incertitudinea privind Brexit-ul şi ar putea cauza probleme juridice şi politice în privinţa alegerilor pentru Parlamentul European de la 24-26 mai.
„Singurul aspect pozitiv ar fi dacă Marea Britanie şi-ar modifica liniile roşii şi ar accepta o uniune vamală”, a mai declarat ea. „Aceste spectacole permanente din Camera Comunelor, care nu par să ducă undeva, nu fac decât să accentueze exasperarea şi anxietatea de partea UE”, a spus eurodeputata. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *