Băncile rusești, vândute pe bandă rulantă în Ucraina

, ,
 

Banca rusească Sberbank s-a retras din acționariatul VS Bank din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al băncii rusești. Sberbank deținea mai mult de 99% din VS Bank. Serviciul de presă al Sberbank a clarificat informația precizând că TAS Group, deținută de afaceristul ucrainean Serghei Tighipko, are acum acționariatul majoritar al băncii ucrainene. VS Bank se află pe locul 28 în materie de active printre băncile din Ucraina.

Anterior, a fost anunțat că Banca Națională a Ucrainei i-a permis lui Tighipko să cumpere VS Bank. La finele lui septembrie, Comitetul Antimonopol din Ucraina i-a dat lui Tighipko o permisiune similară pentru a cumpăra această bancă.

Tighipko este un politician ucrainean și om de afaceri care a deținut diverse poziții în Parlament și guvernele ucrainene. In 2010-2012 a fost și prim-ministru adjunct în guvernul fostului premier Nikola Azarov. Între 2002-2004 a fost guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, iar între 1999-2000 a fost ministrul economiei în guvernul Iușcenko. Între 1997-1999, a fost prim-ministru adjunct în guvernul lui Pavel Lazarenko.

Tighipko este originar din Dragănești, raionul Bălți (n.red. – în prezent, în componenta raionului Sangerei) din Republica Moldova.

În martie 2017, președintele ucrainean Petro Poroșenko a impus sancțiuni asupra a cinci bănci ucrainene cu capital rusesc – Sberbank din Ucraina, VTB, Prominvestbank (deținută de Vnesheconombank), VS Bank and BM Bank (deținută de VTB). După această decizie, toate băncile rusești au anunțat că își vor vinde activele din această țară.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *