Vanzarile de armament, in atentia ONU

de | iul. 24, 2012 | Alte regiuni, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Cele 193 de state membre ale ONU negociază de trei săptămâni redactarea unui tratat internaţional cu privire la vânzările de armament, ajungerea la un acord pâna vineri, data limită, fiind puţin probabilă.

Cele 193 de state membre ale ONU negociază de trei săptămâni redactarea unui tratat internaţional cu privire la vânzările de armament, ajungerea la un acord pâna vineri, data limită, fiind puţin probabilă.
În ciuda discuţiilor îndelungate, până în prezent nu a fost convenit nici un proiect de document. „Nu mai avem mult timp la dispoziţie pentru a negocia”, au avertizat luni reprezentanţii Marii Britanii. „Există divergenţe serioase şi o minoritate de state, mică dar puternică, se opune tratatului”, au precizat ei, considerând că această „opoziţie se manifestă împotriva intereselor marii majorităţi a populaţiei mondiale”. Dezacordurile rămân profunde între statele mari producătoare de armament (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Germania, Franţa), statele cumpărătoare de armament, care încearcă să slăbească forţa tratatului, în special Iran, Siria, Cuba şi Coreea de Nord, şi cele majoritare care doresc un acord pentru un tratat care să meargă cât mai departe posibil.
Acestea din urmă, în număr de 74, în special ţări latino-americane, europene şi africane, au emis un comunicat în care cer ca transferurile de arme să fie interzise atunci când există „un risc substanţial ca acestea să fie folosite pentru încălcarea drepturilor omului”, a declarat presei Anna Macdonald, expertă în controlul armamentelor în cadrul asociaţiei Oxfam. „Preşedintele conferinţei avansează pur şi simplu cuvânt cu cuvânt către conceperea unui text”, a mai afirmat ea. Discuţiile au în vedere atât armele cât şi domeniile de aplicare ale tratatului sau criteriile sale de evaluare. Documentul va trebui adoptat prin consens, iar pentru a intra în vigoare va fi nevoie ca un număr suficient de state, mai ales din rândul principalilor exportatori şi importatori, să-l ratifice.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *