Unirea cu România dorită de 5% dintre moldoveni

, , ,
 

poll40% din populaţia Republicii Moldova ar prefera unirea ţării cu Federaţia Rusă, iar 28% cu Uniunea Europeană, în timp ce alte 28% doresc o ţară independentă, potrivit rezultatelor unui studiu sociologic prezentat marţi de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “CBS-AXA”.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 7% din intervievaţi ar dori o uniune cu Ucraina, 5% – cu România, iar 4% cu Belarus.

Deşi 40% din participanţii la sondaj au declarat că doresc unirea cu Rusia, doar jumătate dintre aceştia ar dori să trăiască în această ţară. Cei mai mulţi respondenţi – peste 29% – ar dori să trăiască în UE, iar 28% – în Republica Moldova. Peste 8% au declarat că ar dori să locuiască în Uniunea Sovietică.

Sondajul arată un decalaj considerabil între preferinţele populaţiei majoritare şi ale etniilor minoritare din RepublicaMoldova. Astfel, peste 40% dintre bulgari şi găgăuzi ar prefera să locuiască în Rusia, ca şi 30% dintre ruşi. În acelaşi timp, moldovenii preferă să trăiască în UE (34%) şi în Republica Moldova (30%).

În ceea ce priveşte încrederea în personalităţile politce, acelaşi sondaj indică faptul că prim-ministrul Republicii Moldova Vlad Filat se află pe primul loc, urmat de liderul comuniştilor Vladimir Voronin şi preşedintele parlamentului, preşedintele interimar al ţării Marian Lupu. Filat se bucură de încrederea a 20% din respondenţi, Voronin – 18%, iar Lupu – 13%, ratingurile acestora fiind în creştere cu 1-3 puncte procentuale în comparaţie cu ultimul sondaj realizat de aceeaşi companie în noiembrie 2010.

Partidul Comuniştilor continuă să fie cea mai bine cotată formaţiune politică din Republica Moldova, intenţia de vot în favoarea acesteia fiind de 29%, în uşoară creştere în comparaţie cu un sondaj realizat în noiembrie 2010, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate. Comuniştii sunt urmaţi de Partidul Liberal Democrat, condus de Filat – 24%, Partidul Democrat – 12% şi Partidul Liberal – 6%, ultimele două fiind în uşoară scădere în comparaţie cul ultimul sondaj.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.030 persoane în perioada 28 ianuarie 8 februarie. Studiul a fost realizat în cadrul Monitorului Euro-asiatic, care reprezintă o asociaţie benevolă de servicii sociologice din spaţiul postsovietic, inclusiv ţările baltice, cu excepţia Turkmeniei.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *