Rusia vrea sa ia Europa de Est sub scutul sau antiracheta

Rusia vrea sa ia Europa de Est sub scutul sau antiracheta

1.rachete rusestiRusia este pregatita sa asigure protectia Europei de Est, precum si a marilor Neagra, Baltica si Barent, in cadrul proiectului scutului antiracheta european, a anuntat vineri comandantul Trupelor spatiale ruse, generalul Oleg Ostapenko. „Tinand cont de situatia geografica a tarii noastre, avem posibilitatea sa asiguram protectia antiracheta a partii orientale a Europei, precum si a marilor Neagra, Baltica si Barent”, a declarat generalul. Ideea angajarii cooperarii in vederea infiintarii unui scut antiracheta european a fost formulata in noiembrie 2010, in timpul summitului Rusia-NATO de la Lisabona. Alianta Nord-Atlantica insista asupra infiintarii a doua sisteme de aparare antiracheta independente, dar coordonate, unul al Rusiei si altul al NATO. Moscova propune la randul sau crearea unui sistem indivizibil, care sa integreze dispozitivele celor doua parti. Secretarul de stat american Hillary Clinton si-a exprimat recent speranta intr-o apropiata relansare a negocierilor privind Tratatul asupra fortelor conventionale cu Rusia si a insistat asupra necesitatii ca Moscova sa dea dovada de “transparenta deplina”. “Nimic nu poate sustine spiritul de la Lisabona ca initierea de noi negocieri pentru a intari controlul armelor conventionale in secolul XXI”, a declarat Hillary Clinton dupa o intilnire cu omologul sau rus Serghei Lavrov la Berlin, in contextul reuniunii ministrilor de externe ai NATO. Prin “spiritul de la Lisabona”, ea a facut referire la participarea Rusiei la summitul NATO de anul trecut din capitala portugheza. Secretarul de stat american a subliniat ca, “avind in vedere vasta reorganizare a fortelor militare ruse din ultimii ani, Rusia trebuie sa fie pe deplin transparenta in ce priveste fortele sale militare”. In 2007, Rusia s-a retras din Tratatul privind fortelor conventionale din Europa, pe fundalul tensiunilor cu SUA. Ulterior, dupa instalarea lui Barack Obama la Casa Alba, cele doua tari au ajuns sa semneze Tratatul START privind reducerea armamentului nuclear. Tratatul privind fortele conventionale din Europa a fost semnat in 1990 la Paris si “actualizat” in 1999. Tarile membre ale NATO au refuzat sa ratifice insa noul tratat cat timp fortele ruse nu se retrag dintr-o serie de foste teritorii sovietice din Georgia si Republica Moldova.

Romania si SUA au discutat recent, la Bucuresti, aspecte tehnice ce tin de arhitectura scutului american antiracheta ce urmeaza a fi amplasat si in Romania. Negocierile au fost conduse de secretarul de stat in MAE roman, Bogdan Aurescu, respectiv Frank Rose, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, anunta MAE. Delegatiile, avand o componenta interinstitutionala, au continuat negocierea cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterala in domeniul apararii antiracheta. Programul prevede si consultari ale sefilor de delegatii, anterior lucrarilor din plen. Romania si SUA au facut progrese importante catre finalizarea textului acordului pe tema participarii Romaniei la sistemul de aparare antiracheta american din Europa, dupa cea de-a cincea runda de negociere intre delegatiile romana si americana, ce a avut loc la 8 martie la Bucuresti.

Test reusit

Armata americana a efectuat cu succes “cel mai ambitios test” al sistemului de aparare antiracheta, a anuntat vineri Agentia de aparare antiracheta a SUA. “Primele indicii arata ca toate componentele s-au comportat asa cum era prevazut”, a precizat MDA intr-un comunicat difuzat dupa testul realizat deasupra Oceanului Pacific. In cadrul testului, scutul a interceptat o racheta cu raza medie de actiune. Aceasta a fost lansata vineri dimineata, la ora 06.52 GMT, de pe o insula din Pacific, iar 11 minute mai tirziu de pe distrugatorul USS O’Kane a fost lansata o racheta cu un proiectil cinetic, care a interceptat-o pe prima si a distrus-o. Cei doi sateliti de localizare si supraveghere spatiala (STSS), desfasurati in 2009 de MDA, au reperat racheta cu raza medie si au urmarit-o de la lansare pina la final, se arata in comunicat. A fost prima data cind sistemul Aegis al grupului Lockheed a fost folosit pentru a intercepta o tinta situata la peste 3000 km. Comunicatul MDA noteaza ca acest test “demonstreaza capacitatea primei faze” a noii abordari antiracheta, prezentata de presedintele Barack Obama in septembrie 2009. Atunci, Obama a decis sa renunte la proiectul antiracheta concentrat pe amenintarea rachetelor iraniene cu raza lunga, in favoarea unuia care sa protejeze Europa de rachete balistice cu raza scurta si medie de actiune.

Share our work
Joe Biden: Republica Moldova, poveste de succes

Joe Biden: Republica Moldova, poveste de succes

Joe Biden urmeaza sa ajunga la Chisinau

Joe Biden urmeaza sa ajunga la Chisinau

„Voi vizita Republica Moldova, deoarece aceasta tara este o poveste de succes democratica”, a declarat, zilele acestea, vicepresedintele american Joe Biden, intr-un interviu acordat presei ruse. Potrivit lui, ultimele alegeri din anul 2010 au demonstrat atasamentul poporului moldovenesc fata de democratie, o guvernare transparenta, drepturile omului si reforma economica. „Statele Unite deja ofera o asistenta substantiala Republicii Moldova pentru a sprijini dezvoltarea sa si mi-as dori sa vad cu ce am putea-o ajuta si mai mult”, a mai spus vicepresedintele american. „Sunt, de asemenea, mandru ca voi fi primul vicepresedinte american care va vizita Republica Moldova,” a declarat Joe Biden in cadrul interviului. Pe 11 martie vicepresedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, va rosti un discurs in centrul Chisinaului. Casa Alba afirma ca vicepresedintele va arata sustinerea SUA pentru „schimbarile democratice si economice continue” din R. Moldova. Consilierul pentru securitate nationala al lui Joe Biden, Tony Blinken, a declarat ca „progresul acestei tari mici serveste drept model pentru alte tari din Europa de Est, care doresc sa desfasoare reforme democratice si sa se apropie de Occident”. „Vizita are loc in contextul aniversarii a 20-a de la declararea independentei de catre Moldova si pe fundalul unor eforturi dificile de edificare a democratiei si a pietei libere, ceea ce a transformat-o intr-o sursa de inspiratie in regiune”, a mentionat Blinken. Consilierul vicepresedintelui a apreciat decizia Moldovei de a implementa ceea ce el a numit „reforme dificile” elaborate de Alianta pentru Integrare Europeana si a spus ca Statele Unite „sint de partea Guvernului de la Chisinau si il sustin in finalizarea acelor reforme”. Tony Blinken a adaugat ca Joe Biden va reitera suportul SUA pentru solutionarea conflictului inghetat de pe Nistru „respectindu-se suveranitatea si integritatea teritoriala a Moldovei”.

Masina blindata, sotia si nepoata

Vicepresedintele Statelor Unite ale Americii va veni la Chisinau insotit de nepoata sa, Finnegan, si sotia, Jill. Acestea sunt alaturi de Joe Biden in timpul vizitelor la Helsinki si Moscova, in cadrul turneului sau european, care se va incheia in R. Moldova. Potrivit presei de peste Prut, agenda vicepresedintelui va fi diferita de cea a sotiei sale, Jill Biden urmand sa se intalneasca cu Sanda Filat, sotia premierului Vlad Filat. Potrivit reprezentantilor Serviciului Paza si Protectie de Stat, vicepresedintele american va circula prin Chisinau cu masina sa adusa din SUA, un Cadillac blindat, asemenea celui pe care il foloseste presedintele american, Barack Obama. Autoritatile de la Chisinau au luat masuri speciale de protectie, aproximativ 3.000 de angajati ai MAI si SPPS, la care se adauga agentii Secret Service, vor asigura protectia inaltului oficial american. Partea moldoveneasca munceste de zor pentru a se pregati de vizita inaltului oficial american. Drumarii plombeaza asfaltul, iar ofiterii de securitate verifica tot traseul pe unde va trece vicepresedintele american. Vicepresedintele Statelor Unite ale Americii aterizeza vineri, 11 martie, in jurul orei 11.00, pe Aeroportul International Chisinau. El se va adresa locuitorilor capitalei Republicii Moldova in scuarul Teatrului national de opera si balet. Pentru asigurarea securitatii vicepresedintelui american Joseph Biden de catre Ministerul Afacerilor Interne, in conlucrare cu Serviciul de Protectie si Paza de Stat, au fost planificate si sunt realizate masuri de prevenire si contracarare a posibilelor incalcari ale ordinii de drept si altor actiuni ilegale, care “ar periclita buna desfasurare a programului oficial si ar stirbi imaginea Republicii Moldova pe plan international”. Marti, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o conferinta de presa privind masurile de securitate intreprinse in timpul vizitei in Republica Moldova a vicepresedintelui Statelor Unite ale Americii. La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, si directorul Serviciului de Protectie si Paza de Stat, Igor Bodorin. Roibu a declarat ca, in comun cu SPPS, s-a elaborat schema dislocarii fortelor si mijloacelor de asigurare a ordinii si securitatii publice pe traseele de deplasare a delegatiei oficiale si a locurilor de desfasurare a intalnirilor de lucru, inclusiv la obiectivele Aeroportului International Chisinau. In consecinta, au fost luate masuri privind inspectarea calitativa a fondului locativ si a tuturor obiectivelor (blocurilor locative, intreprinderilor, organizatiilor, unitatilor comerciale, podurilor, trecerilor subterane), amplasate pe o raza de 50 metri in apropierea traseelor de deplasare a delegatiei oficiale, cu studierea minutioasa a cailor de acces, sensibilizarea cetatenilor privind modul de comportare in timpul deplasarii delegatiilor, etc. Potrivit oficialului moldovean, concomitent, sunt intreprinse masuri de verificare a tuturor posesorilor de arme, domiciliati sau aflati la serviciu in zonele adiacente traseelor de deplasare si obiectivelor care urmeaza a fi vizitate de catre delegatia oficiala. Astfel, s-a solicitat depozitarea armelor in seifuri, cu sigilarea lor ulterioara. Tuturor detinatorilor de arme se recomanda ca, in ziua de 11 martie 2011, sa nu poarte sau transporte armele individuale si munitiile aferente, in zona centrala a Chisinaului, unde vor fi amplasate multiple patrule politienesti. Potrivit directorului Serviciului de Protectie si Paza de Stat, Igor Bodorin, zona cu restrictii deosebite va fi scuarul Teatrului national de opera si balet, unde va avea loc prezentarea discursului vicepresedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden. In acest sens, accesul cetatenilor in scuar va fi precedat de multiple controale cu mijloace speciale.De asemenea, conducatorii auto au fost informati in legatura cu restrictionarea circulatiei pe rutele de deplasare a delegatiei oficiale. Astfel, in preajma Palatului Republicii si Resedintei Presedintelui Republicii Moldova, circulatia va fi limitata, iar pe bulevardul. Stefan cel Mare si Sfant, in perimetrul strazilor Banulescu-Bodoni si Sfatul Tarii, circulatia rutiera va fi sistata temporar. Conducatorilor auto li se recomanda sa nu parcheze autovehiculele pe traseele de deplasare si in vecinatatea obiectivelor, care vor fi vizitate de catre delegatia oficiala, precum si sa indeplineasca, intocmai, indicatiile agentilor politiei rutiere. Regimul de activitate a transportului public de calatori, inclusiv si itinerarele de deplasare a transportului redirectionat, va fi stabilit printr-o dispozitie a Primariei municipiului Chisinau. Conducatorii auto sunt rugati sa se abtina de la deplasarea cu automobilele personale in zona din centrul orasului si sa aiba o atitudine toleranta fata de posibilele dificultati aparute in circulatie. Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, si directorul Serviciului de Protectie si Paza de Stat, Igor Bodorin, au adresat un apel catre populatie, rugand-o sa colaboreze cu organele de mentinere a securitatii si a ordinii publice, mentionand ca vor fi profund recunoscatori pentru orice informatie si colaborare pentru asigurarea bunei desfasurari a evenimentului.

Cititi aici informatii suplimentare

Share our work