Rusia interzice navele similare vasului Bulgaria

, ,
 

Vasul-Bulgaria-rian.ru_Rusia a interzis circulaţia ambarcaţiunilor similare cu nava “Bulgaria” scufundată la 10 iulie pînă cînd nu vor fi identificate cauzele tragediei, a declarat, duminică, ministrul rus al transporturilor Igor Levitin. O decizie privind viitoarele operaţiuni ale acestui tip de nave va fi luată după finalizarea anchetei, a spus Levitin, citat de agentiil de presă din Rusia. Nava de croazieră “Bulgaria”, cu o lungime de 79 de metri, construită în 1955 şi renovată ultima dată în urmă cu 30 de ani, s-a scufundat la 10 iulie în fluviul Volga. Accidentul s-a soldat cu moartea a 114 persoane. La bordul ambarcaţiunii s-ar fi aflat 208 persoane. 79 de pasageri au fost salvaţi, în timp ce 15 persoane sînt în cotinuare dispărute. Autorităţile ruse au precizat că nava nu deţinea licenţă de a transporta pasageri, avea un motor cu probleme şi era supraîncărcată. Vasul “Bulgaria”, naufragiat duminica trecută în fluviul Volga, ar fi trebuit să fie retras în urmă cu aproape 30 de ani, scrie presa rusă. Citând un inginer slovac, care lucrează pe calele de pe care a fost lansat vasul în 1955, ziarul Izvestia scrie că termenul de exploatare a motonavei expirase încă din 1975. Perioada de exploatare a acestui tip de nave nu depăşeşte 20 de ani, iar o utilizare mai îndelungată ar fi fost posibilă cu condiţia efectuării unor reparaţii permanente, precizează publicaţia, citată de Moldpres. Bilanţul oficial al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în naufragiul de pe fluviul Volga, în Rusia centrală, a atins miercuri o sută de persoane, după aducerea la suprafaţă a cadavrelor de pe epava navei scufundate, a informat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. Alte 29 de persoane – din cele 208 aflate la bordul navei de croazieră “Bulgaria” în momentul naufragiului – sunt considerate dispărute, până la identificarea tuturor victimelor. În aceste condiţii, bilanţul ar putea ajunge la 129 de persoane. Potrivit autorităţilor, 79 de persoane au supravieţuit, fiind salvate de o altă navă ce trecea prin zonă în timpul tragediei. Inginerul Berjiha Beka din Slovacia a afirmat că ţara sa a construit 36 de nave, adecvate condiţiilor naturale din fosta Uniune Sovietică, unde urmau să navigheze. Potrivit proiectului, vasele puteau naviga în siguranţă pe râuri late şi repezi ca Volga. Moskovski Komsomoleţ semnalează că vârsta medie a navelor fluviale din Rusia este mai mare de 30 de ani, în condiţiile în care termenul de exploatare recomandat, în cazul tancurilor petroliere, este de 20 de ani, iar în cazul navelor destinate transporturilor de mărfuri este de 25 de ani. Dar în Rusia nu a mai fost construită nici măcar o navă fluvială în ultimii 20 de ani.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *