România se pregătește subtil pentru noi provocări la Marea Neagră

de | ian. 16, 2024 | Știri | 0 comentarii

Începutul anului 2024 a venit cu o multitudine de vești, atât pozitive cât și negative, pentru nivelul de înzestrare al Forțelor Armate ale României. Pe de o parte a fost confirmată, în mod oficial, semnarea unor contracte majore pentru achiziționarea de tehnică militară modernă care va oferi o serie de noi capabilități extrem de importante […]

Începutul anului 2024 a venit cu o multitudine de vești, atât pozitive cât și negative, pentru nivelul de înzestrare al Forțelor Armate ale României. Pe de o parte a fost confirmată, în mod oficial, semnarea unor contracte majore pentru achiziționarea de tehnică militară modernă care va oferi o serie de noi capabilități extrem de importante pentru Armata Română. Pe de altă parte, o licitație de 10 miliarde de lei pentru sisteme antiaeriene de rază scurtă a fost amânată în mod inexplicabil. Totuși, rămâne de văzut care vor fi consecințele acestui eveniment, având în vedere că strategia decidenților politico-militari pentru această speță nu este cunoscută în spațiul public în acest moment.


Știrea apărută pe surse în luna decembrie legată de sistemele MANPADS din Coreea de Sud a fost în sfârșit confirmată la nivel oficial. La solicitarea site-ului de știri Umbrela Strategică, Ministerul Apărării Naționale o oferit o serie de clarificări legate de contractul de 100 de milioane de euro semnat la finalul anului trecut în secret. Mai exact, contractul de tip G2G a fost semnat de MApN, prin intermediul Direcției Generale pentru Armamente, în numele guvernului României, și agenția guvernamentală Trade – KOREAN Investment Promotion Agency – KOTRA, în numele guvernului Republicii Coreea. Valoarea exactă a acestui acord este de 96.517.500 de dolari. Tranzacția vizează un set format din 54 de sisteme de tip CHIRON, rachetele asociate acestor sisteme, suport logistic inițial, instruirea personalului, echipamente de sprijin, manuale, documentație și asistență tehnică, conform detaliilor furnizate de Minister. Întrebat despre baza legală a semnării contractului, MApN a menționat că aceasta se fundamentează pe o lege națională, o ordonanță de urgență, și două directive europene.
Pentru a înțelege mai bine această achiziție facută în grabă trebuie analizate și acțiunile trecute ale celor care se ocupă de înzestrarea Armatei. În anul 2022, Ministerul Apărării Naționale și-a propus să investească peste jumătate de miliard de euro prin intermediul Romtehnica în sisteme portabile de rachete antiaeriene de tip MANPADS. Existase deja un acord prealabil al Parlamentului pentru această achiziție. Cu toate acestea, licitația a fost anulată în cele din urmă, chiar dacă mai rămăsese un singur competitor, respectiv compania franceză MBDA.
Conform informațiilor furnizate de Direcția Generală pentru Armamente din cadrul MApN, sistemele MANPADS au rolul de a furniza Armatei Române capacități sol-aer pentru apărarea antiaeriană directă a forțelor, mijloacelor și infrastructurii împotriva atacurilor aeriene provenind de la altitudini mici și foarte mici, în condiții de vizibilitate directă, atât ziua, cât și noaptea.


Alt eveniment notabil legat de contractele de înzestrare ale Forțelor Armate ale României este cel al elicopterelor cu capabilități de luptă anti-navă. În toamna anului 2022, Ministerul Apărării Naționale a solicitat acordul prealabil al Parlamentului României pentru a alocă suma de 150 de milioane de euro în vederea achiziționării a două elicoptere H215M cu capacități de luptă la suprafață destinate Forțelor Navale Române. La solicitarea site-ul de știri defapt.ro, Biroul de Presă al Ministerului Apărării a transmis că suma estimată pentru achiziția celor două elicoptere
H215M pentru Forțele Navale Române include și costurile asociate cu achiziționarea și instalarea echipamentelor specifice capabilității de luptă anti-navă la suprafață. De asemenea, în această sumă sunt cuprinse și cheltuielile pentru suportul logistic integrat necesar operării elicopterelor și a sistemelor de armament, precum și instruirea personalului navigant și asigurarea stocurilor de muniție pentru sistemele de luptă. Conform MApN, prețul final al elicopterelor H215M destinate Forțelor Navale Române este diferit de prețul unui elicopter similar produs pentru uz civil întrucât include echipamente și capacități specifice necesare pentru utilizarea lor în context militar. Se menționează, de asemenea, că sistemul de rachete și muniția asociată, evaluate la peste 30 de milioane de euro pentru cele două elicoptere, vor fi furnizate de filiala italiană a companiei franceze MBDA. Prin această achiziție, Ministerul Apărării Naționale a declarat că a creat oportunitatea de a implica industria națională de apărare, prin intermediul producătorului autohton de aeronave IAR Brașov. Acesta beneficiază de exclusivitate pentru vânzarea în România a elicopterelor H215M produse de fabrica Airbus Helicopters. MApN afirmă că cele două elicoptere vor fi configurate la Brașov în mod special pentru a executa orice tip de misiune deasupra mării și în orice condiții hidrometeorologice, inclusiv în condiții de givraj. De asemenea, acestea vor dispune de capabilități de lovire la suprafață la distanțe foarte mari.


Cele două elicoptere achiziționate vor fi integrate pe fregatele de Tip 22, achiziționate din Marea Britanie, Regina Maria și Regele Ferdinand. Aceste fregate urmează să beneficieze de modernizări, inclusiv prin adăugarea de noi senzori. De asemenea, vor fi echipate cu lansatoare verticale MK41 VLS (Vertical Launch System) destinate rachetelor antiaeriene și cu sisteme de de tip Naval Strike Missile.
Cele două contracte de achiziții reprezintă o etapă semnificativă pentru evoluția Forțelor Armate Române. Aceste echipamente vor aduce noi capabilități esențiale pentru provocările care se întrevăd în viitorul apropiat în zona Mării Negre. În plus, o altă capabilitate esențială pe care România se va concentra este reprezentată de sistemele de tip Short-Range Air Defense pentru care licitația a fost amânată pentru luna februarie. Această decizie vine în contextul în care România se confruntă cu o situație extrem de precară în ceea ce privește disponibilitatea sistemelor antiaeriene cu rază scurtă moderne. Introducerea unor astfel de sisteme va aduce o îmbunătățire semnificativă a capacităților de apărare antiaeriană împotriva amenințărilor de tipul dronelor.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *