Proiect de lege la Chisinau. Amenzi pentru nerespectarea limbii române

, ,
 

limba romanaDeputaţii liberali Ana Guţu şi Valeriu Munteanu propun printr-o iniţiativă legislativă modificarea Codului Contravenţional prin introducerea unei sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în materialele publicitare. Prezentarea, producerea sau difuzarea publicităţii care nu întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia lingvistică urmează a fi sancţionată cu amendă de la 20 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice. Legislaţia din domeniul publicităţii şi legislaţia lingvistică stabilesc cadrul legal pentru prezentarea, producerea şi difuzarea publicităţii. Legea cu privire la publicitate prevede ca publicitatea să fie difuzată în limba română, iar, la dorinţa furnizorului de publicitate, şi în alte limbi în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. În acelaşi timp, Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova stipulează că „textele afişelor, anunţurilor publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală se scriu în limba de stat şi, în caz de necesitate, se traduc în limba rusă, iar în localităţile respective — în limba de stat, precum şi în limba găgăuză sau în cea rusă”, iar „corpul caracterelor din textele scrise în limba de stat nu trebuie să fie mai mic decât cel al caracterelor din textele scrise în alte limbi”.

Limba rusă domină limba română

Potrivit autorilor, aceste norme sunt deseori ignorate în lipsa unor sancţiuni legale, iar localităţile din Republica Moldova sunt împânzite de mii de panouri publicitare, anunţuri, avize, afişaj, denumiri de firme, magazine, baruri, cafenele, restaurante, etichete, meniuri etc., scrise doar în limba rusă, astfel încălcându-se în mod grosolan dreptul la informare a majorităţii, vorbitori de limbă română. „Trebuie să constatăm, cu regret, că deşi majoritari, vorbitorii de limbă română sunt deseori supuşi discriminării prin afişajul informaţional necorespunzător, care încalcă, printre altele, şi dreptul la informare a acestor cetăţeni. Or, dominarea limbii ruse în detrimentul limbii de stat creează un dezechilibru lingvistic, acesta fiind determinat inclusiv de lipsa de consecinţe defavorabile prevăzute de legislaţie pentru cei care nu respectă dispoziţiile legale”, se precizează în nota informativă a iniţiativei legislative.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *