Pe teritoriul Uniunii Europene sunt peste 4,28 milioane de ucraineni care beneficiază de protecție temporară

de | dec. 16, 2023 | Știri | 0 comentarii

Invazia rusă în Ucraina începută în data de 24 februarie 2022 a impus milioane de oameni să-și părăsească locuințele, fiind nevoiți să fugă din calea războiului. Cei mai mulți ucraineni și-au regăsit refugiul în țările membre ale Uniunii Europene. În fața imensului flux de refugiați, statele membre ale Uniunii Europene au acționat prompt, activând, la […]

Invazia rusă în Ucraina începută în data de 24 februarie 2022 a impus milioane de oameni să-și părăsească locuințele, fiind nevoiți să fugă din calea războiului. Cei mai mulți ucraineni și-au regăsit refugiul în țările membre ale Uniunii Europene.

În fața imensului flux de refugiați, statele membre ale Uniunii Europene au acționat prompt, activând, la data de 4 martie, Directiva privind protecția temporară. Aceasta a reprezentat una dintre cele mai rapide decizii luate de Bruxelles în gestionarea crizei umanitare. Este remarcabil faptul că această directivă nu este o inițiativă recentă. Actul legislativ a fost adoptat pentru prima dată în anul 2001, ca rezultat al războaielor sângeroase din Balcanii de Vest. În urma unui consens al miniștrilor europene, Directiva privind protecția temporară a fost prelungită până în data de 4 martie 2025. Decizia a fost adoptată la 19 octombrie 2023.

Protecția temporară, ca un mecanism de răspuns la situații de urgență umanitară, are ca obiective fundamentale atât acordarea imediată a protecției persoanelor strămutate, cât și reducerea presiunii asupra sistemelor naționale de azil din statele membre ale comunității europene. Această inițiativă aduce cu sine beneficii semnificative pentru cei vizați, oferindu-le drepturi de rezidență și facilitând-le accesul la locuințe. Pe lângă aceste aspecte esențiale, ei beneficiază de protecție socială, acces la educație și asistență medicală cuprinzătoare. De asemenea, beneficiarii acestei directive au dreptul de a participa la piața forței de muncă, contribuind astfel la integrarea lor în comunitatea gazdă. Conform statisticii olandeze, la data de 1 mai 2023 aproximativ 68% dintre refugiații ucraineni, cu vârstă între 15-64 de ani, s-au angajat în câmpul muncii.1

Protecția temporară se acordă automat, însă beneficiarii trebuie să solicite un permis de ședere în țara în care se află. De asemenea calitatea de beneficiar nu îngrădește persoanele să solicite statutul de refugiat sau alte forme de protecție disponibile în țările UE.2

Conform celor mai recente date furnizate de Eurostat din octombrie, pe teritoriul Uniunii Europene se află peste 4,28 milioane de ucraineni care beneficiază de protecție temporară. Germania a devenit țara de refugiu pentru 1.215.365 de cetățeni ucraineni, Polonia găzduiește 960.620, iar Cehia 357.960. Pe teritoriul României se află 142.340 de cetățeni ai țării vecine. Din cifra totală, peste 361.000 sunt bărbați cu vârsta între 18 și 64 de ani, ce echivalează cu un procent de 8,2%.3 Pentru sprijinirea refugiaților, s-a alocat o sumă elocventă de aproximativ 17 miliarde de euro, reprezentând o parte considerabilă din totalul ajutorului acordat de Uniunea Europeană și statele membre, care însumează 85 miliarde de euro. O contribuție majoră a venit direct din bugetul european, totalizând 31 miliarde de euro și acționând ca suport financiar, economic și umanitar.

Statele membre au oferit în mod individual granturi și împrumuturi în sumă de 9,4 miliarde euro. O altă contribuție majoră vizează ajutorul militar, care este în valoare de 27 miliarde de euro. Livrarea de arme a fost o decizie istorică adoptată de Bruxelles, fiind un precedent la nivelul Uniunii.4

Pe lângă asistența materială furnizată Kiev-ului, Consiliul European a acordat și un sprijin diplomatic și moral, deschizând negocierile de aderare cu Ucraina. Această decizie confirmă faptul că statele membre ale Uniunii rămân solidare cu poporul ucrainean și vă oferi sprijin cetățenilor ucraineni care se află în Ucraina și celor aflați pe teritoriul UE.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *