Noi proteste si arestari in Rusia. Moscova reactioneaza dur la comentariile SUA

, ,
 

proteste moscova 2Ministerul rus de Externe a catalogat drept “inacceptabile” criticile Casei Albe şi ale Departamentului de Stat american în legătură cu modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare din Rusia. Între timp, la Moscova şi la Snakt Petersburg, au avut loc noi proteste ale opoziţiei, forţele de ordine oprând sute de arestări. “Declaraţiile secretarului de Stat american, Hillary Clinton, şi comentariile reprezentanţilor Casei Albe sunt inacceptabile”, consideră Ministerul rus de Externe. “Diplomaţia rusă speră că partea americană se va abţine pe viitor să formuleze critici inamicale şi cere Washingtonului să renunţe la stereotipuri depăşite”, precizează comunicatul, subliniind că sistemul electoral american “nu reprezintă un exemplu de deschidere şi de dreptate”.
Intervenind la Vilnius cu ocazia unei reuniuni a OSCE, Hillary Clinton a declarat marţi că scrutinul din Rusia nu a fost “nici liber, nici echitabil”. Anterior, Washingtonul exprimase preocuparea în legătură cu modul în care s-au desfăşurat alegerile din Rusia. Potrivit misiunii OSCE, alegerile parlamentare din Rusia, câştigate de formaţiunea Rusia Unită cu 49,54% din voturi, au fost marcate de ”încălcări frecvente în timpul numărării voturilor, inclusiv ”prin umplerea urnelor”. ”Concurenţa politică a fost limitată şi neechitabilă” în timpul campaniei electorale, mai susţine OSCE, care scoate în evidenţă ”lipsa independenţei” autorităţilor electorale şi a presei din Rusia. “Cetăţenii ruşi merită să aibă parte de o anchetă în ceea ce priveşte semnalările credibile ale fraudelor electorale şi ale manipulărilor; sperăm că autorităţile ruse vor acţiona în acest sens”, a mai declarat, la Vilnius, Hillary Clinton.

Alegeri “libere si democratice”

În schimb, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că alegerile au fost libere şi democratice. El a declarat marţi că sistemul politic rus nu este “problema Occidentului”, ca reacţie la raportul OSCE. “Să supravegheze alegerile, să semnaleze neregulile este un lucru, dar starea sistemului politic nu este problema lor”, a declarat Medvedev. “Curând, o să înceapă să ne spună şi cum să ne scriem Constituţia”, a mai declarat Medvedev.
Konstantin Kosacev, preşedintele comisiei de politică externă din Duma de Stat, a ameninţat că, în cazul în care SUA vor acorda ajutor forţelor politice din Rusia, numite “democratice” de către Hillary Clinton, Moscova va “reacţiona dur şi consistent”. Kosacev a caracterizat drept “ciudate” şi periculoase pentru “îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale” declaraţiile secratarului de stat american, transmite Ria Novosti.

Sute de arestări

Începând cu seara zilei de duminică, 4 decembrie, când în Rusia au avut loc alegeri parlamentare, opoziţia protestează. În Moscova, au avut loc, deja, o serie de mitinguri neautorizate de autorităţi. Poliţia a decis să restabilească ordinea prin violenţă. În primele trei zile de proteste au fost reţinuţi peste 500 de protestatari, mulţi din ei au fost bătuţi cu cruzime. Pentru „protecţia ordinii publice” în Moscova au intrat şi trupe armate – divizia „Dzerjinski”, subordonată ministerului de interne.
Peste 15.000 de activişti ai mişcărilor de tineri „Naşîi” şi „Stal” s-au adunat în Piaţa Manej, pentru a susţine partidul „Rusia Unită”, al lui Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev. Susţinătorii partidului şi Frontul Popular Rusesc au desfăşurat marţi seară un miting  în centrul Moscovei, a menţionat Andrei Vorobiov, şeful Comitetului Executiv Central al Rusiei Unite. Manifestări de acest gen sunt programate şi pentru miercuri.
Opoziţia a organizat marţi seară un nou miting în centrul Moscovei. „Rusia lui Putin va deveni istorie”, scriau organizatorii pe Facebook. Peste 5.000 de persoane au confirmat participarea la eveniment. La mitingul de luni au participat 8.000 de persoane, aproximativ 300 fiind arestate. Acestea sunt ţinute în secţia poliţiei „Taganskaya” fără alimente şi fără îngrijiri medicale, scria, pe Twitter, Gazeta.ru, citată de Hotnews.md. Tot marţi, mai multe publicaţii şi bloguri ale opoziţie democratice din Rusia au fost indisponibilizate prin atacuri de tip DoS (“denial-of-service”), la fel ca şi în ziua alegerilor.

Moscova, militarizată

La Moscova, au fost intensificate rezervele mobile de poliţişti, inclusiv cu trupe din teritorul Federaţiei, ca urmare a mişcărilor de protest anunţate, au comunicat organele de ordine moscovite. Poliţia moscovită lucrează în regim de alertă de pe 1 decembrie. Potrivit datelor Serviciului de Presă al Departamentului principal de Interne al Moscovei, la manifestări vor acţiona 51.500 de angajaţi ai poliţiei şi două mii de militari.
Militarii se vor afla în Moscova până la anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor parlamentare, a declarat şeful direcţiei pentru colaborarea cu presa al ministerului de Interne rusesc, Oleg Elnikov. Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov a afirmă că rezultatele vor fi făcute publice până sâmbătă, 10 decembrie.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *