Introducere

Asigurarea securității reprezintă angajamentul primordial al statului în fața cetățenilor. Prin definiție securitatea reprezintă lipsă unui pericol, sentimentul de-a fi la adăpost. Conceptul de securitate s-a ramificat în ultimele decenii. Dacă sensul vechi se rezuma doar la forța militară, acum vorbim de securitatea: economică, cibernetică, politică, informațională etc. Diversificarea sectorială și dinamismul contextual impun noi abordări și concepte privind securitatea, care variază de la stat la stat în dependență de priorități și interese. Prin urmare, interpretarea conceptului de securitate reprezintă un caz particular, fapt ce se reflectă în strategia națională de securitate a țărilor. Strategiile naționale reprezintă baza pentru elaborarea politicilor publice. Documentul trasează vectorii principali pe care îi va urma statul și evidențiază riscurile, amenințările cu care se confruntă în prezent. De regulă, strategia este actualizată la o perioadă clar definită de timp și subliniază noile provocări la adresa securității. În acest sens, strategia națională de securitate este un instrument definitoriu în planificarea, adoptarea și implementarea politicilor și raționamentelor decizionale.
Pentru o comprehensivitate a legăturii dintre deciziile statului și strategia națională de securitate vom analiza evoluția strategiei de securitate a Federației Ruse în ultimii 20 de ani. Kremlinul s-a confruntat cu numeroase provocări de securitate, de la amenințări reale de separatism, atacuri teroriste și instabilitate internă la contestarea ordinii internaționale actuale și încercarea de reafirmare în calitate de putere mondială. În cazul Rusiei este foarte important de luat în calcul o serie de evenimente care au avut un impact major asupra strategiilor de securitate ruse: criza economică din anii ’90, războaiele cecene 1994-1996 și 2000-2009, bombardarea Belgradului (1999), atacurile teroriste (2002, 2004, 2010), extinderea blocului NATO, invadarea Georgiei în 2008, anexarea Crimeii 2014, implicarea în conflictul din Siria (2015), sancțiunile UE și SUA (2014 și 2022), escaladarea tensiunilor cu statele vestice, războiul din Ucraina din 2022.
În Rusia, strategia de securitate națională are un termen de 6 ani și este elaborată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse împreună cu celelalte instituții competente. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie semnat de președinte.

Strategia națională de securitate a Federației Ruse (2000-2021)

La începutul anului 2000 a fost adoptat „Conceptul de securitate națională a Federației Ruse” (Концепция национальной безопасности Российской Федерации). Conform definiției, „Conceptul” este un sistem de opinii privind asigurarea securității individului, societății și statului în Federația Rusă împotriva amenințărilor externe și interne în toate sferele vieții. Actul are 26 de pagini și este structurat în 4 capitole:
1. Rusia în comunitatea mondială;
2. Interesele naționale ale Federației Ruse;
3. Amenințările la securitatea națională;
4. Asigurarea securității naționale.
În cadrul Conceptului sunt definite principalele noțiuni precum: securitate națională, interes național, interes de stat etc. În document sunt enumerate o multitudine de riscuri și amenințări de ordin intern și extern la adresa Rusiei. Unele din ele sunt repetate în mod frecvent în cadrul celor 4 capitole.
În plan mondial, Rusia a subliniat cele două tendințe de modelare a noului sistem internațional din anii 1990-2000: formarea unei lumi unipolare în frunte cu SUA și aliații săi și crearea unei lumi multipolare, cu mai multe centre de putere. Kremlinul a subliniat în primul capitol intenția sa fermă de a susține a doua tendință, deoarece considera periculos ca SUA să rămână singura superputere. Pe lângă experiența din perioada Războiului Rece, strategia de securitate națională a fost influențată puternic de alte două evenimente majore: bombardarea Belgradului de către forțele NATO și aderarea Poloniei, Cehiei și Ungariei la Alianța Nord-Atlantică.
În pofida faptului că URSS nu mai exista și statele din fostul bloc comunist s-au îndreptat rapid către o colaborare cu țările din Apusul Europei, Rusia considera zona ca sfera sa proprie de influență. Rapiditatea celor mai rebele republici socialiste, Polonia, Cehia și Ungaria de-a adera la NATO în martie 1999 din motive temeinice de securitate, au fost greu de acceptat de guvernul de la Moscova.
Operațiunea de bombardarea a Belgradului nu a avut un mandat ONU, fiindcă Rusia și-a folosit dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU. Kremlinul a fost atât de indignat de decizia Washington-ului de a folosi forța împotriva Serbiei, încât avionul cu o delegație rusă, în frunte cu prim-ministrul Evgheni Primakov ce se deplasa spre Washington, a făcut cale întoarsă chiar în timp ce traversa Atlanticul. Relațiile ruso-americane s-au deteriorat instant, Rusia considerând că acceptarea sa în cadrul statelor civilizate este doar un element de decor, iar extinderea NATO este un plan îndelungat elaborat de Casa Albă. Aceste două critici: extinderea NATO și ignorarea Rusiei în calitate de actor important la nivel internațional sunt reamintite în cadrul Conceptului de fiecare dată când vine vorba de politica externă.
Cele două episoade au reprezentat un punct fundamentul în politica externă a Federației Ruse. Sublinierea acestor două riscuri se observă în toate strategiile de securitate adoptate de Kremlin. Alte amenințări regăsite în cadrul strategiei de securitate de ordin extern sunt: proliferarea armelor, asigurarea securității nucleare, consolidarea relațiilor cu statele membre CSI și prevenirea conflictelor din fostul spațiu ex-sovietic.
În ceea ce privește planul intern, punctul cheie asupra căruia s-a focusat Conceptul a fost situația economică deplorabilă. Inflația în anul 1999 a atins cota de 85,7%, fapt ce s-a reflectat puternic în coșul de consum al rușilor. Puterea de cumpărare a scăzut la 5.914.3 $, în timp ce fostele state comuniste precum Polonia, Ungaria sau Cehia au înregistrat o putere de cumpărare de 10.040,9$, 10.873,2$ și respectiv 15.396.3$. Dificultatea economică a fost declarată culpabila principală a tuturor amenințărilor interne: instabilitate sociale, inegalitatea socială, corupția etc.
Terorismul nu a evitat nici teritoriul rus. Fenomenul s-a extins atât de mult, încât a devenit cea de-a doua amenințare asupra securității interne a statului. În anii 1992-1999 au fost săvârșite 69 de atentate teroriste, o medie de 0.72 de atentate pe lună. Numărul total de persoane care și-au pierdut viața în această perioadă este estimat la 700, dar organele de drept au început să înregistreze numărul de persoane decedate abia din anul 1994.
Un alt aspect intens discutat în strategia de securitate a Federației Ruse îl constituie crima organizată și instituțiile slabe ale statului. Pe fundalul războaielor cecene, a crizei economice și atacurilor teroriste rata criminalității a cunoscut cote exorbitante. În anul 2000, în Rusia existau 130 de organizații criminale extrem de periculoase ce se ramificau 964 de grupuri, care însumau 7.500 de oameni. În acel an, au fost înregistrate 2.952.400 de crime, dintre care 31.800 de omoruri și tentative de omor și 49.800 de provocări intenționate de vătămare corporală gravă. Din cauza perioadei de tranzit și a corupției, instituțiile statului nu erau suficient de puternice pentru a ține sub control crima organizata.
Alte laturi evidențiate în cadrul documentului sunt: dezvoltarea unei societăți democratice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenești, accesul la informații, modernizarea armatei, apărarea teritorială și suveranitatea statală.
Conceptul a reușit să traseze principalele direcții de politică spre care s-a îndreptat Rusia în primul deceniu al anilor 2000. Deși a evidențiat câteva riscuri de ordin extern, agenda a fost dominată de probleme interne. Notabil este și faptul că adesea în cadrul documentului se face trimitere către crearea unei societăți democratice, apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, integrarea în sistemul internațional. Strategia a fost valabilă până în anul 2009, când a fost substituită de „Strategia Națională de Securitate până în 2020”.
Strategia vine cu noi abordări privind conceptul de securitate. Introducerea este reprezentată de succesele obținute prin implementarea Conceptului: depășirea situației economice deplorabile, îmbunătățirea imaginei la nivel internațional, victoria împotriva separatismului, terorismului și întărirea instituțiilor de stat.
Noile obiective propuse nu mai fac referire la eforturi de resuscitare a statului ca în anul 2000, dar vizează obiectivele unui stat în ascensiune: afirmarea unei prezențe internaționale cât mai mari, îmbunătățirea standardelor de viață, dezvoltarea tehnologică, culturală etc. Conform noii sale strategii, Rusia vrea să devină un jucător major pe scena internațională și să-și poată exercita influența nu doar ca stat individual, dar și ca reprezentat al organizațiilor regionale și internaționale. De asemenea, statul rus se prezintă ca o alternativă a ordinii unipolare, continuând discursul cu privire la necesitatea unei lumi multipolare.
În plan extern zona CSI rămâne prioritară pentru Kremlin, dar Strategia vine cu o politică multivectorială. De exemplu sunt evidențiate importanța prezenței în cadrul structurilor regionale: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shanghai, G8, G20, OTSC etc. O altă prioritate a fost consolidarea Rusiei ca nucleu al integrării economice în zona Eurasiatică și solidificarea relațiilor cu Uniunea Europeană în domeniul: economic, securității externe și interne, educației, științei și culturii.
În perioada anilor 2000-2009, lista membrilor alianței Nord-Atlantice a fost completată de: România, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Croația și Albania. Aderarea fostelor state din blocul comunist și chiar a statelor din cadrul URSS a reprezentat o lovitură puternică pentru Kremlin, ce consideră zona ca una exclusivă. Odată cu aderarea țărilor baltice, pentru prima oară Rusia și NATO au deveni vecini. Extinderea NATO a fost prezentată drept cel mai mare risc extern identificat de autoritățile ruse la adresa securității naționale, catalogând extinderea infrastructurii NATO drept una „inacceptabilă”.
Un element nou în cadrul Strategiei ruse a fost legitimizarea utilizării resurselor naturale în calitate de instrument pentru atingerea intereselor naționale. Această decizie a fost luată în conformitate cu amplificarea luptei dintre națiuni pentru resursele naturale. De asemenea, partea rusă consideră că lupta pentru resurse ar putea face obiectul unui conflict armat.
În cadrul Strategiei Naționale de Securitate până în 2020, Rusia și-a evidențiat în mod clar poziția sa în politica externă. Obiectivul major a fost transformarea Federației Ruse într-un jucător mondial cu zone de influență exclusive. Prezența și impactul ei asupra proceselor globale trebuia să-i confirme statutul de mare putere. Am putut observa ca acest obiectiv a putut fi atins prin două metode: puterea blândă ce se manifestă prin cooperarea regională și internațională, integrarea economică, prezența în misiunile de pacificare etc și cea de-a doua în caz de nereușită folosirea presiunilor economice sau chiar a forței armate. Strategia de securitate precedentă a reușit să pregătească terenul pentru a asigura Rusiei o vizibilitate mai mare în acest sens, Rusia este stat fondator al unui număr mare de platforme și organizați precum: BRICS, Organizația de Cooperare de la Shangani, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Comunitatea Economică Eurasiatică etc. Moscova a reușit să-și diversifice ambianța unde ar putea să evolueze și să își facă simțită prezența, propunând o alternativă statele neutre sau ostile hegemoniei SUA.
În plan intern Rusia și-a propus atingerea a 3 mari ținte: dezvoltarea instituțiilor democratice; respectarea constituției, apărarea suveranității și integrității teritoriale; transformarea Rusiei în una din cele mai puternice state ale lumii.
Deși au fost stabilite 3 ținte, Strategia pune un accent puternic pe ultimul obiectiv. Kremlinul a evidențiat în mod expres ce înseamnă un stat puternic, menționând următoarele caracteristici: capacitatea militară, dezvoltarea tehnologiei de vârf și clasarea în top 5 cele mai mari economii ale lumii în materie de PIB nominal. Conform datelor Băncii Mondiale, Federația Rusă se clasa pe locul 11 după PIB-ul nominal în anul 2010, fapt ce confirmă posibilitatea atingerii obiectivului propus în Strategie. Tot din anul 2009 au început primele mențiuni cu privire la „substituirea produselor de import”. Documentul făcea trimitere doar la câteva categorii de produse: bunuri de larg consum, produse alimentare și farmaceutice. De asemenea, a fost propusă reducerea progresistă a exporturilor de materii prime și resurse naturale în favoarea procesării acestor la nivel național. În 2009, ponderea combustibilului și a produselor energetice a fost de 66,7% din totalul de exporturi rusești.
În mod tradițional, dezvoltarea capacității militare și modernizarea armatei a reprezentat a doua prioritate privind securitatea internă. Armata trebuia nu doar să asigure integritatea teritorială a statului, dar să fie și un garant al securității regionale, un rol pe care Rusia și l-a asumat mereu în spațiul ex-sovietic. Prin modernizare, Strategia presupune: îmbunătățirea calității serviciului militar, dotarea tehnologică, dezvoltarea infrastructurii militare și îmbunătățirea potențialului nuclear. În acest sens, în octombrie 2008 a fost lansat cel mai mare program de modernizare a armatei. Reforma a avut 3 etape (2008-2012, 2012-2015, 2015-2020) și a adaptat structurile militare în conformitate standardele moderne.
Riscurile interne au rămas asemănătoare cu cele din Concept: corupția, terorismul, proliferarea armelor, extremismul naționalist, religios sau etnic. Lista a fost completată de: acțiunile serviciilor de informații străine, care după versiunea Kremlinului au ca obiectiv reducerea suveranității Rusiei. Ca și în formatul precedent, documentul se încheie cu securitatea în domeniul tehnologiei, culturii, învățământului, ecologiei și sănătății.
În pofida faptului că documentul a fost planificat până în 2020, anexarea Crimeii în 2014 și sancțiunile vestice au impus o restructurare a strategiei de securitate. Astfel în ultima zi din anul 2015, Vladimir Putin a semnat „Strategia de Securitate a Federației Ruse”. Noua strategie avea o abordare complet diferită față de cele precedente.
Introducerea remarcă realizările în domeniul politicii externe: apărarea valorilor tradiționale, întărirea suveranității, rezistența economică împotriva sancțiunilor etc. Noile realizări sunt greu de evaluat în cifre și statistice, așa cum a fost în cazul strategiilor precedente. Distrugerea valorilor tradiționale nici nu se regăsea printre riscurile enumerate în strategia din 2009. Termenul de suveranitate este unul necuantificabil, fapt ce lasă mult loc de interpretare. În ceea ce privește sancțiunile vestice, economia rusească a rezistat, dar PIB-ul a cunoscut o cădere abruptă. În 2013 PIB-ul a atins un vârf istoric 2.29 trilioane $, în timp ce în 2015 a scăzut la 1.36 trilioane $, rezultat ce greu poate fi numit „realizare”.
Primul capitolul este dedicat riscurilor externe. Federația Rusă acuză SUA și aliații săi de acțiuni de destabilizare a Ucrainei și de construirea laboratoarelor militare-biologice pe teritoriul țărilor vecine. Noile realități geopolitice și progresul tehnologic creează noi riscuri la adresa securității rusești, ce se vede nevoită să înceapă o nouă cursă a înarmării pentru a-și putea exercita și mai departe cursul independent al politicii externe și interne.
Pe lângă câteva reminiscențe despre situația globală și problemele ecologice, toate riscurile și amenințările de ordin extern se reduc la lupta Rusiei împotriva SUA și aliaților ei. Rusia se prezintă drept o victimă a încercării ei de-a exercita o politică externă independentă, iar toate acțiunile ei sunt ilustrate drept măsuri pentru apărarea națională. Nu se mai face trimitere la dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, creare de noi platforme, lupta împotriva fenomenelor globale ca proliferarea armelor sau terorismul. Această strategie de securitate schimbă radical concepția de securitate în viziunea Kremlinului, concepție ce se rezumă la mitul cetății veșnic asediate.
Noua abordare de securitate atribuie o distincție deosebită forțelor armate. Necesitatea modernizării, utilizării tehnologiei de vârf și menținerea unei capacități de răspuns prompt sunt subliniate mereu când merge vorba despre suveranitatea statului. Majoritatea riscurilor de ordin intern au rămas similare: grupările extremiste, grupurile de crimă organizată, corupția, extremismul, separatismul, terorismul, dar totodată au fost puse în evidență o serie de riscuri noi, precum: acțiunile serviciilor străine de colectare a informațiilor și destabilizare, acțiunile legate de utilizarea tehnologiilor de comunicare și informare care răspândesc ideologia fascistă.
În scopul garantării securității și implementării măsurile necesare, statul revendică necesitatea să concentreze mai multă putere în mâinile proprii, prin serviciile de securitate și instituțiile responsabile de aplicarea legii. Aceste structuri trebuie să prevină și să identifice vulnerabilitățile și amenințările într-o etapă prematură, pentru a asigura un grad înalt al securității sociale.
În domeniul economic principalele vulnerabilități au rămas a fi: competitivitatea scăzută a produselor naționale, exporturile de materii prime, sistemul financiar vulnerabil, decalajul tehnologic notabil față de alte state etc. În scopul apărării producției naționale autoritățile au planificat să reducă dependența față de partenerii economici prin substituirea produselor de import și încurajarea producției naționale. Deși politica de substituire a început să fie discutată din 2012, aceasta nu a ocupat un loc primordial în politica rusă. Ca răspuns la primul val de sancțiuni din 2014, Kremlinul a creat Comisia guvernamentală pentru înlocuirea importurilor, organ responsabil cu implementarea politicilor de înlocuire a importurilor.
În vara anului 2021 a fost adoptată actuala strategie de securitate a Federației Ruse. Documentul evidențiază tensiunile geopolitice și economice la nivel global. În linii generale, retorica a rămas una asemănătoare: țările vestice încearcă să-și mențină hegemonia într-o lume în care multipolaritatea devine o realitate incontestabilă. Sancțiunile și acțiunile ostile ale occidentalilor vizează stabilitatea internă, economia și valorile tradiționale ruse.
Printre noile realizări sunt enumerate: scăderea numărului de atacuri teroriste, întărirea poziției Rusiei în calitate de putere mondială, coeziunea societală, anticiparea acțiunilor externe de destabilizare a situației interne, sustenabilitatea economică și rezistența în fața presiunilor occidentale.
Kremlinul acuză statele „neprietenoase” că duc o campanie de dezinformarea cu privirea la politica Moscovei și că încearcă să echivaleze Rusia cu imaginea unui rău absolut. De asemenea, cataloghează drept un risc tentativele acestor țări de fragmentare a spațiului CSI și promovarea narativelor anti-ruse în regiune ce ar putea să fie catalizatorul unui conflict regional sau global.
O altă amenințare externă subliniată constă în degradarea morală a liderilor politici occidentali care atentează la valorile tradiționale ruse, denaturează istoria, reabilitează fascismului și incită la ură. Rusia se vede izolată nu doar la nivel economic, dar și cultural. Limitarea utilizării limbii ruse, impunerea de sancțiuni asupra sportivilor, interzicea surselor de informare rusești sunt principalele argumente aduse de Kremlin în acest sens.
În plan intern agenda de securitate rusă a rămas identică cu cea precedentă. Pe lângă amenințările precedente: vulnerabilitățile economice, atacurile terorist, corupția, extremismul, gradul ridicat de criminalitate, capătă o însemnătate tot mai mare domeniul securității informaționale. Atacurile cibernetice asupra instituțiilor de stat, distribuirea informațiilor cu caracter extremist, ce încurajează tulburările în masă, sinuciderea și alte elemente destabilizatorii sunt amenințările majore. Pentru a distruge monopolul companiilor transnaționale statul rus și-a propus să reducă tehnologia și tehnica utilizată în telecomunicații de proveniență străină. În viziunea guvernanților ruși, crearea unui sistem propriu, unui „Internet național” ar reduce scurgerea de informații, ar permite identificarea și prevenirea persoanelor rău intenționate și ar întări suveranitatea statului.
În domeniul economic se pune accent pe atragerea capitalului de investiții, întărirea statului ca actor principal, îmbunătățirea nivelului de viață a cetățenilor și utilizarea tehnologiilor avansate. Conform strategiei de securitate pentru a atinge obiectivele economice statul prevede următoarele acțiuni: amplificarea procesului de substituire a produselor de import, întărirea propriului propriul sistem financiar, reducerea dependenței față dependența de dolarul american și și dezvoltarea infrastructurii.
În concluzie putem observa că strategia de securitate a Federației Ruse a înregistrat schimbări majore din 2000 până în prezent. De la o deschidere totală către lumea externă la o politică autarhică, de la a 20-a economie a lumii a reușit să devină a 8-a putere economică în 2022. Câteva evenimente au marcat atât de puternic strategia de securitate a Rusiei încât amenințările percepute se regăsesc în fiecare strategie. În cadrul amenințărilor externe nerespectarea dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU, bombardarea Belgradului, aderarea statelor din Europa Centrală și de Est la NATO, zonă de influență considerată drept una exclusiv rusească și anexarea Crimeii în 2014 au fost punctele de cotitură în cadrul elaborării politicilor de securitate externă a Rusiei. Drept rezultat putem observa un narativ foarte bine evidențiat în cadrul tuturor strategiilor: dorința Rusiei de a redeveni un jucător major în cadrul proceselor internaționale, cu o prezență cât mai vizibilă prin care să își demonstreze statutul de mare putere și lupta ei împotriva hegemoniei statelor vestice. Kremlinul punctează de fiecare dată că nu a acceptat și nu va accepta niciodată să ducă dialoguri de pe poziția numărul doi.

Repercusiunile noii abordări

În pofida faptului că Kremlinul a optat la început pentru o colaborare mai strânsă cu statele europene, iar rezultatele acestor colaborări se pot observa atât în prezența Rusiei pe scena politică a Europei, cât și în creșterea PIB-ului, a puterii de cumpărare și volumului comercial cu terții, Moscova a decis schimbarea radicală a politicile de securitate în 2014. Până la acel moment, cele mai mari amenințări erau de ordin intern, în mod deosebit ce ținea de domeniul economic. Problemele reale cu care se confruntă Rusia (corupția, terorismul, radicalismul, cele de ordin economic) au fost surclasate treptat de tematici de tip extern. Obiectivele clare precum creșterea nivelului de trai, a PIB-ului, reducerea atacurilor teroriste au trecut în plan secund, fiind devansate de scopuri greu de cuantificat (suveranitatea statului, lupta împotriva agenților străini, apărarea valorilor tradiționale) sau de scopuri nerealizabile într-o lume globalizată (substituirea produselor de import). Focusarea pe probleme externe și încurajarea retoricii naționaliste l-au ajutat pe Vladimir Putin să-și mențină o popularitate ridicată în rândul cetățenilor ruși, legitimând astfel inamovibilitatea puterii.
Consecințele stabilirii unei agende de securitatea cu priorități haotice se răsfrânge asupra societății ruse. În primul rând, sub pretextul îndeplinirii obiectivelor de securitate, Duma de Stat a adoptat o serie de legi care limitează drepturile și libertățile cetățenilor, garantate de constituție. De exemplu, în prezent legea privind manifestările publice impune ca orice protest ce urmează să fie desfășurat, trebuie să primească acordul autorității, în caz contract participanții devin pasibili de un dosar penal. Dacă o persoană participă la 3 astfel de evenimente în mai puțin de 6 luni riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 300.000 de ruble. De asemenea legea interzice protestele în preajma clădirilor administrative. În 2019, pe masa judecătorilor ruși au ajuns 4974 de dosare privind încălcarea acestei legi.
La sfârșitul anului 2019, Duma de Stat a adoptat și legea „internetului suveran”. Noul act legislativ prevede crearea unui internet național care forțează providerii să instaleze un dispozitiv care să dirijeze traficul internetului spre puncte controlate de stat. La modul practic, toate companiile trebuie să-și stocheze datele, informațiile pe care le dețin pe servere rusești. Doi ani mai târziu Rusia a testat cu succes deconectarea de la internetul global, fapt ce confirmă intenția guvernului de-a pune în practică legea „internetului suveran”.
În al doilea rând, societatea rusă a pierdut din punct de vedere economic. Deși statele occidentale au fost puse în fața faptului împlinit în 2014, sancțiunile au influențat puternic economia rusească. În 2013 Federația Rusă a atins cel mai înalt nivel al PIB-ului 2.29 trilioane $, un venit pe cap de locuitor de 15.974 $. Acești indicatori nu au fost atinși nici până la ora actuală. Rubla rusească s-a devalorizat de peste 2 ori. La sfârșitul anului 2013, 1$ valora 33 de ruble, iar la sfârșitul anului 2021, un dolar valora 73 de ruble. În pofida restricțiilor economice, a scăderii PIB-ului, statul rus a reușit să atenueze șocurile economice. De exemplu puterea de cumpărare și indicele dezvoltării umane au înregistrat regrese doar în primii doi ani de sancțiuni, după care au înregistrat progrese. Deși sancțiunile nu au fost printre cele mai dure și nu au provocat tulburări mari în societatea rusă, cu siguranță că progresul economic și nivelul de trai ar fi înregistrat performanțe mult mai mari.
În cel de-al treilea rând Rusia nu a reușit să obține progrese mari privind obiectivele interne stabilite în cadrul agendelor de securitate. Conform raportului organizației non-guvernamentale Transparency International, Rusia a acumulat doar 29 din cele 100 de puncte privind indicele de percepție a corupției, împărțind locul 136 din 180 împreună cu Mali, Liberia și Angola. Nici la capitolul combaterea criminalității nu au fost înregistrate îmbunătățiri majore. În anul 2021 au fost înregistrate 2.004.404 de crime, dintre care 7332 de omoruri și atentate de omor. Aceste cifre i-a conferit locul de top în Europa și locul 32 în lume în conformitate cu indicele criminalității, fiind urmată de Serbia și Ucraina.
Prin urmare, putem observa că Rusia nu a reușit să-și îndeplinească complet obiectivele de securitate privind politica internă. Deși a înregistrat progrese privind reducerea numărului de atacuri teroriste, 135 de atentate în 2000 la 43 în 2019, a numărului de omoruri și infracțiuni grave de 4 ori, guvernul rus a reușit să rezolve probleme care atentau direct la viața individului, însă nu a pus un accent puternic pe creșterea bunăstării. Prioritatea de a crea din nou un imperiu după un manualul utilizat în secolul XIX, de revitalizare și afirmare a rolului națiunii ruse și a valorilor rusești au demonstrat că sunt incompatibile cu realitățile și provocările actuale.

Amenințările actuale de securitate

Declanșarea fazei active a războiului împotriva Ucrainei în data de 24 februarie 2022 a anulat o mare parte din realizările Kremlinului în domeniul securității. Noile legi privind interzicerea protestelor, mobilizarea parțială, atacurile/atentatele săvârșite pe teritoriul legitim al Federației Ruse, răscoala unui grup de mercenari înarmați, noile sancțiuni, izolarea diplomatică au diversificat amenințările de securitate și le-au amplificat pe cele existente.
Acțiunile derulate de guvernul rus în ultimele 18 luni au încălcat contractul social nescris dintre autorități și cetățeni, care se rezuma la detașarea indivizilor de la viața politică în schimbul asigurării stabilității, securității și neamestecul statului în viața personală. Sancțiunile economice, restrângerea drepturilor de exprimare, corupția și alte dificultăți cu care se confruntă un cetățean rus îngreunează viața cotidiană, însă aceste provocări au început a fi percepute ca o normalitate în care societatea rusă a reușit să-și găsească zona de confort. De asemenea, încurajarea naționalismului și narativului de ultim bastion al valorilor creștine au alimentat încrederea cetățenilor că președintele ia cele mai bune decizii pentru viitorul țării. Amenințările asupra cărora erau supuși cetățenii ruși nu vizau în mod fizic individul, nu exista un risc major de eliminare a acestuia. Chiar și primele luni de război au fost percepute ca un conflict într-o zonă îndepărtată ce nu se va răsfrânge asupra siguranței proprii.
Înăsprirea restricțiilor privind protestele, catalogarea drept „agent străin” pentru opinii necorelate cu vectorul oficial, riscul condamnării penale până la 15 ani pentru discreditarea forțelor armate ruse și alte reglementări nu au reușit să producă un impact echivalent cu decizia lui Vladimir Putin din data de 21 septembrie, ziua mondială a păcii, când a anunțat mobilizarea parțială. Decizia președintelui a venit la doar 8 zile după ce purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că „mobilizarea nu este luată în considerare”.
Scopul deciziei a fost mobilizarea a 300.000 de rezerviști, care urmau să fie trimiși pe frontul din Ucraina. La sfârșitul lunii decembrie, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a declarat că în perioada 21 septembrie 30 octombrie au fost mobilizați 300.000 de rezerviști și 18.000 de voluntari. Însă ministrul nu a subliniat faptul că Rusia a pierdut 454.000 de oameni în prima jumătate a anului 2022 din cauza migrației, iar după anunțarea mobilizării parțiale încă 600.000-700.000 de persoane au părăsit teritoriul Federației Ruse.
Un alt moment cheie este reprezentat de faptul că ordinul de mobilizare parțială nu a fost anulat, deși acesta și-a atins obiectivul. În urma unei cercetări publicate în luna martie, instituția de presă Mediazone a estimat că au fost mobilizați cel puțin 527.000 de bărbați. La ora actuală este imposibil de estimat numărul real de soldați ruși ce se află pe teritoriul Ucrainei, la fel cum este imposibil de evaluat și numărul de victime. În luna iunie 2023, Serghei Șoigu a raportat că numărul contractelor semnate cu ministerul apărării a atins cifra de 114.000, iar alte 52.000 de persoane se află în instruire.
Astfel, procesul de recrutare atinge sute de mii de bărbați ruși, iar prin intermediul lor și familiile acestora. Narativele de la televizor sau afirmațiile făcute de autorități devin tot mai contestabile, din moment ce o masă atât de mare de oameni au acces direct la informații de pe front. Războiul s-a transformat dintr-o dezbatere de seară la televiziunea națională într-o amenințare directă. Scenariul în care o rudă sau cunoscut să fie trimis la război nu mai este o relatare din cărțile de istorie și nici un scenariu puțin probabil, dar o amenințare directă asupra cetățeanului. O amenințare în urma căruia cetățeanului nu-i sunt doar limitate drepturile sau reduse veniturile, dar este supus riscului să fie omorât.
Dezorganizarea procesului de mobilizare parțială din Rusia a scos la iveală o serie mare de neajunsuri ale sistemului. În primăvara anului 2023, autoritățile ruse au făcut primii pași pentru a manageria procesul de recrutare și mobilizare în viitor. În data de 14 aprilie 2023, Duma de Stat a aprobat o nouă lege cu privire la încorporarea în armată. Noua lege vizează cea mai utilizată platformă digitală de stat, Portalul Unificat al Serviciilor Statale și Municipale, numit în mod simplu „gosuslughi”. Portalul este administrat de guvern pentru a oferi informații despre serviciile și funcțiile de stat și municipale, departamente, precum și pentru a furniza servicii în formă electronică. Peste 103 milioane de ruși au cont creată pe platforma guvernamentală, adică peste 70% din populație. Noua lege prevede înserarea unui serviciu nou, posibilitatea de-a trimitere ordinului de chemare către toți cetățenii apți de serviciul militar. Ordinul de chemare este trimis către utilizator printr-o simplă notificare, fapt prin care este obligat să se prezinte la centru militar.
Până la adoptarea legii, procesul decurgea într-un mod tradițional. Un reprezentat al comisariatului militar trebuia să înmâneze personal cetățeanului ordinul de chemare pentru ca acesta să fie obligat să se prezinte la centrul militar. Noua lege substituie forma tradițională cu cea digitală. Biroul militar de înregistrare și înrolare va crea un profil digital pentru fiecare cetățean. Profilul va conține informațiile de baza: numele, vârsta, nivelul de studii, starea de sănătate etc. După crearea unui astfel de profil va putea fi trimisă notificarea prin platforma „gosuslughi” către cetățeni, prin care se solicită prezența la centrul militar. Notificarea nu presupune în mod expres încorporarea sau mobilizarea cetățeanului. Aceasta poate să facă subiectul mai multor solicitări, de exemplu clarificări privind documentele din prezent, însă prezența fizică rămâne obligatorie. Ordinul de chemare se consideră înmânat după 7 zile de la trimiterea notificării. Nu contează dacă mesajul a ajuns, dacă a fost deschis sau citit de către destinatar. După expirarea termenului de 7 zile cetățeanului îi este interzis părăsirea țării. După alte 20 de zile în care cetățeanul nu s-a prezentat la centrul militar se impun o serie de restricții drastice, precum: imposibilitatea înființării unei întreprinderi individuale, cumpărarea și vânzarea imobilelor, acordarea unui credit bancar, suspendarea permisului de conducere. Această lege nu se referă doar la tinerii care urmează să îndeplinească serviciul militar în termen, dar se răsfrânge asupra tuturor persoanelor care pot fi mobilizate în caz de război.
La sfârșitul lunii iulie, Duma de Stat a Federației Ruse a aprobat modificările privind încorporarea în armată. Noile amendamente înăspresc pedepsele pentru cei care încearcă să evite serviciul militar. A fost ridicat plafonul de încorporare, cu 3 ani. Toți bărbații ruși cu vârsta între 18 și 30 de ani vor fi obligați să îndeplinească serviciul militar. Amenda pentru cei care nu se prezintă la birourile militare în termen a crescut până la 30.000 de ruble (318$), anterior amenda maximă era de 3.000 de ruble. Amenzile se răsfrâng și asupra angajatorilor. Dacă o persoană juridică furnizează informații greșite biroului militar cu privire la angajați sau îi ajută prin alte metode să se eschiveze de la serviciul militar, persoana juridică riscă o amendă de 400.000 de ruble.
Primul proiect legislativ va elimina erorile mobilizării parțiale și va contribui la selecționarea noilor recruți și monitorizarea rezerviștilor. Autoritățile vor avea o imagine cât se poate de clară asupra resursei umane disponibile. Cel de-al doilea proiect este complementar, acesta mărește numărul recruților, rezerviștilor și vine cu pedepse mai mari pentru cei care vor să se eschiveze de la serviciul militar. Astfel este pregătit terenul pentru o mobilizare „tăcută”, care nu va trebui anunțată în mod oficial, dar va putea fi implementată fără a provoca nemulțumirea în rândul cetățenilor.
Odată cu începerea războiului ruso-ucrainean, insecuritatea s-a răspândit și asupra teritoriul Rusiei. Regiunile Belgorod, Bryansk, Kursk, Rostov, Voronezh și Crimeea sunt cele mai afectate, deoarece se află în imediată apropiere de frontiera ucraineană. Atacurile cu drone, diversiunile, bombardamentele au devenit o normalitate. Doar de la începutul anului până la mijlocul lunii mai, pe teritoriul Federației Ruse și Crimeii au fost săvârșite 57 de diversiuni. În lunile mai-iunie, Grupul de Voluntari Ruși, unitate paramilitară, a reușit de câteva ori fără nici un impediment să violeze frontiera rusă și să pătrundă pe teritoriul Rusiei. Dronele ucrainene au reușit să lovească clădiri din Moscova, inclusiv Kremlinul. Obiectivul lor nu a fost să producă pagube, ele au un efect psihologic, prin încercarea de a demonstra că nici o clădire nu se află în siguranță.
Preocupările externe au dus la neglijența amenințărilor interne. În cazurile privind atacurile ucrainene, diversiunile, spionaj au fost amenințări ce au fost luate în calcul din strat. Structurile de forță și autoritățile au o strategie privind combaterea acestor amenințării. În pofida acestor lucruri nu au reușit să anticipeze un risc intern, o răscoală pe teritoriul Federației Ruse. În seara de 23 iunie, grupul de mercenari Wagner în frunte cu Evghenii Prigojin au reușit doar în câteva ore să ia sub control orașul Rostov-pe-Don, care are o populație de peste 1,1 milioane de oameni și unde se află unul din cele 5 districte militare ale Forțelor Armate Ruse. Mercenarii au reușit să preia controlul fără a întâmpina nici o rezistență. Scopul acestei răscoale, conform lui Evghenii Prigojin, a fost destituirea din funcție a ministrului apărăii Serghei Șoigu și a șeful Statului Major General Valeri Gherasimov, pe care îi acuza de incompetență.
Cu acest obiectiv a pornit împreună cu câteva mii de militari însoțiți de o coloană de blindate, inclusiv tancuri, spre Moscova. În „Marșul Dreptății” trupele Wagner au doborât șase elicoptere și un avion de cercetare, cel puțin 13 de militari ruși și-au pierdut viața. Putin a numit răscoală „ o lovitură din spate” din partea „trădătorilor” și a afirmat că rebeliunea va fi înăbușită prin toate mijloacele posibile.
Alte tipuri de rezistență în drumul spre Moscova coloana Wagner nu a întâmpinat. Distanța dintre Rostov și Moscova este de peste 1080 km, iar trupele Wagner și-au întrerupt brusc marșul, ajungând la 200 km de capitala rusă. Datorită negocierilor dintre Lukașenko și Prigojin a fost prevenit un război civil în Rusia. Deși răscoala a durat doar o zi, aceasta a scos în evidență vulnerabilitățile de securitate cu care se confruntă Rusia pe teritoriul său. Un grup de mercenari, care a fost sponsorizat de către guvernul rus a întors armele împotriva Kremlinului, iar autoritățile nu au reușit să prevină și au demonstrat că nici nu aveau un plan de acțiune pentru o astfel de situație. Deși au fost numiți trădători, mercenarilor le-a fost oferită posibilitatea să părăsească Rusia, fără a fi pedepsiți.
Stabilitatea internă, contractul social dintre stat și societatea civilă, bunăstarea materială, nivelul de siguranță, toate acestea au fost pierdute din cauza elaborării unei strategii de securitate bazată pe priorități și amenințări greșite, ce a condus în final la un conflict armat deschis cu o țară vecină. Statul rus nu mai poate oferi cetățenilor săi siguranța de până la 24 februarie 2022. Amenințările cu care se confruntă zilnic cetățenii ruși s-au multiplicat. Limitările și dificultățile economice ce s-au aprofundat și erodează calitatea vieții nu sunt în fruntea listei de amenințări, riscul major este reprezentat însăși de garantul securității, statul. Stat ce printr-o simplă notificare pe o platformă guvernamentală poate solicita mobilizare a sute de mii de cetățeni sau să priveze de libertate timp de 15 ani persoanele care „discreditează forțele armate”. Guvern ce sponsorizează un grup mercenar care a început o răscoală armată, iar după negocieri a fost lăsat liber să plece. Acestea sunt produsul unei strategii de securitate elaborată haotic cu priorități nerealiste.
Nici în plan extern strategia nu a adus rezultatele așteptate. Cele două mari obiective: neadmiterea extinderii NATO și creșterea prestigiului internațional au fost compromise. În data de 4 aprilie 2023, Finlanda a devenit membru NATO. Granița dintre cele două țări se întinde pe o lungime de peste 1100 km. Finlanda se află în apropiere imediată de baza navală Severomorsk ce este cunoscută pentru găzduirea arsenalului nuclear rusesc. Deși nu a devenit încă membru NATO, Suedia poartă negocieri active în acest sens și ar putea în viitorul apropiat să fie al 32-lea membru.
Prestigiul internațional al statului rus a fost știrbit. Federația Rusă a fost exclusă din Consiliul Europei, în cadrul ultimei rezoluții ONU ce condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei 141 de țări s-au arătat solidare cu Kievul și doar 7 au votat împotriva rezoluției (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea).
În data de 17 martie 2023, pe numele președintelui rus Vladimir Putin a fost emis un ordin de arest pentru crime de război de către Curtea Penală Internațională. Astfel, Vladimir Putin a completat rândurile președinților cunoscuți pentru acțiuni similare, precum: Slobodan Milošević, Muammar Gaddafi, Omar Hasan Ahmad al-Bashi, Laurent Gbagbo. Mandatul de arest a fost și motivul principal de ce Putin nu a fost prezent fizic la summit-ul BRICS din Africa de Sud, stat ce a ratificat Statutul de la Roma. O altă lovitură de imagine pentru Kremlin a fost și conflictul din Nagorno-Karabakh, unde trupele de pacificare ruse nu au intervenit când Azerbaidjanul a început operațiunile militare împotriva Armeniei și a blocat aprovizionare localnicilor. Erevanul s-a arătat nevoit să caute ajutorul diplomatic al Washington-ului, în detrimentul celui de la Moscova.

Concluzii

Securitatea rămâne un concept interpretat în mod distinct de fiecare actor internațional. Elaborarea unei agende de securitate pe termen lung ce să asigure nu doar existența statului, dar și prosperitatea acestuia sunt prioritățile fiecărei administrații. Responsabilitatea elaborării unei strategii în acest sens revine în totalitate statului. În exemplu său, Federația Rusă a reușit să evidențieze în mod clar care sunt succesele aduse de o strategie adaptată la adevăratele amenințări și probleme ale statului, dar și regresele cauzate de o agendă diametral opusă.
Într-adevăr Kremlinul a reușit să elimine și să minimalizeze o mare parte din riscurile și amenințările cu care se confrunta Rusia la începutul anilor 2000. Progresul economic, stabilitatea internă, îmbunătățirea nivelului de trai, vizibilitatea și cooperarea internațională se enumeră printre realizările majore a autorităților ruse. După anexarea Crimeii, Kremlinul s-a arătat mai mult preocupat de amenințările percepute din mediul extern decât cel intern. Problemele economice, sociale, administrative au trecut pe un loc secund. În prim plan au fost promovate amenințări nerealistă și necuantificabile, ce puteau fi prezentate sub orice formă drept o realizare, iar regresele economice în calitate de sacrificiu pentru scopuri nobile precum suveranitatea deplină, protejarea valorilor naționale.
Momentul de cotitură în strategia de securitate rusă îl reprezintă începerea fazei active a războiul din Ucraina. Toate realizările obținute anterior au fost șterse, iar amenințările s-au diversificat. Pentru cetățeanul rus problemele economice sau de orice altă natură au fost substituite cu riscuri ce vizează direct existența sa. Anularea contractului social neformal dintre autorități și cetățeni a completat lista celor din urmă cu principala amenințare la adresa vieții lor din prezent, statul. Astfel majoritatea realizărilor acumulate în decursul celor 2 decenii au fost devenit invalide în doar 18 luni.