Aflat în plină desfășurare, conflictul Israel-Hamas a suscitat o serie de teorii referitoare la statele care au cel mai mult de câștigat din consecinţele acestui eveniment politico-militar complicat.

Forțele implicate nu sunt doar Israel și organizația Hamas și, ca de fiecare dată, polarizarea implicațiilor se face, prin extensie, în jurul lumii islamice versus Israel și aliații săi.

Modul în care statul evreu va gestiona acțiunile de represalii din Gaza va influența o serie de coagulări în cadrul statelor islamice. Teoriile susțin o serie de implicații în aceste evenimente din partea unor state interesate să obțină avantaje pe plan extins, una dintre ele fiind Rusia, bănuită a avea un interes în a deturna implicarea americană în ajutorarea Kievului prin deschiderea unui nou front în Orientul Mijlociu.

Nu există, nici în acest moment o imagine clară asupra acestei implicări însă unul din marii câștigători pare a fi președintele turc Tayyip Recep Erdoğan care este pe punctul de a deveni noul calif al lumii islamice. Un califat condus de la Marea Neagră, trebuie precizat.

Preşedintele turc a cerut Israelului, în cadrul unui miting impresionant organizat la Istanbul, sâmbătă, 28 octombrie, „să oprească imediat această nebuniei”; şi să pună capăt „atacurilori” asupra Fâșiei Gaza. De asemenea a mai spus: „Israelul comite crime de război de 22 de zile. Israel, te vom declara în fața lumii drept criminal de război. Ne pregătim pentru asta. Vom prezenta acest lucru lumii”.

Reacțiile sale publice de la începutul conflictului confirmă o cale politică islamistă pe care merge neabătut de ceva vreme. Abilitatea sa de a specula erorile altor state merge excelent cu politica sa de balansare a intereselor Turciei fără a irita peste un anumit nivel cancelariile importante.

Președintele turc a descris de la început acțiunile israeliene din Gaza drept „nu un război, ci un masacru” și a acuzat Israelul că „îi împiedică pe oameni să-și acceseze cele mai fundamentale nevoi, prin distrugerea clădirilor în care locuiesc civilii cu bombe”.

Tayyip Erdoğan s-a erijat drept apărător al cauzei palestiniene de multă vreme, un rol extrem de important în cadrul politicii sale de legitimare a rolului de conducător al lumii islamice.

Turcia are canale deschise cu Hamas și nu o încadrează ca organizație teroristă iar Ankara a evocat des legăturile sale strânse cu aceasta, ai cărei membri au fost găzduiți pe teritoriul turc, fapt care permite îi să joace un rol de mediere și să contracareze influența Iranului asupra grupării.

Turcia a avut încercări pentru apropierea de Israel, urmărind cooperarea economică, în special în domeniul energetic. În 2022 cele două state și-au restabilit complet relațiile diplomatice iar atacul fără precedent al Hamas a venit într-un moment în care lucrurile erau pe un trend constructiv. Mai mult, Turcia a normalizat și relațiile cu Egiptul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Tonul moderat al Ankarei în primele zile ale conflictului și reacțiile sale ponderate la raidurile israeliene asupra Moscheei Al-Aqsa din primăvară au arătat hotărârea sa de a nu pierde ocazia restabilirii legăturilor cu Israelul cu care are interese economice dar și în geopolitica din Caucaz.

Cu toate acestea, menținerea acestui ton va fi mai dificilă. Pe măsură ce mai mulți palestinieni vor pieri și suferă, retorica lui Erdoğan se va modela în mod semnificativ.  Relația cu statul evreu pare a fi din ce în ce mai fragilă iar mitingul din weekend nu pare să ajute la progresul diplomatic și politic bilateral.

Opinia publică a Turciei s-a coagulat în majoritar în spatele palestinienilor iar ultimele declarații ale lui Erdoğan pun sub semnul întrebării apropierea turco-israeliană. Președintele turc trebuie să se comporte asemeni unui lider islamic iar opinia publică turcă care presează, alături de propriile sale simpatii pro-palestiniene îl obligă să ia atitudine.

Erdoğan a criticat Washingtonul pentru trimiterea portavionului USS Gerald R. Ford în regiune și a susținut că misiunea portavionului a fost de a bombarda Gaza. SUA și Turcia vor, în esență, să împiedice răspândirea războiului din Gaza deoarece nu doresc aprinderea unui conflict regional.

Frustrat în eforturile sale de a media decisiv în războiul Rusia-Ucraina dar câștigător în redarea Nagorno-Karabagh statului vasal Azerbaidjan, el caută o altă șansă de a juca rolul de pacificator în timp ce puterile globale, inclusiv SUA și țările din Golf, încearcă în culise să împiedice răspândirea conflictului Israel-Hamas.

Aflat între echilibrarea eforturilor de a reporni legăturile cu statul evreu și poziționarea sa de campion al cauzei palestiniene și de preluare a conducerii califatului islamic și a lumii islamice de la deținătorul de până acum, Arabia Saudită, președintele turc va trebui sa facă o alegere. 

Întrebarea este ce poziționare va avea Erdoğan, însă câștigurile de leadership în cadrul cauzei Islamului, dacă va înclina discursul definitiv întru acuzarea Israelului, sunt mult prea importante. Președintele turc s-a angajat în propria sa diplomație agitată dar abil articulată în perspectiva marilor schimbări geopolitice care sunt în desfășurare.