Este deja cunoscută decizia actualului summit NATO de la Vilnius de a nu invita Ucraina să adere printr-o procedură simplificată, decizie catalogată de președintele ucrainean ca fiind „fără precedent și absurdă”. Presa internațională a încadrat decizia drept previzibilă iar reacția furioasă a lui Zelenski a creat iritare între aliați. Cum noaptea este un sfetnic bun, peste care s-au suprapus reacțiile aliaților, ziua de miercuri, 12 iulie, a adus o ponderare a declarațiilor sale.

Probabil la sfaturile staff-ului său, Președintele Zelenski a exprimat recunoștință la adresa Occiedentului pentru că a oferit sprijin economico-militar și viitoare garanții de securitate Kiev-ului, insistând în același timp că obiectivul final al Ucrainei rămâne aderarea la NATO.

Deși a dorit să meargă la Kiev cu un calendar clar asupra condițiilor în care NATO ar accepta Ucraina, odată cu încheierea războiului, președintele ucrainean s-a lovit de o ezitare previzibilă a Occidentului, prins, la rându-i, într-o complicată ecuație geopolitică și economică, deloc favorabilă, în special din cauza rezistenței Rusiei, în ciuda sancțiunilor dure și a sprijinirii consistente a Ucrainei în război, fără a se reuși respingerea trupelor ruse din teritoriul ucrainean. Cu toate acestea, Ucraina a primit, din partea statelor G7, asigurări de securitate și continuarea sprijinului militar și economic.

În comunicatul oficial transmis în 11 iulie, referitor la tema aderării Ucrainei, se precizează: „Vom fi în măsură să extindem o invitație Ucrainei de a se alătura Alianței atunci când Aliații vor fi de acord și vor fi îndeplinite condițiile.

Concret, membrii alianței au convenit să renunțe la cerința unui Plan de acțiune pentru aderare (MAP) și să creeze un program multi-anual care să ajute forțele ucrainene să treacă la standardele occidentale, precum și să înființeze un nou forum de discuții cu Kiev, numit Consiliul NATO – Ucraina.

Pentru Ucraina, aflată într-un conflict armat distrugător, o aderare rapidă, în plin conflict, ar fi însemnat alunecarea Occidentului într-un conflict deschis, greu de evitat cu Federația Rusă, risc pe care, evoluțiile din teren, par să nu îl facă acceptabil pentru niciuna din părți.

Ucraina a primit, din acest punct de vedere, o amânare pe termen nedefinit, cu toate garanțiile de sprijin transmise. Pericolul neaderării în timp util face ca reconstrucția post-conflict a țării să fie incertă deoarece ce va rămâne din Ucraina, după trasarea liniilor de demarcație, la negocierile de pace, ar putea să nu fie considerată zonă sigură de viitoare conflicte și un mediu bun de investiții economice.

Dacă unii au fost dezamăgiți, alții au avut de câștigat, și anume industria de apărare din Statele Unite, în principal și Europa, mai puțin. Ironic, mai puțin fericite vor fi bugetele statelor membre care vor îndeplini visul lui Donald Trump de alocare a minim 2% din buget pentru apărare.

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni că la Summitul Alianţei de la Vilnius (Lituania) va fi aprobată „o nouă generaţie de planuri de apărare în NATO”, denumite generic „planuri regionale de apărare”, prin care „ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei undeva spre 300.000 de militari gata să intervină, echipaţi, pregătiţi.

Planurile de apărare proiectate „sunt împărţite în trei zone geografice: o zonă nordică, o zonă centrală şi o zonă sudică, din care fac parte Marea Neagră şi Marea Mediterană”. Astfel, se pare că obiectivul principal al summit-ului se conturează a fi creșterea prezenței militare a NATO, în mod accelerat, nu doar spre descurajarea Federației Ruse și a altor state neprietenoase la adresa intereselor occidentale ci și pentru creșterea cheltuielilor militare necesare constituirii acestor planuri operaționale și mai ales a întreținerii unei armate permanente de 300.000 militari, efectiv pe care NATO nu l-a avut până acum.

În 2019 Președintele Emmanuel Macron, în contextul discuțiilor despre crearea armatei comune europene, punea la îndoială că NATO era încă angajată în apărarea colectivă și a descris Organizația Nord-Atlantică drept „în moarte cerebrală”, subliniind ceea ce el vedea ca fiind un angajament în scădere față de alianța transatlantică din partea principalului său garant, SUA.

El avertiza membrii europeni că nu se mai pot baza pe SUA pentru a apăra alianța, stabilită la începutul Războiului Rece pentru a consolida securitatea Europei de Vest și a Americii de Nord.

La rându-i, fostul președinte american Donald Trump i-a acuzat frecvent pe membrii europeni ai NATO că nu și-au asigurat partea echitabilă din cheltuielile militare și că se bazează prea mult pe SUA pentru apărarea lor. Paradoxal, fără să-și propună, Federația Rusă a pus umărul la stoparea proiectului armatei europene, a determinat renașterea NATO și la îndeplinirea dorințelor lui Donald Trump de creștere cheltuielilor militare pentru securizarea Europei. Mai puțin a îndeplinirii dorințelor Ucrainei care pare a fi marele pierzător…