CNN: Zelenski, spionat de SUA

de | apr. 9, 2023 | Știri | 0 comentarii

Ucraina a fost nevoită să îşi modifice unele dintre planurile sale militare după scurgerea unor documente secrete ale Pentagonului, au declarat pentru CNN surse apropiate preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Unul dintre documente dezvăluie că SUA l-au spionat inclusiv pe Zelenski. Acest lucru nu este surprinzător, a declarat sursa apropiată preşedintelui, dar oficialii ucraineni sunt profund […]
Zelenski, spionat de SUA
Zelenski, spionat de SUA

Zelenski, spionat de SUA

Ucraina a fost nevoită să îşi modifice unele dintre planurile sale militare după scurgerea unor documente secrete ale Pentagonului, au declarat pentru CNN surse apropiate preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Unul dintre documente dezvăluie că SUA l-au spionat inclusiv pe Zelenski. Acest lucru nu este surprinzător, a declarat sursa apropiată preşedintelui, dar oficialii ucraineni sunt profund frustraţi de scurgerea de informaţii.

Oficialii americani se grăbesc să evalueze pagubele produse de această breşă de securitate. CNN a analizat 53 de documente scurse, toate acestea părând să fi fost elaborate între jumătatea lunii februarie şi începutul lunii martie.
Raportul serviciilor de informaţii americane, care are ca sursă „informaţii de semnal”, adică obţinute din interceptări electronice şi de comunicaţii, spune că la sfârşitul lunii februarie, Zelenski „a sugerat să fie lovite ţinte de desfăşurare (a armatei ruseşti) din regiunea rusă Rostov” prin folosirea unor vehicule aeriene fără pilot, întrucât Ucraina nu are arme cu rază lungă de acţiune capabile să ajungă atât de departe.
Informaţiile de semnal includ comunicaţiile interceptate şi sunt definite în sens larg de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) ca fiind „informaţii derivate din semnale şi sisteme electronice utilizate de ţinte străine, cum ar fi sistemele de comunicaţii, radarele şi sistemele de armament”, precizează CNN.

Aceste informaţii ar putea explica de ce SUA repetă în mod public că nu doresc să ofere Ucrainei sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune – din cauza temerilor că Kievul le va folosi pentru a lovi în interiorul Rusiei, deşi Ucraina s-a angajat să nu folosească armele furnizate de SUA pentru a face acest lucru.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *