Chisinau: Comisia parlamentara de ancheta a gasit neregului la exportul de armament pentru Armenia

, ,
 

Republica Moldova a vândut un lot de armament Armeniei cu încalcarea unor prevederi legale, consideră membrii comisiei parlamentare de anchetă, creată special.
Potrivit raportului comisiei, lotul de armament din dotarea Forţelor Armate a fost vândut prin tratative directe cu un singur cumpărător, fără desfăşurarea unui concurs de comercializare, contrar legislaţiei în vigoare. De asemenea, membrii comisiei de anchetă au stabilit că reprezentanţii Comisiei guvernamentale pentru comercializarea activelor Forţelor Armate au admis încheierea contractelor cu compania letonă “Latspeceksports” fără ca aceasta să posede toate actele necesare pentru astfel de tranzacţii.
Totodată, în raportul comisiei este specificat că ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a permis iniţierea unor negocieri cu persoane neautorizate, în baza actelor incomplete, iar viceministrul Afacerilor Extrene şi Integrării Europene, Andrei Popov, a dat dovadă de neglijenţă în calitate de membru al Comisiei guvernamentale pentru comercializarea activelor Armatei Naţionale, fapt ce a dus la prejudicierea imaginii Republicii Moldova. În raport se mai spune că SIS a examinat superficial dosarul de vânzare a armamentului, fapt ce a periclitat securitatea naţională şi a favorizat compania letonă.
Raportul comisiei va fi remis spre examinare Procuraturii Generale, preşedintelui Nicolae Timofti şi premierului Vlad Filat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *