Decizia Federației Ruse de a denunța acordul care îi permitea Ucrainei să-și exporte cerealele prin Marea Neagră către piața globală, amenințările părților aflate în conflict la adresa navelor civile, dar și bombardamentele rusești împotriva infrastructurii portuare civile aduc în discuție necesitatea revizuirii Convenției de la Montreux. Prin revizuirea acestui statut perimat, comunitatea internațională poate desfășura misiuni maritime armate de asigurare a securității navelor civile, după modelul misiunilor Atalanta ori Allied Protector din largul Somaliei.

Un episod mai puțin cunoscut din istoria maritimă românească este atacul terorist iranian din 23 noiembrie 1987 împotriva navei comerciale românești Fundulea, care traversa zona de conflict irano-irakiană din Golful Persic. Comandantul navei Fundulea, Radu Lupu, a murit după ce cargoul românesc, având la bord un echipaj format din 30 de membri, a fost bombardat cu rachete cu napalm, un inflamabil foarte periculos, de către flota iraniană. Atacul a vrut să fie, cel mai probabil, un avertisment la adresa lui Nicolae Ceauşescu, care, indirect, înarma Irakul.

În regiunea Golfului, una dintre cele mai importante culoare de transport a resurselor energetice, a fost desfășurată, în perioada 24 iulie 1987-26 septembrie 1988, operațiunea Earnest Will. În cadrul acesteia, forțele navale și aeriene ale SUA au asigura securitatea petrolierelor din Kuweit și nu numai, în fața atacurilor Republicii Islamice Iran.

În anii 80 ai secolului trecut și flota militară a Uniunii Sovietice a participat la operațiuni similare de asigurare a securității navelor sub pavilion sovietic ori pavilionul altor state. Numele unor nave militare sovietice precum dragoarele de mine Zaryad ori Kurskii Komsomolets, distrugătorul Boevoy ori corveta antisubmarin Komsomolets Gruzii apăreau des în presa sovietică drept o dovadă a implicării URSS în asigurarea păcii mondiale și a libertății de navigație, în ton cu epoca Glasnostului sovietic.

Chiar dacă desfășurarea unui grup naval permanent al NATO în bazinul Mării Negre pare un vis îndepărtat, iar procesul de modernizare a flotelor statelor membre NATO, România și Bulgaria, este abia la început, această situație nu ar trebui să împiedice implementarea unor măsuri care să permită libera circulație a navelor comerciale civile pe Marea Neagră. Statele NATO cu tradiții militare navale, dar nu numai, ar putea executa ceea ce se numește o operațiune de navigare liberă „în acord cu legile internaționale”. Misiuni similare sunt executate des de marina americană, britanică ori franceză în diferite zone, mai ales Marea Chinei de Sud. SUA menționează deseori că acest stat apără dreptul fiecărei națiuni de a zbura, naviga și opera oriunde permit legile internaționale.

Liderul de la Kiev a declarat că trebuie făcut totul astfel încât coridorul prin care se exportă cereale prin Marea Neagră să continue să fie utilizat chiar şi după ce Rusia şi-a suspendat participarea.

„Au fost două acorduri: unul între Ucraina, Turcia şi ONU, iar altul între Rusia, Turcia, ONU. Prin urmare, când Rusia spune că îşi suspendă participarea, ea încalcă acordurile cu secretarul general al ONU Guterres şi cu preşedintele Erdogan. Nu cu noi. Noi nu am avut niciun acord cu ei”, a subliniat Volodimir Zelenski. El a ordonat Ministerului de Externe ucrainean să pregătească o notă oficială adresată ONU şi Turciei, cerându-le să precizeze dacă ar fi dispuse să meargă înainte cu partea lor de înţelegere.

Actuala criză provocată de invazia militară rusă poate fi o ocazie istorică de revizuire a unei Convenții rămase în secolul trecut, pentru a nu mai permite Kremlinului să joace jocurile foamei pe mapamond. Chiar dacă cerealele ucrainene nu ajung în totalitate direct în zone sărace din Africa ori America Latină, lipsa acestora de pe piața globală a grânelor va ridica costurile suportate de aceste state pentru a își hrăni cetățenii.

Serviciile de informații occidentale au avertizat că Rusia ar putea ţinti nave civile în Marea Neagră în încercarea de a „distruge” exporturile Ucrainei, Putin etalând o toleranță tot mai mare pentru o confruntare cu Occidentul.

România este afectată în mod direct de situație, Kiev-ul și partenerii occidentali încercând să stabilească rute temporare de transport maritim prin zonele economice exclusive și apele teritoriale ale României și Bulgariei, state NATO, pentru a putea să exporte în continuare cereale din porturile de la Marea Neagră. Flotele militare ale celor două state nu pot asigura securitatea acestor transporturi fără sprijinul altor state NATO.

Presiunile financiare au făcut ca societăţile de asigurări să îşi revizuiască politicile asupra poliţelor de asigurare pentru navele ce operează în porturile ucrainene. Un efect imediat al retragerii Moscovei din acest acord este creşterea primelor de risc pentru navele ce operează în porturile ucrainene sau chiar refuzul societăţilor de asigurare de a încheia poliţe pentru aceste nave. 

De asemenea, primele de asigurare pentru riscul de război vor fi revizuite săptămânal de aceeaşi societate în cazul navelor care intră în Marea Neagră. Cu siguranță armatorii vor fi tot mai reticenţi să permită intrarea propriilor nave fără acordul Rusiei într-o zonă de război.

Convenția de la Montreux este un acord internațional semnat în anul 1936 și reglementează trecerea navelor comerciale prin Strâmtoarea Bosfor și Strâmtoarea Dardanele, care leagă Marea Neagră de Marea Egee și Marea Mediterană. Scopul principal al Convenției de la Montreux a fost să reafirme suveranitatea Turciei asupra Strâmtorilor Bosfor și Dardanele și să reglementeze regimul lor de navigație. De asemenea, convenția urmărea să asigure libertatea trecerii navelor comerciale prin strâmtori în timp de pace, cu condiția ca navele să respecte regulile stabilite.

Turcia are un regim discreționar, iar navele comerciale de toate pavilioanele, inclusiv navele de război non-blocate, au dreptul de a trece liber prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele, cu condiția ca acestea să nu reprezinte o amenințare pentru securitatea Turciei. Turcia are dreptul de a închide temporar strâmtorile pentru toate navele, atât civile, cât și militare, în cazul unui război în care țara este implicată sau amenințată.

Conform convenției, navele de război ale țărilor riverane ale Mării Negre au dreptul să treacă prin Strâmtori în timp de pace. Totuși, există restricții privind tonajul și numărul de nave care pot trece odată, precum și durata șederii lor în Marea Marmara și Marea Egee.

Convenția de la Montreux a fost semnată pentru o perioadă inițială de 20 de ani, cu posibilitatea de a fi prelungită cu alți 20 de ani la expirarea primei perioade. Astfel, în 1956, convenția a fost prelungită pentru încă 20 de ani și, ulterior, a rămas în vigoare, cu anumite amendamente.

NATO nu este direct implicată în Convenția de la Montreux sau în reglementarea trecerii navelor prin Strâmtoarea Bosfor și Strâmtoarea Dardanele. Deși Turcia este membră a NATO, acordurile și tratatele regionale, precum Convenția de la Montreux, sunt separate de angajamentele și operațiunile NATO.

Ankara profită de această situație, implementând o strategie riscantă pe termen lung, de tolerare a unei ocupații de facto a Mării Negre de către Flota Militară Rusă a Mării Negre. Dacă Turcia nu va atrage NATO ca organizație în gestionarea situației de securitate la Marea Neagră în următorul deceniu, poziția ei ca putere regională nu va fi asigurată nici măcar de o strategie revizuită Mavi Vatan/Patria Albastră, atât de dragă elitei militare și politice de la Ankara.