Mai mult de 2.000 de simpatizanţi ai fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko s-au adunat duminică în faţa închisorii în care aceasta este deţinută, pentru a-i aduce flori, a-i cânta serenade şi a-i ura la mulţi ani cu ocazia împlinirii a 51 de ani. Manifestanţii au scandat ‘Iulia, libertate!’ la intrarea în centrul de detenţie de la Kiev. Zeci de poliţişti au fost aduşi în faţa penitenciarului pentru a asigura ordinea. Mulţi dintre participanţi au adus buchete mari de flori iar alţii au făcut un colaj în formă de inimă din felicitări, pe care l-au lipit pe un perete al închisorii. Mai multe formaţii muzicale cunoscute în Ucraina au cântat pe o platformă ridicată în apropierea centrului de detenţie.
Arestată din luna august, Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie la 7 ani de închisoare pentru că a încheiat în 2009, pe când conducea guvernul de la Kiev, o serie de contracte cu Rusia privind furnizarea de gaze naturale, contracte caree au fost considerate nefavorabile pentru Ucraina. Ea a respins aceste acuzaţii, denunţând motivarea lor politică. „Chiar de după gratii, trăind în condiţii inumane, Timoşenko îşi continuă lupta”, a declarat fosta mână dreaptă a Iuliei Timoşenko, Oleksandr Turcinov, aflat printre manifestanţi, alături de fiica Iuliei, Evghenia Carr. Avocatul Iuliei Timoşenko a declarat recent că starea sănătăţii clientei sale se înrăutăţeşte, însă autorităţile au oferit asigurări că acesta nu suferă de nicio maladie gravă.
Iulia Timosenko, sarbatorita in fata inchisorii
Mai mult de 2.000 de simpatizanţi ai fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko s-au adunat duminică în faţa închisorii în care aceasta este deţinută, pentru a-i aduce flori, a-i cânta serenade şi a-i ura la mulţi ani cu ocazia împlinirii a 51 de ani.
0 Comentarii