Uniune euro-ruseasca?

, , ,
 

ussrNicio ţară fostă membră a URSS nu a reuşit să realizeze prea multe după ce şi-a proclamat independenţa. Nimeni nu poate să se laude că totul a ieşit aşa cum se dorea. Opinii în acest sens au fost expuse în cadrul unei conferinţe multimedia cu tema: „20 de ani de la Puci. Viziune asupra zilei de astăzi”, transmite Info-Prim Neo. „Nimeni nu doreşte să se repete ceea ce s-a întâmplat în timpurile represiunilor staliniste. Prea mulţi oameni au avut de suferit. Nu aveam niciun fel de libertate. Din cauza deficitului, putem spune că am trăit numai stând la coadă. Am luat în mâini o ţară tânără şi, chiar dacă nici astăzi nu trăim aşa cum ne-am dori, eu cred că totul va fi bine şi vom reuşi să obţinem ceea la ce am sperat acum 20 de ani. Uniunea Sovietică nu s-ar fi destrămat dacă relaţiile dintre statele membre ar fi fost de parteneriat şi nu create artificial”, a spus primul preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk. Ex-preşedintele Kârgâzstanului, Askar Akaev, s-a arătat convins că peste 10-15 ani ţările se vor aduna în jurul Rusie şi este posibilă o uniune euro-rusească. „Vom avea un preşedinte aşa cum este în Uniunea Europeană. Rusia trebuie să devină o ţară spre care se vor trage restul statelor”, a declarat Askar Akaev. Preşedintele Forumului internaţional al modernizatorilor „Moia Rossia”, Ghenadi Burbulis, a menţionat că Rusia încă nu este un stat în jurul căruia s-ar aduna restul ţărilor, nici după 20 de ani de când s-a destrămat Uniunea Sovietică. „Dacă este posibilă o uniune post-sovietică sau euro-rusească, atunci aceasta trebuie să se bazeze pe relaţii de parteneriat, pe comunicare, încredere şi răspundere comună”, a spus Ghenadi Burbulis. Directorul Institutului Independent de Studii Strategice, Nicolae Chirtoacă, a menţionat că, deşi se spera la democratizarea şi dezvoltarea Moldovei după Puciul din 1991, nu s-a realizat practic nimic. Presa nu este liberă în totalitate, piaţă nu există, iar puterea a fost luată de un grup de persoane foarte bogate. Populaţia Moldovei este cu gândire sovietică şi nu este posibilă o reformare radicală a ţării. Există prea multă corupţie, iar oligarhia o face şi mai puternică, a spus Nicolae Chirtoacă. Preşedintele Comisiei administraţie publică şi dezvoltare regională a Parlamentului Republicii Moldova, deputatul comunist Eduard Muşuc, a spus că moldovenii au nostalgie după trecut şi că se putea trece la un nou nivel de dezvoltare fără a distruge ceea ce era deja creat în Uniunea Sovietică. Acum avem democraţie, dar nu avem locuri de muncă, nu avem pensii mari. Au fost distruse relaţiile economice cu Rusia şi cu alte state foste membre ale URSS, a subliniat parlamentarul.

Musuc vrea din nou URSS

Deputatul a mai spus că poporul Republicii Moldova trebuie să decidă încotro să meargă, dar foarte multe depind de Rusia. Uniunea Sovietică a avut şi multe momente pozitive şi nu face să fie privită doar ca ceva negativ. De asemenea, Eduard Mușuc a spus că speră la o uniune post-sovietică între fostele membre URSS. Tentativa sovietică de lovitură de stat din 19 august 1991, cunoscută şi ca Puciul din august, a fost o încercare a unui grup de conservatori comunişti sovietici de a-l răsturna de la putere pe preşedintele Mihail Gorbaciov şi de a prelua controlul asupra ţării. Liderii Puciului erau comunişti radicali, care considerau că reformele lui Gorbaciov au mers prea departe şi că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare. La 19 august 1991, în timp ce preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov se afla în vacanţă în Crimeea, agenţia TASS a anunţat că acesta „este incapabil să îşi asume funcţiile, din motive de sănătate” şi este înlocuit de vicepresedintele Ghenadi Ianaev. Pucistii au proclamat starea de urgenţă, anunţând reintroducerea cenzurii şi ordonând intrarea tancurilor în Moscova. Lovitura de stat a eşuat după numai trei zile de la declanşare, iar Gorbaciov s-a reîntors în fruntea statului. Puciul, care a avut menirea să salveze Uniunea Sovietică, a contribuit direct la prăbuşirea imperiului. Imediat după acele 3 zile cât a durat incertitudinea, republicile au început a ieşi din componenţa Uniunii şi îşi declarau independenţa, ceea ce a făcut şi Moldova, la 27 august.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *