Sevciuk, descris de rusi drept prost administrator si influentat usor de femei

, , , ,
 

Stanski SevciukLiderul separatist Evgheni Sevciuck nu mai intra in gratiile Moscovei, acolo unde se crede ca acesta ar fi responsabil pentru actuala situatie economica din mica enclava separatista ce se afla in pragul colapsului, fiind sustinuta artificial de ajutoarele financiare ale Rusiei. Un oficial din aparatul administrativ al Federatiei Ruse a declarat intr-un interviu pentru Rosbalt ca sustinerea lui Sevciuk pentru preluarea puterii in Transnistria a fost o greseala si ca situatia din regiune este catastrofala, iar acest lucru se datoreaza proastei administrari de care a dat dovada acesta. Oficialul crede ca liderul de la Tiraspol este foarte slab si usor influentabil, iar starea lucrurilor se datoreaza si faptului ca in multe posturi cheie au fost puse femei care il influenteaza pe Sevciuk. In urma suspendarii ajutoarelor financiare care vin din Federatia Rusa, dar si din cauza crizei regionale schimburile comeriale intre Tiraspol si Moscova au ajuns la o cota de doar 5%, subliniaza sursa. Autoritatile separatiste de la Tiraspol au grave probleme financiare cauzate de izolare si de dependenta economica fata de Rusia, tara supusa unor grele sanctiuni economice din partea Vestului.

Spre faliment

Problemele financiare se extind acum si asupra incapacitatii de plata pentru salarii si ale beneficii banesti pentru sectorul public. Situatia socio-economica a fost discutata intr-o sedinta, marti, de catre liderul transnistrean Evgheni Sevciuk si de catre guvernul regiunii separatiste. Potrivit sefului departamentului finantelor de la Tiraspol, Elena Ghirjul, in perioada 1-20 ianuarie, acumularile in buget au constituit 1,4 milioane de dolari, adica de patru ori mai putin fata de aceeasi perioada a anului trecut. Banca Nationala a regiunii transnistrene care este in stare de faliment, intentioneaza sa ceara guvernului rus 100 milioane dolari pentru platile sociale. Multe intreprinderi care exporta produsele sale in Rusia declara ca nu mai este profitabil comertul cu aceasta, iar unele chiar au renuntat total la comertul cu Federatia Rusa, pe motiv ca suporta pierderi colosale. Sevciuk a mai explicat recent intr-un interviu pentru presa rusa faptul ca reducerea alocatiilor sociale in stanga Nistrului este o masura inevitabila, in contextul situatiei economice complicate din regiune. El a mai spus ca bugetul regional asigura doar 60 la suta din fondul de pensii, iar diferenta este acoperita din imprumuturi din exterior.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *