NATO, dezamagita de amenintarile Rusiei

, , ,
 

Rasmussen (NATO.int)Ameninţarea Rusiei, care a anunţat că ar putea desfăşura rachete nucleare pentru a contracara proiectul de scut antirachetă în Europa, este „foarte dezamăgitoare” pentru NATO. Potrivit secretarului general al organizaţiei politico-militare transatlantice, Anders Fogh Rasmussen, asemenea declaraţii „sunt reminiscenţe ale trecutului şi contravin actualelor relaţii strategice pe care NATO şi Rusia au ales să le dezvolte şi spiritului dialogului”, menţionează un comunicat difuzat la Bruxelles. Rasmussen a salutat însă „voinţa preşedintelui” rus Dmitri Medvedev „de a nu închide uşa continuării dialogului cu NATO şi cu Statele Unite ale Americii”, conform aceluiaşi document. Un avertisment în acest sens a fost formulat miercuri de preşedintele rus Dmitri Medvedev. Şeful statului rus ameninţa cu desfăşurarea unor rachete nucleare Iskander în enclava Kaliningrad, relatau agenţiile de presă internaţionale. „Dacă celelalte măsuri nu vor fi suficiente, Federaţia Rusă va desfăşura în vestul şi în sudul ţării sisteme ofensive moderne, ce vor garanta distrugerea instalaţiilor europene de apărare antirachetă ale Statelor Unite ale Americii. Una dintre aceste măsuri va fi desfăşurarea unei baterii de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad’, a declarat Medvedev, într-un discurs televizat. Preşedintele rus mai preciza că Moscova ar putea alege să renunţe la dialogul cu SUA privind controlul armamentelor în cazul în care Washingtonul îşi va continua proiectul de scut în Europa. Rachetele balistice puse la punct de Rusia vor fi în măsură să distrugă orice scut antirachetă creat în următorii 20-30 de ani, a anunţat joi fostul şef al Statului Major al Forţelor de rachete strategice (RVSN), generalul Viktor Esin.”Soluţiile tehnice utilizate pentru concepţia noilor sisteme de rachete (…) le vor permite să reacţioneze în mod adecvat la orice scut antirachetă străin creat în următorii 20-30 de ani”, a precizat generalul. Rusia consideră că scutul american este o ameninţare directă la adresa arsenalului său nuclear. Pe de altă parte, SUA susţin că scutul este necesar pentru că oferă protecţie împotriva unor state precum Iranul.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *