Moscova, pregatita pentru proteste de masa

, ,
 

proteste moscova 2Zeci de mii de persoane sunt aşteptate sâmbătă la manifestaţii de o amploare fără precedent, la chemarea opoziţiei ruse.
La Moscova şi în provincie, populaţia protestează faţă de rezultatele alegerilor legislative din 4 decembrie, câştigate de partidul premierului Vladimir Putin. Organizatorii – amestec heteroclit de mişcări politice, sociale şi civice – au anunţat că au primit autorizaţie de la primăria moscovită pentru o manifestaţie de până la 30.000 de persoane într-o piaţă din centrul oraşului.
Vineri seară, aproape 35.000 de persoane şi-au anunţat intenţia de a participa la această adunare din capitală, prevăzută să aibă loc în intervalul orar 10h00 – 14h00, potrivit paginii de Facebook ‘Manifestaţie pentru alegeri corecte’, transmite Agerpres. Unii lideri ai opoziţiei vor să se adune în Piaţa Revoluţiei, în apropierea Kremlinului, şi să mărşăluiască apoi spre locul de întâlnire al celorlalţi.
Demonstraţii de protest sunt prevăzute în alte peste 50 de oraşe, la Sankt-Petersburg, în Urali şi Siberia, manifestanţii cerând anularea alegerilor la care s-au înregistrat fraude masive, potrivit opoziţiei şi ONG-urilor. Această mobilizare este fără precedent de la venirea la putere a lui Putin, în 2000.
Parchetul din Moscova a avertizat organizatorii şi participanţii împotriva oricărei depăşiri a cadrului acceptat pentru protest, care ar obliga poliţia să ‘ia măsurile necesare pentru a asigura menţinerea ordinii’. Încălcările vor fi reprimate ‘prin toate mijloacele legitime’, a anunţat premierul Vladimir Putin.
Mii de ruşi protestează de aproape o săptămână, contestând rezultatul alegerilor legislative. Circa 1.600 de persoane au fost arestate de poliţia din Moscova şi Sankt-Petersburg. Alegerile şi reprimarea manifestaţiilor au fost de altfel criticate îndeosebi de Statele Unite, Uniunea Europeană, Franţa şi Germania.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *