de Razvan Iorga | feb. 13, 2017 | Federatia Rusa, R. Moldova, Razboi energetic, România, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Republica Moldova va rămâne în continuare victima jocurilor făcute de Rusia prin șantajul energetic regional pe care îl face pentru atingerea obiectivelor de ordin politic. Gigantul energetic rus Gazprom a refuzat Republicii Moldova propunerea de restructurare a datoriei istorice la gaz de 6,5 miliarde de dolari, ce ar fi presupus mutarea celei mai mari parți a ei pe seama autorităților separatiste de la Tiraspol, cele care de facto au consumat și nu au plătit gazul rusesc, relatează cotidianul rus Kommersant. Astfel, Gazprom care este și acționat majoritar la MoldovaGaz va continua să livreze gaz Tiraspolului, iar datoria să fie trecută în dreptul autorităților constituționale de la Chișinău.
Ceerea de restructurare a datoriilor a fost făcută în urmă cu câteva zile de către premierul R. Moldova, Pavel Filip. Conform propunerilor sale, Republica Moldova ar fi gata să achite o parte din datoria sa prin intermediul unor active ce ar fi transmise MoldovaGaz, iar datoria transnistrenilor ar urma să fie transferată întâi pe seama întreprinderii Tiraspoltransgaz, iar apoi pe seama administrației de la Tiraspol.
Anterior, președintele Igor Dodon a făcut o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și cu șeful Gazprom, Aleksei Miller. Dodon a susținut ca datoriile regiunii transnistrene la gaz să fie asumate de Republica Moldova. „Avem anumite idei cum să ieșim din această situație. Datoria din dreapta Nistrului este de circa 500 de milioane de dolari, iar din stânga Nistrului de circa șase miliarde de dolari. Trebuie să înțelegem că toată această datorie — de peste 6,5 miliarde de dolari — este datoria totală a Moldovei”, a declarat Igor Dodon la Moscova.
Șantaj energetic
Potrivit experților, Rusia nu se așteptă la recuperarea banilor, motiv pentru care dorește să mențină o pârghie de influență asupra Chișinăului, scrie Kommersant. Din datoria de circa 6,5 miliarde, o parte de 5,8 miliarde revine Tiraspolului, unde gazele sunt livrate practic gratuit, de la sfârșitul anului 1992. Cu toate acestea, din punct de vedere juridic, datoria este înregistrată pe numele societății ruso-moldovenești MoldovaGaz, care livrează gaze și pe malul stâng, și pe cel drept al Nistrului, notează Kommersant. La MoldovaGaz, Gazprom deține 51% din pachetul majoritar de acțiuni.
Tiraspolul a primit asigurări din partea Rusiei
Imediat după întâlnirea de săptămâna trecută dintre președintele Consiliului de Administrație al Gazprom, Valeri Golubev și premierul moldovean Pavel Filip, oficialul rus a avut o întâlnire și cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Golubev a declarat vinerea trecută că Gazprom nu va modifica schema livrărilor de gaze în Transnistria, prin urmare nici pe cea de calcul a datoriei. MoldovaGaz și Tiraspoltransgaz asigură tranzitul a 18,5 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Balcani. În Republica Moldova sunt livrate 3 miliarde de metri cubi, iar la sfârșitul lui 2016 Gazprom și MoldovaGaz au prelungit contractul de tranzit și livrare a gazelor până la sfârșitul lui 2019, a precizat el.
Potrivit lui Veaceslav Mișcenko, de la Argus Media, din punct de vedere economic problema acestei datorii nu are soluție, deoarece economia regiunii transnistrene este prea mică pentru a putea asigura recuperarea acesteia, așadar rezolvarea se află în plan politic.
Datoria imensă chiar și din perspectiva Gazprom poate fi folosită de Rusia pentru a reîntoarce în sfera sa de influență Republica Moldova, care în ultima vreme, pe fundalul evenimentelor din Ucraina, s-a reorientat pe calea integrării europene. În opinia expertului, Gazprom va încerca să recupereze o parte din bani, însă în final va trebui să renunțe la cea mai mare parte. Totodată, potrivit lui Veaceslav Mișcenko, modalitățile de soluționare a acestei probleme alese de Moscova vor depinde de politica autorităților moldovene.
Planurile regionale ale României
Pe de altă parte, România are planuri de a-și mări infrastructura energetică regională. Romgaz ar putea construi un nou depozit de înmagazinare a gazelor, care are ca obiectiv şi susţinerea exporturilor către Republica Moldova şi Ucraina prin conductele deja existente, producţia de gaze a României având şanse de a depăşi cererea internă după 2020, an în care se estimează începerea producţiei din Marea Neagră. Depozitul ar urma să fie dezvoltat în zona Fălticeniului şi va creşte capacitatea totală de înmagazinare subterană a Romgaz cu circa 7%, scrie Ziarul Financiar.
„Proiectul Depozit subteran nou de înmagazinare gaze naturale Moldova, cu o capacitate de 200 milioane de metri cubi/ciclu (cu posibilitatea de dezvoltare ulterioară), are dublu scop“, spun reprezentanţii Romgaz, cel mai mare producător local de gaze naturale.
„La nivel local, ţinând cont de declinul natural de producţie din câmpurile de gaze din zona Moldovei, concesionate de către Romgaz şi de lipsa în această zonă a unei capacităţi de înmagazinare de gaze, precum şi de caracterul şi structura consumului de gaze naturale din România şi din regiune, se impune, pe termen lung, necesitatea dezvoltării de noi capacităţi de înmagazinare, pentru asigurarea nivelurilor de consum, în special în sezonul rece”, potrivit sursei menționate.
de Mihai Cernev | dec. 13, 2015 | Federatia Rusa, R. Moldova, Razboi energetic, România, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Evghenii Sevciuc, ingrijorat de situatia economica a regiunii separatiste
La 7 decembrie, un comunicat al aparatului “prezidenţial” transnistrean a anunţat o nouă “victorie a diplomaţiei transnistrene”, care în cadrul negocierilor directe cu experţii Comisiei Europene a reuşit să îi convingă asupra păstrării posibilităţii de comerţ fără taxe pe piaţa europeană pentru întreprinderile din Transnistria. Ştirea a apărut cu mai puţin de o lună de la termenul când sistemul de preferinţe autonome al UE (ATP) urma să fie abolit şi înlocuit cu Zona liberă de comerţ cu UE (DCFTA).
În primă fază analiştii de la Chişinău au fost de părere că Tiraspolul dezinformează, deoarece un sistem paralel de preferinţe pentru Transnistria ar fi imposibil fără implicarea şi acordul Chişinăului.
Totuşi, de această dată comunitatea analiştilor din Chişinău a dat greş, ştirea fiind (semi) confirmată de către vice-premierul de Reintegrare interimar, Victor Osipov, care a declarat pentru Teleradio Moldova că „este devreme de a anunța un rezultat în acest sens și că cei de la Tiraspol s-au grăbit în a face declarații. Peste o săptămână lucrurile vor fi clare și vor fi oferite mai multe informații”. Afirmaţiile oficialului nu infirmă că a fost identificat deja un mecanism, mai mult, faptul că “peste o săptămână lucrurile vor fi clare” ne permite să afirmăm că discuţiile sunt foarte aproape de finalizare, urmând ca în următoarele zile noul mecanism să fie deja aprobat.
Preferinţele autonome ale UE (ATP)
De-a lungul istoriei relaţiilor comerciale bilaterale cu UE, Republicii Moldova i-au fost acordate succesiv o serie de regimuri preferinţiale unilaterale, care presupuneau exportul fără taxe a produselor moldoveneşti pe piaţa comunitară. Astfel, Sistemul Generalizat de Preferinţe (GSP) a fost extins la GSP+ în 2006, iar începând cu martie 2008 a fost introdus sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome (ATP), care a permis accesul liber în UE a tuturor mărfurilor originare din Moldova, cu excepţia câtorva produse la care au fost aplicate cote. Regimurile acopereau întregul teritoriu al ţării, inclusiv Transnistria.
La 1 septembrie 2014, preferinţele comerciale autonome (şi unilaterale) ale UE (ATP) au fost înlocuite cu prevederile mutual avantajoase ale Acordului de Asociere, care prevede crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova şi UE, din care Transnistria a refuzat să facă parte. Pentru a nu periclita stabilitatea economică a regiunii, sistemul ATP a fost prelungit pentru companiile transnistrene pentru un an.
Aceste regimuri comerciale, au permis ca într-o perioadă relativ scurtă, UE să devină principalul partener comercial al Moldovei, cu o cotă de aproape 50% din comerţul extern în 2014 şi 62% în anul curent. La fel s-a întâmplat şi în Transnistria, unde, conform datelor Comitetului vamal transnistrean, în anul curent circa 65% din exporturi (fără a include Moldova) s-au îndreptat către UE.
Piaţa Uniunii Europene este vitală pentru Transnistria, iar abolirea preferinţelor comerciale şi introducerea taxelor la export pentru companiile din regiune ar fi însemnat pierderea pieţei de desfacere, deoarece mărfurile din regiune ar fi devenit ne-competitive pe piaţa comunitară, din cauza unui preţului care ar fi crescut.
Calea lungă
Economia din regiune şi aşa o duce din rău, în mai rău, iar pierderea pieţei europene ar fi însemnat o catastrofă economică şi socială de proporţii. Şocul unui astfel scenariu fiind posibil fatal pentru acest stat nerecunoscut.
Autorităţile transnistrene înţeleg pericolul unui comerţ ne-preferenţial cu UE, acesta însemnând pierderea a 10 mii de locuri de muncă şi un minus anual de 30-40 milioane dolari SUA la bugetul regiunii, date pe care le vehiculează chiar autorităţile nerecunoscute. Totuşi, Tiraspolul a refuzat permanent să accepte ca Zona de Liber Schimb (DCFTA) să acopere şi Transnistria.
Motivaţia acestui refuz este exclusiv politică şi ţine de faptul că un astfel de pas ar fi dus la includerea companiilor transnistrene în sistemul economic moldovenesc, un control foarte rigid al întregului ciclu de producţie şi conformarea la normele şi standardele de calitate ale UE, care în opinia Tiraspolului nu ar fi compatibile cu cele ale CSI şi ale Federaţiei Ruse. Mai mult, autorităţile transnistrene ar fi trebuit să asigure accesul organelor de control constituţionale pe malul stâng, fapt care ar ştirbi din “suveranitatea” Transnistriei.
Pe parcursul ultimilor 3 ani liderii transnistreni erau prinşi între propriul discursul populist privind integrarea în Uniunea Vamală (ciocan) şi realităţile economice care impun o apropiere de spaţiul economic european (nicovală), rezolvarea acestei dileme părea extrem de complicată.
În mod ideal, Tiraspolul spera la prelungirea sistemului de preferenţe ATP, sau la un regim comparabil cu acesta, dar fără a avea careva obligaţii faţă de Chişinău. Doar că spaţiul de manevră pentru Tiraspol a fost extrem de mic, pentru că poziţia Chişinăului şi a Bruxelles-ului părea consolidată şi fără alternative: Transnistria trebuia să accepte Zona de Liber Schimb şi să păstreze accesul neîngrădit pe piaţa UE, în caz contrar, pierdeau un partener comercial vital.
Totuşi, “diplomaţia” transnistreană a reuşit în 2014 să prelungească sistemul de preferinţe autonome pentru un an, iar la 7 decembrie au anunţat că au negociat un mecanism separat de comerţ preferenţial cu UE.
Şi lupul sătul, şi capra întreagă
Din comunicatul “preşedinţiei transnistrene”, dar mai cu seamă din declaraţiile unei surse guvernamentale către agenţia moldovenească Infotag, reiese că de-a lungul a 3 ani şi în urma a 8 runde de negocieri foarte complicate cu experţii UE, Transnistria a reuşit să înduplece Bruxelles-ul să accepte un sistem de preferinţe intermediar între ATP şi Zona de Liber Schimb, care ar putea fi păstrat o perioadă îndelungată. Detaliile finale şi procedurile ce ţin de implementarea sistemului urmează să fie convenite până la finele acestui an de către Guvernul Republicii Moldova şi UE, cu participarea reprezentanţilor transnistreni.
Conform noului model, companiile din regiune vor putea avea relaţii comerciale cu UE în baza aceloraşi norme şi reguli ca şi cele din restul Moldovei, dar fără îndeplinirea condițiilor privind certificarea mărfii, contabilizarea volumului de producției, modernizarea proceselor tehnologice ş.a. Pentru îndeplinirea acestor condiții companiilor transnistrene li se va acorda timp suplimentar, care nu a fost specificat.
Faptul că există careva condiţii ce trebuie îndeplinite de către autorităţile şi companiile transnistrene este confirmat de Iurii Ganin, Președintele Camerei de Comerț din Transnistria, care a declarat pentru portalul “Știrile Transnistriei (Novosti Pridnestrovia)” că în pofida faptului că întreprinderile vor putea în continuare să exporte în UE fără taxe, Transnistria va avea de rezolvat o mulţime de probleme: “Trebuie să recunoaștem că, dacă dorim să facem parte din comerţul internaţional în baza tuturor regulilor şi normelor, atunci trebuie să avem un sistem de impozitare care să fie armonizat cu principalii parteneri comerciali – şi europeni, şi eurasiatici”.
Bluf sau şantaj?
Din declaraţiile responsabililor şi experţilor din Transnistria reiese că UE nu a avut încotro şi a fost nevoită să ofere un sistem separat deoarece, în caz contrar, ar fi survenit “în primul rând, deteriorare semnificativă a relațiilor moldo-transnistrene, în al doilea rând, o separare reală și gravă a celor două spații vamale” (Iurii Ganin).
Totodată, Serghei Shirokov, Directorul Oficiului din Tiraspol a Biroului de Studii Politice și Tehnologii Informaționale „Mediator” a subliniat faptul că “UE nu a dorit să fie văzută ca partea în culpă, responsabilă de noua criză. Evenimentele din anul 2013 în Ucraina au fost legate exact de semnarea Acordului de asociere şi au demonstrat deja ce consecinţe pot avea”.
Indiferent cât de convingătoare au fost argumentele sau reale ameninţările, implementarea unui nou sistem de preferinţe comerciale pentru Transnistria, este o victorie mare a Tiraspolului. Va fi însă aceasta o înfrângere sau nu pentru Chişinău, o va arăta doar timpul.
Cert este însă faptul că odată cu aprobarea noului sistem de preferinţe, Chişinăul va rata o şansă de a “reintegra” Transnistria din punct de vedere al comerţului cu UE, dar şi de a pune presiune suplimentară prin creşterea preţului pe care ar fi trebuit să-l plătească Moscova pentru supravieţuirea economică a Transnistriei.
de Mihai Cernev | nov. 27, 2015 | Federatia Rusa, Intelligence, Marea Neagra, R. Moldova, Razboi energetic, România, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
Cuplul prezidential Sevciuk-Stanski este puternic contestat de opozitie
La sfârşitul acestei săptămâni, pe data de 29 noiembrie, în Transnistria va avea loc un nou scrutin electoral. Alegerile de duminică sunt un joc cu miză mică (pentru populaţie), într-o pseudo-ţară cu regim prezidenţial, în care puterea este concentrată în mâna structurilor de forţă, iar sforile sunt trase exclusiv de la Moscova.
Chiar dacă alegerile sunt ilegale şi departe de a fi corecte, ele nu trebuie ignorate, deoarece rezultatele scrutinului vor arăta tendinţele în politica din regiune, gradul de încredere faţă de regimul lui Şevciuk şi dacă acesta are şanse să-şi păstreze fotoliul în cadrul „prezidenţialelor” din 2016. Analiştii din regiune califică alegerile drept un “test/referendum asupra încrederii” în Şevciuk.
Inovaţii cu bătaie lungă
Numit “ziua alegerilor unice”, acest scrutin va fi primul în cadrul căruia vor fi votaţi atât aleşii locali, cât şi membrii „Sovietul Suprem al RMN”. Această modificare a survenit în urma unui decret al liderului transnistrean de anul trecut. Motivul acestei schimbări este dictat în primul rând de factorul economic precar în care se află regiunea, care este răvăşită de o criza economică prelungită, dictată de situaţia din Ucraina şi Moldova, dar şi de încăpăţânarea liderilor locali de a se împotrivi apropierii economice cu Uniunea Europeană.
Dar există şi un alt factor important, care ţine mai mult de tehnicile electorale, şi anume pregătirea pentru electorala din 2016. Chiar dacă autorităţile locale au o putere de decizie foarte mică, totuşi, un scor bun al echipei lui Şevciuk ar permite consolidarea partidului puterii, accesul la resursele administrative la nivel local, la pârghii de influenţă suplimentare care vor permite o vizibilitate mai bună în vederea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.
O altă inovaţie a acestor alegeri este şi supravegherea video şi înregistrarea întregului proces electoral. Prin această mişcare, autorităţile transnistrene încearcă să se apropie de standardele internaţionale în domeniul electoral, pentru a avea un argument în plus în favoarea legalităţii şi legitimităţii alegerilor în regiune. Orice argument privind ilegalitatea alegerilor în Transnistria, Tiraspolul îl va combate cu faptul că a avut loc supravegherea video, nu au avut loc încălcări, iar procesul electoral este mai transparent şi mai democratic decât în Republica Moldova. O astfel de abordare este una eficientă şi cu siguranţă va fi utilizată în procesul de negocieri. Acest argument va fi pe larg utilizat atât pentru consumatorul intern, cât şi în dialogul cu reprezentanţii statelor şi a organizaţiilor internaţionale.
Câştigătorul ia totul
Duminică vor fi aleşi “deputaţii sovietelor orăşeneşti” şi “deputaţii săteşti”, preşedinţii săteşti, şefii administraţiilor săteşti şi “deputaţii Sovietului Suprem”. Alegerile vor avea loc în toate cele 7 unităţi teritorial-administrative din Transnistria, 5 raioane şi 2 municipii. La urne sunt aşteptaţi în jur de 400 mii de alegători.
Sistemul cu vot în Transnistria este unul uninominal majoritar relativ, în care alegerile au loc într-un singur tur, câştigătorul fiind declarat cel care obţine mai multe voturi decât oricare dintre contra-concurenți.
Sursele media au vociferat anumite temeri privind o posibilă rată foarte joasă de participare a alegătorilor, aceasta pe fondul unei decepţii generale în elita politică, a modului în care este condusă şi a situaţiei socio-economice grave în care se află la moment regiunea. În Transnistria, pentru validarea alegerilor este necesar ca la acestea să participe minim 25% din alegătorii înscrişi în listă. Chiar daca acest prag va fi depăşit, totuşi o rată mică de participare (de sub 30%) ar scădea din “legitimitatea” noului Soviet Suprem şi ar naşte discuţii privind capacitatea Transnistriei de a se auto-guverna. Să nu uităm că pentru a demonstra existenţa “statului transnistrean” şi a “poporului transnistrean”, liderii din regiune au utilizat rata de participare pe post de argument: 78-79% în “referendumuri”, 55-70% la “prezidenţiale” şi 45-50% în alegerile pentru “Sovietul Suprem”.
Trei pe un loc
Pentru cele 43 locuri în “Sovietul Suprem” au fost depuse 157 candidaturi, dintre care 139 au fost înregistrate, la 18 persoane li s-a refuzat înregistrarea, s-au retras sau nu au depus actele necesare. Iar, 30 de deputaţi din actuala legislatură vor concura pentru un nou mandat.
Principalii concurenţi cu şanse reale de a accede în “Sovietul Suprem” sunt cei promovaţi de partidul “Renaşterea(Vozrojdenie)” al lui Şevciuk şi partidul “Înoirea(Obnovlenie)”controlat de holdingul “Şeriff”. Celelalte partide şi grupuri politice din regiune nu se bucură de susţinerea maselor, iar şanse de a accede în forul legislativ îl au doar câteva persoane, printre acestea este Oleg Horjan, liderul Partidului Comunist Transnistrean, care candidează într-o circumscripţia electorală din orasul Tiraspol.
Deşi în spatele majorităţii candidaţilor stau partidele din regiune, totuşi, pentru a câştiga mai multe voturi, aceştia refuză să se identifice cu cercurile de influenţă din regiune şi se distanţează la maxim de partidele politice, care au reuşit să se compromită în ochii locuitorilor. Aceasta este în special problema partidului “Renaşterii(Vozrojdenie)” al lui Şevciuk, care la moment este în gravă pană de imagine în urma scandalurilor din ultimii ani care au implicat “Prezidentul” şi “Sovietul Suprem”.
Aceste particularităţi au dictat şi lista candidaţilor, astfel: 150 persoane s-au “auto-desemnat”, 3 persoane au fost înaintate de “colectivele muncitoreşti”, iar 4 de către “grupurile de alegători din comunitate”.
Lupta cu duşmanii externi
O particularitate a campaniei electorale în regiune este lipsa totală a unei forţe care ar milita pentru reunificarea cu Republica Moldova şi apropierea de Uniunea Europeană. Aceste subiecte sunt tabu şi nimeni nu îşi permite, fără să îi fie frică de consecinţe foarte grave, să vorbească deschis despre aşa ceva în Transnistria.
Toţi concurenţii electorali notabili au o poziţie strict pro-rusă şi pro-independenţă şi promovează vectorul de integrare în Uniunea Vamală Euroasiatică. Discursul la adresa “vecinilor” este unul dur şi nu lasă loc de concesii, Chişinăul şi Kievul fiind acuzaţi de “blocadă economică” şi făcuţi vinovaţi că provoacă o criză umanitară în regiune, dar şi de faptul că s-au vândut americanilor. Din această categorie fac parte şi declaraţiile belicoase ale lui Şevciuk la adresa “extremiştilor de la Chişinău şi Kiev” precum că armata transnistreană este gata de apărare.
Scopul unor astfel de declaraţii este de a mobiliza electoratul, dar şi de a păstra iluzia că nu există altă alternativă decât “reunirea cu Mama Rusie” şi integrarea în Uniunea EuroAsiatică. În acelaşi timp, denunţarea duşmanului extern şi alimentarea subconştientă a mitului “cetăţii asediate” permite, într-o oarecare măsură, devierea opiniei publice de la realităţile socio-economice.
Câştigătorul ia totul
Campania electorală este marcată de confruntarea dintre Şevciuk, prin partidul său “Renaşterea(Vozrojdenie)”, şi partidul “Înoirea(Obnovlenie)”, în spatele căruia stau interesele grupului de companii “Şheriff”.
De-a lungul ultimilor 4 ani, Sovietul Suprem a fost controlat de către “Obnovlenie”, care prin cei 25 de deputaţi loiali a reuşit să faulteze majoritatea propunerilor şi iniţiativelor venite din partea lui “prezidentului”. Iată de ce pentru Şevciuk este important preia cu orice preţ controlul în Soviet şi să-şi asigure liniştea în ultimul an înainte de prezidenţiale. Pentru “Şeriff” este vital să îşi menţină majoritatea în legislativ pentru a continua erodarea autorităţii executivului în vederea alegerile de anul viitor, când vor încerca instalarea în fotoliul “prezidenţial” a unei persoane docile intereselor gigantului transnistrean.
Scopul scuză mijloacele
Campania electorală din acest an este considerată a fi cea mai murdară în istoria Transnistriei. Pliantele defăimătoare, atacurile la persoană şi distribuirea în presă şi pe reţelele de socializare a unor informaţii scandaloase la adresa concurenţilor electorali sunt armele principale utilizate de cele două părţi beligerante.
Astfel, sursele media din regiune, în funcţie de interesele din spatele acestora tirajează materiale de tip “senzaţional” şi “şocant” contra “Şeriff”-ului sau care critică acerb politica lui Şevciuk. La începutul campaniei au fost distribuite pliante care acuzau “marele business” că nu plăteşte suficiente impozite şi din această cauză autorităţile sunt nevoite să taie din salarii şi pensii. La rândul său, “Şeriful” a distribuit pliante care acuza “Guvernul” şi “preşedintele” de incompetenţă, iar unii analişti “independenţi” pictau scene apocaliptice în care Şevciuk trădează Rusia şi închină “ţara” Chişinăului şi Europei, dacă “Renaşterea(Vozrojdenie)” va câştiga majoritatea în “Sovietul Suprem”.
Pe ultima sută de metri, această luptă devine şi mai virulentă, titlurile ziarelor şi forumurilor prognozează falsificarea alegerilor, utilizarea resurselor administrative şi celor judecătoreşti pentru a asigura victoria partidului pro-Şevciuk, sau evidenţiază cazurile de intimidare a concurenţilor electorali şi cumpărarea alegătorilor de către “Şerif”.
Învinsul nu va fi cruţat
În repetate rânduri, liderul transnistrean s-a arătat extrem de deranjat de atacurile unor candidaţi în “Sovietul Suprem”, care “manipulează opinia alegătorilor, denaturează informaţiile şi aduc critici”. În cadrul unei şedinţe extraordinare a “Consiliului de Securitate”, Şevciuk a cerut structurilor de securitate din regiune (“KGB”) să participe la adunările cu alegătorii pentru a documenta acţiunile criminale şi atacurile la adresa autorităţilor, avându-se, desigur, în vedere pe sine. Aceste indicaţii date serviciilor speciale nu sunt nimic altceva decât o ameninţare directă dată taberei adverse, pe care o aşteaptă o seamă de dosare după alegeri.
Mai mult, în presă au apărut o serie de insinuări precum că echipa lui Şevciuk este gata să îşi asigure victoria candidaţilor săi prin intermediul instanţelor de judecată şi fraudarea alegerilor. Aceleaşi surse vehiculează că din cauza ratingului în scădere, Şevciuk va forţa instaurarea unei majorităţi constituţionale pentru a impune alegerea “prezidentului” de către “Sovietul Suprem”, asigurându-şi astfel un nou mandat prezidenţial.
Înverşunarea dintre aceste două grupări a ajuns la cote critice, ceea ce ne permite să afirmăm că răzbunarea învingătorului va fi crudă şi perdantul nu va fi cruţat. Astfel, miza alegerilor (atât pentru Şevciuk, cât şi pentru “Şeriff”) nu este doar o simplă majoritate în “Sovietul Suprem”, ci o majoritate constituţională, iar de rezultatul de duminică poate depinde chiar şi supravieţuirea pe arena politică a unuia din adversari.
Animozităţile dintre cele două taberi au ajuns la cote grave, iar atmosfera la Tiraspol înainte de alegeri este explozivă, astfel, avem ingredientele unei perioade post-electorale instabile de care poate profita una din cele două grupări pentru a încerca schimbarea rezultatelor în propria favoare. Următoarele zile după alegeri vor fi extrem de tensionate şi nu sunt excluse anumite mişcări de protest care ar contesta corectitudinea scrutinului în anumite circumscripţii, fie chiar la nivelul întregii regiuni.
de Razvan Iorga | nov. 26, 2015 | Federatia Rusa, R. Moldova, Razboi energetic, România, UE, Uncategorized @ro
Afacerile oneroase ale companiilor cu capital rusesc din sectorul energetic in Romania si Republica Moldova incep sa iasa la iveala si nu vor mai fi tolerate. Romania si Republica Moldova au piete energetice atractive pentru industria energetica si de rafinare ruseasca, iar schemele de fraudare nu lipsesc nici ele. Totusi, astfel de afaceri dubioase si schemele elaborarate de spalare a banilor facute de conducerile rusesti ale unor astfel de companii ar putea deveni istorie. O echipa de anchetatori a descins, joi, la sediul companiei moldo-ruse Moldovagaz din Chisinau si la domiciliul presedintelui societatii, Alexandr Gusev. Procurorul Vitalie Busuioc a declarat pentru Radio Chisinau ca, in cadrul acestor perchezitii, sunt cautate probe in doua dosare pentru acte de coruptie si spalare de bani. Factorii de decizie din cadrul intreprinderilor MoldovaGaz si ChisinauGaz sunt suspectati de practicarea ilegala a activitatii de intreprinzatori, spalare de bani in proportii deosebit de mari si depasirea atributiilor de serviciu. Potrivit reprezentantilor Porcuraturii Generale, factorii de decizie ar fi pus in aplicare o schema prin care unor agenti economici si firme li se livrau gaze naturale evitand introducerea acestor cantitati in datele contabile ale intreprinderilor. Ulterior, agentii economici livrau gazele unor persoane fizice si juridice, iar cantitatea de gaze transmisa clandestin era trecuta ca si pierderi din sistemul de alimentare cu gaze.
Pierderile se regaseau in facturile consumatorilor finali. O alta schema prevedea reintoarcerea unor cantitati de gaze in sistemul celor doua intreprinderi de la agentul economic care lua gazele clandestin. Potrivit procurorilor, timp de patru ani, agentul economic la sediul caruia se efectueaza perchezitii ar fi livrat gaz obtinut prin scheme clandestine in valoare de 31 de milioane de lei. Procurorii mai efectueaza verificari in ceea ce priveste procurarea de echipamente si piese pentru sistemele de alimentare cu gaze. Moldovagaz este o companie mixta moldo-rusa, la care concernul rus Gazprom detine 50% din actiuni.
Dosar de spalarare de bani in Romania
Reamintim ca in luna august a anului in curs, in Romania, dosarul in care compania rusa Lukoil si reprezentanti ai sai sunt suspectati de spalare de bani si folosirea cu rea-credinta a creditului societatii a fost trimis in judecata, printre inculpati fiind Petrotel Lukoil Ploiesti, Lukoil Holdings Bvatrium, dar si romani si rusi din conducerea rafinariei din Ploiesti. Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au trimis in judecata dosarul in care compania Lukoil si reprezentanti ai acesteia sunt suspectati de spalare de bani si folosirea cu rea-credinta a creditului societatii, Potrivit unui comunicat dat publicitatii, luni, de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, procurorii acestei structuri au finalizat cercetarile si au dispus trimiterea in judecata a opt inculpati, intre care doua persoane juridice si sase persoane fizice in dosarul Lukoil.
Astfel, conform sursei citate, anchetatorii l-au trimis in judecata pe Andrey Iurevici Bogdanov, cetatean rus, director general si membru in Consiliul de Administratie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, acesta fiind acuzat de infractiunile de folosire cu rea-credinta a capitalului societatii si spalare de bani. De asemenea, in acelasi dosar au fost trimise in judecata doua companii din grupul rusesc, respectiv SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, pentru spalare de bani si Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda pentru complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani.
Printre inculpati se numara Andrei Rata, cetatean moldovean, membru in Consiliul de Administratie al S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, acuzat de folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si spalare de bani, Dan Danulescu, director general adjunct in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, suspect de complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani, Dorel Dutu, contabil sef in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani, Alexey Voinstev si Olga Kuzina, ambii cetateni rusi care detin functii de director general adjunct in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, pentru complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii, Olga Kuzina fiind, de asemenea, suspectata de complicitate la spalare de bani.
Schemele de fraudare
Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in perioada 2011-2014, inculpatii din acest dosar “in calitate de administratori si directori generali ai S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, cu stiinta au folosit cu rea-credinta bunurile si creditul de care se bucura societatea intr-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societati comerciale in care aveau interes direct sau indirect, prin incheierea in numele si pe seama S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti a unor contracte de achizitie de materie prima (titei), precum si prin incheierea unor contracte de livrare de produse finite in conditii de pret dezavantajoase societatii comerciale, avand ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preturi de livrare situate sub costurile de productie”. Anchetatorii sustin, de asemenea, ca in aceeasi perioada inculpatii „cu stiinta” au folosit cu rea-credinta creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, intr-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings BV Olanda, membra a grupului Lukoil, in care aveau un interes direct sau indirect.
Concret, sefii din cadrul rafinariei ploiestene sunt acuzati ca au dispus, autorizat si incuviintat efectuarea de plati cu titlul de restituire de imprumut in virtutea unor contracte de creditare in cadrul carora S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti avea calitatea de imprumutat-debitor, „sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume imprumutate carora, cu stiinta si in detrimentul societatii, le-au schimbat destinatia prin stingerea unui imprumut in curs, favorabil ca si conditii de creditare cu un imprumut defavorabil ca si conditii de creditare destinat investitiilor si care nu s-au regasit in investitiile societatii precum si sume restituite cu titlu de rambursare imprumut si provenite dintr-un aport de capital simulat”.
Sechestru asigurator
Prejudiciul cauzat prin savarsirea de catre inculpati a infractiunilor retinute in sarcina lor este in cuantum de 7.597.094.338,10 lei echivalent a 1.766.766.125,10 euro. Pentru recuperarea prejudiciului procurorii au pus sechestru pe un numar de 176.840.629 actiuni la o valoare de 2,5 lei/actiune, in valoare totala de 442.101.572,5 lei, pe primele de emisiune detinute de Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, actionar majoritar in cadrul SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, in valoare totala de 1.880.931.388 lei, pe conturile detinute de Petrotel Lukoil SA Ploiesti la ABN AMRO BANK Olanda devenita, ulterior RBS BANK Olanda, precum si pe sumele ce se vor vira ulterior, pana la concurenta sumei 2.007.103.675,74 euro, echivalent dolar SUA.
de Ihor Lubyanov | sept. 3, 2015 | Federatia Rusa, Razboi energetic, România, Știri, Ucraina, UE, Uncategorized @ro
UKROP, un nou proiect politic al oligarhiei?
În Vest nu prea se ştie numele lui, cel puţin printre ziarişti şi oameni simpli. De fapt, printre oamenii de influenţă în Ucraina, în afară de politicieni, este cât de cât cunoscut doar Rinat Ahmetov. Care acum nu mai este cunoscut în Ucraina într-atât, încât nu apare nici la TV, nici în discuţii, – doar în câteva afaceri legate de surse de energie… Însă, oligarhul numărul 1 demult a devenit el. Omul de afaceri din Dnipropetrovsk, eminenţa cenuşie a politicii ucrainene, cel care se poate lupta uşor împotriva puterii din Ucraina – Ihor Kolomoiskyi. Liderul grupului financiar „Privat”, al companiilor de petrol şi gaz, al posturilor de TV, printre care se numără unul cel mai popular din ţară – 1+1, echipa de fotbal, finalistul Europa League, Dnipro, linii aeriene ucrainene şi, după zvonuri, al câtorva partide de influenţă…
Mostenire sovietica
De unde a apărut Kolomoiskyi şi ce l-a făcut aşa de puternic? Provine din Dnipropetrovsk, municipul mare în estul Ucrainei, centru metalurgiei şi al rachetelor sovietice. Tocmai de acolo provin toţi baronii-nomenclaturişti din anii nouăzeci, – aproape toţi dintre ei, Leonid Kucima şi echipa lui, lucraseră drept directorii întreprinderilor închise sovietice din oraş, şi după proclamarea independenţei le-a şi vândut cu succes. Kolomoiskyi a terminat şi el o institutie reprezentativa a educaţiei industriale – Institutul metalurgic din Dnipropetrovsk. În anii ’90 şi-a început afacerea care acum a ajuns la câteva miliarde de dolari. Nu în ultimul rând a fost legat de „Prinţesa de gaz”, Iulia Timoşenko. Aceştia doi s-au susţinut reciproc pe tot parcursul de după Revoluţia oranj din 2004 şi puterea „portocalie” până la 2010.
Spre deosebire de Rinat Ahmetov, care îl susţinea pe Ianukovici şi s-a opus în general Revoluţiei din 2014, Kolomoiskyi a susţinut-o. Mai mult, după începutul operaţiunii anti-teroriste din estul ţării, când acelaşi Ahmetov nu a reacţionat prompt, ceea ce aproape i-a nimicit afacerea, Kolomoiskyi a creat armata proprie la Dnipropetrovsk, dar şi batalionul voluntarilor „Dnipro” („Nipru”) care participa la ATO. Oligarhul a promis că la Dnipropetrovsk (regiunea căruia are graniţa cu regiunea Doneţk) nu se va întâmpla nicio răscoală şi nu va apărea nicio bandă teroristă de separatişti. Şi s-a ţinut de cuvânt. Preşedintele Petro Poroşenko l-a numit drept guvernatorul regiunii, şi Kolomoiskyi, mai mult de un an, oprise toate posibile şanse pentru Rusia în regiune. S-a părut că idilia asta va dura mult, cu toate că se şi simţea că nu, – deoarece pentru asemenea ajutor, Kolomoiskyi a dobândit o putere fără margini la Dnipropetrovsk, unul dintre cele mai bogate oraşe din ţară, dar şi în regiune, care este şi ea printre primele.
Interese monopoliste
La un moment dat s-a evidenţiat o mare diferenţă între poziţia noii puteri, – dar mai mult poziţia donorii internaţionali, care nu vroiau să ofere banii Ucrainei decât cu condiţia reformelor, – şi poziţia lui Kolomoiskyi ce vroia să-şi păstreze poziţia de monopolist în mai multe domenii. Aşadar, guvernul, încetul cu încetul a început să introducă reguli noi, mai drepte, în sectorul liniilor aeriene, unde proprietarul majoritar este Kolomoiskyi, dar şi în sectorul petrolier. Până acum regulile au fost prescrise astfel ca să-l favorizeze pe oligarhul din Dnipropetrovsk. Chiar la compania de stat, Ukrnafta, unde Kolomoiskyi a fost acţionar minoritar, tocmai el avea dreptul exclusiv să nominalizeze conducerea şi să definească politica companiei, dar şi preţuri pentru produsele petroliere. Or, în martie 2015 statul nu mai putea răbda şi a schimbat conducerea la câteva întreprinderi unde avea majoritate de acţiuni. Şi Kolomoiskyi s-a revoltat. A plecat din caboinetul guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk şi a început o campanie subtilă împotriva puterii la propriile lui posturi de televiziune. Ar putea fi oarecum comparabil cu Dan Voiculescu în România anilor 2005-2010… Armata lui personală a blocat intrarea la majoritatea întreprinderilor care aparţin oligarhului. Şi cu toate că la Kiev situaţia s-a schimbat în favoarea puterii, în mai multe regiuni, unde populaţia e mai săracă, Kolomoiskyi menţine puterea prin mitinguri şi blocaje permanente din partea populaţiei care se teme că va rămâne fără locul de muncă şi salarii, dacă el va pierde controlul asupra întreprinderilor.
Strategia Ukrop
Ca să recâştige Kievul, Kolomoiskyi a şi creat un nou partid. L-a numit „Ukrop”, – un pic mai departe vom şi explica, de ce. Cu toate că, după zvonuri, tocmai el controlează partidele „Svoboda” (ultranaţionaliştii, care au participat la un miting şi o bătaie sângeroasă cu Garda Naţională în faţă parlamentului pe 31 august rezultând în moartea unuia dintre gardişti) şi Partidul Radical al lui Oleh Liaşko (foarte des priviţi drept clowni politici şi populişti), nu era de ajuns. Vroia un partid care să exploateze tema războiului şi a patriotismului. Aşa a şi apărut un nou proiect.
„Ukrop” este un cuvânt rusesc, – înseamnă „mărar”. Cu toate că în ucraineană cuvântul sună „krip”, tocmai în rusă termenul a dobândit simbolismul necesar.
În 2013, unul din cei mai cunoscuţi show-men din Rusia, Ivan Urgant, a făcut un calambur la un show culinar de la TV: „Acum sfărâm mărarul (ukrop), parcă un comisar sovietic pe ţăranii ucraineni…” Şi tot studioul râdea… Aceste „glume” în timpul războiului cu Rusia s-au prefăcut într-o denumirea rusească vulgară a ucrainenilor – „ukropii” sau „ukrii”, care au început să-se pronunţe cu ură şi au substituit vechea denumirea dispreţuitoare şi „blândă” – „haholii”. Acum ruşii îi urăsc pe ucraineni, nu-i dispreţuiesc ca înainte. Şi anume această denumire de Ukrop a devenit foarte populară, – la început în reţele sociale ucrainene, iar pe urmă şi în segmentul politico-militar. Aşa s-a şi hotărât Kolomoiskyi să-şi numească noul partid. Şi l-a pus drept şeful acestuia un cunoscut amic al său, specialistul raider Hennadiy Korban. Campania Ukropului ţine de patriotism şi de proclamarea lor înşişi drept singurii patrioţi ai Ucrainei, iar reprezentanţii puterii – drept colaboranţii Kremlinului…
La ultimele alegeri din Cernihiv reprezentanţii „patrioţilor” din Ukrop a început să facă cadouri la populaţie, sacoşe cu produse alimentare, „hrişcă”. Cozile după aceasta au fost de câţiva kilometri buni, dar şi scandaluri mari. Korban a fost învins, totuşi. Acum Ukropul aşteaptă alegeri comunale, – şi e foarte probabil că va câştiga multe locuri în primăriile regiunii Dnipropetrovsk. Dar, văzându-i poziţia, este prea puţin posibil că şi locuitorii altor regiuni îi vor susţine.
de Razvan Iorga | mai 15, 2015 | Balcani, Federatia Rusa, Razboi energetic, Știri, Turcia, UE, Uncategorized @ro
Desi Turkish Stream este doar un South Stream remodelat menit sa impiedice dezvoltarea proprie a unor gazoducte proprii ale UE, Rusia sustine in continuare ca Turkish Stream va permite intarirea securitatii energetice a Europei. Declaratia a fost facuta de ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la finalul discutiilor avute, la Belgrad, cu omologul sau sarb Ivica Dacic. ‘Daca UE isi va fundamenta pozitiile pe evaluari responsabile ale situatiei, pe cointeresarea sa in asigurarea securitatii energetice europene, atunci Bruxellesul ar trebui sa sustina aceste negocieri (cu privire la Turkish Stream) si sa contribuie la realizarea acestei idei’, a subliniat seful diplomatiei ruse. ‘Nu impunem nimanui nimic. Facem o propunere, in baza acelor posibilitati pe care le avem si in baza acelor acorduri pe care le-am incheiat deja cu Turcia’, a declarat Lavrov, precizand ca exista interes pentru acest proiect ‘din partea Greciei, Macedoniei, Serbiei, Ungariei si altor tari din regiune’.
Potrivit lui Serghei Lavrov, la ora actuala ‘cel mai important este sa fie analizate aspectele practice din punct de vedere logistic, din punct de vedere al finantarii’. ‘Cu aceasta se ocupa acum reprezentantii statelor corespunzatoare, cei care sunt responsabili pentru cooperarea energetica si, mai concret, in domeniul gazului’, a adaugat seful diplomatiei ruse. Grupul rus Gazprom a convenit la 7 mai cu Turcia ca livrarile de gaze naturale prin noua conducta Turkish Stream vor incepe in luna decembrie 2016.
